Home » Analize » Aproape 220 de milioane de oameni au rămas fără curent electric, după o avarie majoră în Pakistan

Aproape 220 de milioane de oameni au rămas fără curent electric, după o avarie majoră în Pakistan

Aproape 220 de milioane de oameni au rămas fără curent electric, după o avarie majoră în Pakistan
Sursa foto: Unsplash / Hamid Roshaan
Ascultă articolul

O avarie majoră la reţeaua electrică din Pakistan a făcut ca aproape 220 de milioane de oameni să rămână fără curent, relatează cnn.com, citată de News.ro.

Ministerul pakistanez al Energiei a anunţat că reţeaua naţională a picat la ora locală 07.34.

“Lucrările de întreţinere a sistemului se desfăşoară cu rapiditate”, a precizat ministerul.

- articolul continuă mai jos -

S-a restabilit curentul electric la un număr limitat de reţele, în capitala Islmaabaad şi în oraşul Peshawar.

Întreruperea masivă de curent s-a produs în contextul în care economia ţării se confruntă cu numeroase probleme, inclusiv cu o criză a energiei.

În această lună, premierul Shehbaz Sharif a anunţat obligativitatea de reducere cu 30 la sută a consumului de energie elecrtică în toate departamentele federale. De asemenea, guvernul a decis ca pieţele să se închidă la ora 20.30 şi restaurantele la ora 22.00.

Pana de curent de luni este cea mai extinsă din Pakistan de după 2021, când ţara a rămas câteva ore în întuneric, din cauza unei probleme tehnice.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole