
Aproape 450.000 de refugiaţi afgani au părăsit Iranul de la 1 iunie
Aproape 450.000 de refugiaţi afgani au părăsit Iranul pentru a reveni în ţara lor de origine de la începutul lunii iunie, a anunţat luni Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), a doua zi după expirarea termenului limită stabilit de Teheran pentru plecarea afganilor fără acte, informează AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Între 1 iunie şi 5 iulie, 449.218 afgani au părăsit teritoriul Iranului pentru a se întoarce în ţara lor de origine, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei ONU pentru AFP.
Pe parcursul întregului an 2025, acest număr se ridică la 906.326 de persoane.
La sfârşitul lunii mai, Teheranul a dat termen limită până pe 6 iulie celor patru milioane de afgani aflaţi în situaţie ilegală pentru a părăsi teritoriul iranian.
Numărul persoanelor care au traversat frontiera dintre cele două ţări a crescut semnificativ de la mijlocul lunii iunie. Timp de câteva zile, aproximativ 40.000 de persoane au trecut pe la punctul de frontieră Islam Qala în provincia Herat din vestul Afganistanului, conform agenţiilor ONU.
Numeroase persoane au raportat presiuni din partea autorităţilor, dar şi arestări şi expulzări, precum şi pierderi ale economiilor lor în cadrul acestei plecări rapide.
În contextul tăierilor semnificative ale ajutoarelor internaţionale, ONU, ONG-urile şi oficialii talibani au făcut apel la mai multe fonduri pentru a veni în ajutorul persoanele afectate de decizia autorităţilor iraniene.
ONU a avertizat că acest flux de populaţie ar putea destabiliza Afganistanul, care se confruntă deja cu o mare sărăcie şi cu un nivel ridicat al şomajului, precum şi cu consecinţele schimbărilor climatice, şi a îndemnat ţările care găzduiesc cetăţeni afgani să nu îi expulzeze cu forţa.
„A forţa sau a exercita presiuni asupra afganilor pentru a se întoarce riscă să crească instabilitatea în regiune şi să accelereze (migrarea lor) către Europa”, a afirmat vineri, într-un comunicat, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNCHR).
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.