Home » Articole » Aparatul RMN al Spitalului din Găeşti e funcţional după ce a stat trei ani în depozit pentru că nu încăpea pe uşă

Aparatul RMN al Spitalului din Găeşti e funcţional după ce a stat trei ani în depozit pentru că nu încăpea pe uşă

Aparatul RMN al Spitalului din Găeşti e funcţional după ce a stat trei ani în depozit pentru că nu încăpea pe uşă
Foto: 27734817 © Hupeng | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Aparatul RMN de la Spitalul Găeşti, achiziţionat cu bani europeni, a fost dat în funcţiune marţi, după ce trei ani a stat în depozit din cauză că nu intra pe uşa sălii unităţii medicale unde trebuia montat, a declarat, pentru Agerpres, primarul oraşului Găeşti, Alexandru Iorga.

„Aparatul a fost adus în mai 2023 pe un proiect făcut de unitatea medicală, deci nu de administraţia locală. Prin proiect a fost adus, printre altele, şi acest RMN. Numai că, de atunci până acum, primăria nu a investit absolut deloc. Pentru că trebuia să facă o cameră separată, pentru că aparatul, fiind foarte mare, nu intra în camera pe care o avea deja spitalul. S-a construit, s-au făcut acolo, ştiţi cum sunt uşi din astea, de plumb. Sunt nişte condiţii speciale pentru aparatul acesta. Şi noi tocmai asta am făcut, de când am venit, de trei luni de zile. Am alocat fonduri, am luat autorizaţiile necesare, am făcut contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care ne-a fost semnat ieri, şi începând de astăzi, am dat drumul la RMN. Deja s-au făcut două astfel de analize, au fost rezolvate astăzi”, a precizat marţi, pentru AGERPRES, primarul Alexandru Iorga.

- articolul continuă mai jos -

Edilul a adăugat că aparatul RMN a costat circa 700.000 de euro şi a stat timp de trei ani depozitat într-o magazie a spitalului.

„Trei ani, oamenii au fost trimişi în alte oraşe pentru investigaţii esenţiale. Astăzi, în sfârşit, pot beneficia de acest serviciu aici, acasă. Şi asta contează cu adevărat. Dar nu mă opresc aici. Există şi alte echipamente, CT (computer tomograf, n.r.), mamograf, osteodensitometru, încă nefuncţionale. Asta se va schimba. Nu avem nevoie de festivism. Avem nevoie de respect pentru oameni şi de lucruri făcute la timp. Le urez mult succes medicilor şi întregului personal medical care va lucra pe acest aparat RMN. Munca lor face, cu adevărat, diferenţa pentru oameni”, a mai  afirmat marţi, într-o postare pe Facebook, primarul oraşului Găeşti.

Alexandru Iorga a fost ales primar în Găeşti la alegerile parţiale din decembrie 2025.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole