G4Media.ro

Andreea Esca: Regret că am lăsat garda jos la petrecerea din Olimp/…

Andreea Esca: Regret că am lăsat garda jos la petrecerea din Olimp/ Soțul meu a ajuns la ATI, nu înțeleg cum plămânii lui au cedat atât de repede. Îmi spunea în continuu ”Nu mai pot, așa arată Iadul”/ A făcut transplant cu plasmă și i s-a îmbunătățit starea de sănătate

Andreea Esca a declarat, luni seară, într-un interviu difuzat de PRO TV, că a fost infectată cu coronavirus, atât ea, cât și soțul ei și unul dintre copii. Pe aproape întreg parcursul interviului, Esca a plâns. Aceasta a declarat că regretă că ”a lăsat garda jos” și nu a respectat regulile de distanțare și de prevenire a răspândirii COVID-19 la petrecerea din Olimp, unde au participat zeci de vedete și influenceri.

sursa foto: Paginademedia.ro

Ea a declarat că primul confirmat cu COVID-19 a fost soțul său, apoi fiul Aris. Aceasta a declarat că inițial a avut un test negativ, dar la câteva zile a simțit că și-a pierdut mirosul în timp ce gătea:

”Găteam cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că nu simt nimic. Apoi am mirosit niște parfumuri și nu simțeam nimic. Apoi mi-am pierdut gustul. Așa că am făcut testul din nou și a ieșit pozitiv”.

Esca a spus că avea ”roșu în gât”, dar nu s-a speriat pentru că îl face frecvent.

”Pentru soțul meu a fost mai grav. Alex e un om care face sport, nu fumează, are 50 de ani. A ajuns la Terapie Intensivă. Nu înțelegeam cum a cedat organismul unui om atât de puternic, care face toate sporturile extreme. Plămânii lui au fost atât de afectați într-un timp atât de scurt și a ajuns la Terapie Intensivă foarte repede, unde a stat foarte multe zile”, a declarat Andreea Esca.

Aceasta a mai spus că nu a luat legătura deloc cu soțul ei cât a fost în spital, iar el la ATI, și că de la etajul unde acesta era internat se auzea un om ”care implora Divinitatea și cerea ajutor” în continuu. Esca a mai spus că mușchii soțului ei s-au deteriorat foarte repede, că a slăbit 8 kilograme în câteva zile.

”Este incredibil cât de repede te poți deteriora de la o zi la alta de la acest nemernic de virus despre care știm atât de puține lucruri”.

Andreea Esca a spus că nu știu de unde au contactat virusul, dar că nu crede că este vorba despre petrecerea de la inaugurarea hotelului din Olimp pentru că nimeni de la eveniment nu a mai fost pozitivat.

Esca spune că a participat la petrecere pentru că a fost organizată în aer liber și că evenimentul nu a avut loc în interior, iar invitații au purtat măști:

”Și noi, ca și alții am avut momente în care am lăsat garda jos, ceea ce este foarte rău. A fost foarte rău. Nu este momentul să lăsăm garda jos. Și eu am avut reacția omului care nu mai poate, care a stat mult în casă. Pentru mine este îngrozitor că nu pot să iau pe nimeni în brațe. Dar aceste mici neglijențe te pot costa. Pe noi ne-au costat. Că a fost acolo sau în altă parte, nici nu mai contează”, a declarat vedeta PRO Tv.

Esca a mai declarat că soțul ei încă obosește foarte tare și că încă are nevoie de oxigen, astfel că va mai sta în spital câteva zile:

”Cred că trebuie să fim credincioși, dar să apelăm la medici atunci când suntem bolnavi. Și să le mulțumim (…) Regret că și eu am lăsat garda jos și n-ar fi trebuit să fac asta”, a mai spus Esca.

 

 

sursa foto: Captură PRO TV

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

96 comentarii

  1. Si n-a murit.

    Ucigas virus.

    • @Crop
      Ia spune talica, sincer. Ti-ai fi dorit sa moara. Asa-i?…
      Sper sa nu ai urmasi cu ADN-ul tau, ca altfel, se duce pe copca specia…

    • Ferească Dumnezeu!
      Cine ne mai citea noua știrile ???

    • @nenica

      Nah, s-au adaptat covidiotii. DIn moment ce ‘ati vazut voi pe cineva bolnav?’ nu mai ține, urmatorul nivel e ‘ati vazut voi pe cineva mort de covid?’

    • @Crop
      Tie si cu dacii tai liberi de mai jos ‘geaba le explici ca tot ce stiu ei reprezinta adevarul universal…

    • @nenica

      Ti-am raspuns cu un alt comentariu dar din pacate nu a fost publicat.

      Trecand peste treaba cu dacii sau alte prostii pe care le febitezi, iti recomand sa mai treci prin scoala ca sa-ti formezi un discernamant.

      Nu strica sa pui creierul in miscare.

    • Andreea Esca este un om inainte de a fi prezentator tv.
      Gunoier sau academician, barbat sau femeie, tigan sau african, blond sau brunet, etc toti sunt oameni!!!
      Diferenta intre om si animal grobian ce se crede hominid se face prin knteligenta, cultura, educatie, vorbire, etc.
      Toti cei plini de ura si invidie nu sunt oameni ci obiecte, roboti, gunoi! Dovedeste-ti ca esti OM si nu mai varsa venin. In fata mortii esti un nimeni tu cel ce scrii mizerii si te crezi imvincibil! Daca esti asa smecher arata-ne tuturor cum traiesti vesnic in trupul tau material. Iti vom ridica statui si te vom umple de bani si laude! Nu poti, nu-i asa? Pentru ca ti se pare ca esti liber dar nu poti manipula destinul!
      Din pacate nu tu esti de vina ci parintii tai care nu au stiut sa iti arate iubirea, compasiunea, mila!
      Mi-e mila de tine infatuatule, esti atat de singur….

    • Toata lumea stie ca de la biserica nu poti sa iei decat covid sfintit deci mergeti cu incredere.

    • @Crop
      Wow…”discernamant”…! Nu credeam ca esti capabil de asemenea cuvinte. Cred ca ai totusi un potential urias. Merita sa incerci mai mult!

    • @Nenica

      Poti sa lasi umorul de cofetarie si sa pui mana pe o carte.

      Nu strica sa practici limba romana pana inveti cuvintele esentiale ca sa poti utiliza creierul din dotare.

      Acum…sa nu ma intelegi gresit. Apreciez comentariile fine si lipsite de argumente, deoarece ele arata nivelul tau si nu e de blamat ci e larg raspandit atata in Romania cat si in alte tari.

      Si sa nu uiti, daca nu te poti descurca intr-o scoala uzuala/normala, oricand poti apela la cele speciale.

      Bucura-te de integrarea sociala.

    • @un roman

      Pune-ti numele adecvat ‘unu cu probleme’ si incearca in psihiatru.

      E util ca sa nu vezi doar venin.

      Caci daca doar asta vezi…apai inseamna ca pe felie aia si esti.

    • Draga Crop cred ca tie ti-a fost cropuita inteligenta, ti-ai ales un nickname perfect, te reprezinta!

    • Crop-ule,
      Daca tot ai adus vorba de o carte…”Esențial în viață este iubirea. Iar iubirea este un act al inteligenței. Numai al inteligenței. Prostul nu poate iubi.” – Alexandru Paleologu.

    • Cropule,
      Daca tot ai adus vorba de carte…”Esențial în viață este iubirea. Iar iubirea este un act al inteligenței…numai al inteligenței…” – Alexandru Paleologu.
      De cele mai multe ori perceptia asupra vietii ne tradeaza sistemul de valori… Pentru o mai clara perceptie, da-mi voie, te rog, sa-ti silabisesc: va-lori. Stiu ca nu-ti este foarte familiar termenul, dar ai o viata inainte sa intelegi.

  2. „Asa arata iadul”. Avea halucinatii cu Syria.

  3. Pe modelul Viorel și Vulpița, vom avea seria Diva Esca și Alexandru!

  4. Da Bro asa e, dar maybe acum cei cu palarii de aluminiu poate pun si masca pe bot!

  5. Aceasta familia trece/a trecut printr-un moment foarte greu. Daca sunteti grobian, nu inseamna ca sunteti protejat. De prostie.

  6. Citind comentariile la acest articol rămân surprins că lumea este capabilă de atât de multă răutate gratuită. Uitându-mă însă la cum arată România azi, imaginea unei societăți tribale și semi-analfabete, civilizată artificial, nu mai pare atât de surprinzătoare. Este rezultatul contribuției membrilor societății care sunt capabili de astfel de comentarii.

    • Ne pare rau de suferință oricărui om, dar hai sa nu dramatizam, Andreea Esca e un produs PRO TV, care are meritul că a fost de la început în aceasta televiziune și citește cu ușurință de pe prompter. Nu este singura!
      Nu e cu nimic mai presus de alte două ambele din Romania, mai mult, prezenta lui Florin Salam la petrecerile de familie ale Andreei, spune multe despre ea, nu crezi?;
      Eu de câțiva ani nu mă mai uit la TV, așa că mi-e egal cine e de serviciu la citit de pe prompter.
      Sa jignești o națiune pt câteva comentarii care nu îți convin despre favorita ta, e cam mult.

    • @Mesaj: „Prezenta lui Florin Salam la petrecerile de familie ale Andreei Esca”??!!!
      Nu pot sa cred!!

    • @Mesaj

      I-ai dat-o. Inca nu prinde nivelul. Produs PRO TV e putin spus iar faptul ca e fan manele…ei bine…nicio surpriza.

    • Nici eu n-am stiut! Nu mă interesează viața și „opera” persoanei! Am citit pe kmkz.ro
      La o căutare pe Google a celor 2 nume vei primi rezultatul cu imagini și articole de tip cancan.

    • Incredibil cum invidia si aversiunea pentru manele ii transforma pe unii in neoameni!

      In mod clar nici mie nu imi plac manelele, dar nu fac o ideologie din asta. Nu-i urasc pe manelisti si nici pe cei care le asculta emanatiile.

    • @Geo, cum sa urăști un om pt gusturile lui?!
      De unde s-a desprins ura?;
      Exagerezi, serios acum. Noi mai și glumim pe-aici, nu lua totul așa în serios și nu te implica!

    • @francis bacon De acord cu tine, multi mitocani in Romania, nedusi pe la scoala, proveniti din familii muncitoresti, needucati. Absoluta dreptate ai.

    • @ Mesaj
      Sa arunci cu noroi intr-un om cand ai aflat ca trece printr-o situatie dificila este ura. Nu sunt singurul comentator oripilat de ce vad.

    • Și cu garda jos cum e?!
      Nu din cauza mea e în situația în care e! Nu o urăsc, nici cu noroi nu am aruncat. Este totul relativ, eu mă distrez pe g4, alții văd că se implica de nu dorm noaptea!
      Traiwste-ti viața și ia partea frumoasa din orice situație. Merita!

    • @Mesaj

      Ce legatura are cititul de pe prompter si Florin Salam cu drama prin care trece un om?

      Spui ca te distrezi ca si cum indiferenta ta fata de suferinta altora ar fi o calitate, iar preocuparea pentru ei ar fi un defect. Dar tocmai faptul ca ne pasa ne face oameni.

    • Eu nu cred că doamna Esca a avut coronavirus. E dreptul meu. Cum, daca e adevărat și eu gresesc, nici ea nu a crezut o iota din ceea ce citea de pe prompter despre acest virus.
      Am incercat sa scriu altceva, că oamenii își aleg niste idoli îndoielnici, care nu sunt cu nimic mai presus decât noi, ba din contra, multi dintre noi sunt mai curați și mai verticali decât aceasta doamna. Diferenta o face contul bancar.

    • Geo, hai sa ne oprim. Nu mai vreau sa intru pe prostia asta. Ai dreptul sa spui ce crezi despre mine, despre doamna Esca, de-asta suntem liberi.
      Multa sănătate!

  7. Andreea, sa dea Domnul sa va faceti bine… dar e penibil ca tu la TV sa recomanzi purtarea mastii si RESPECTAREA Regulilor iar in particular TU sa iti faci de cap, facand ceva pe REGULILE alea…
    Nu-i frumos, invatatura de minte…

  8. titlul insinueaza ca s-a molipsit la petrecere , dar cronologia nu e asa , intai s-a inbolnavit sotul apoi copilul si dupa 5 zile ea in timp ce de la petrecere nu au mai fost participanti contaminati

    • Ce mai conteaza unde s-a infectat, ideea e ca la acea petrecere ea NU a respectat REGULILE, chiar ea recunoaste… asta NU e in regula…

    • Nu avea cum sa ia la petrecere, pentru ca a fost de prea putin timp ca sa se mai si faca bine. A zis ca are test negativ. Nu se putea in asa putine zile sa se infecteze si sa treaca prin boala. Minte de rupe.

  9. Asta e situatia cand inveti virusologia la Scoala Superioara de Jurnalism a lui Gica Soros. Le povestesti si altii ce ai invatat la cursuri.

    Cand tragi un gaz, il supui aprobarii la biroul Piar. Daca e bun, iesi cu el la revista colorata sau la blogarasi. #scoalasuperioaraeduca

  10. Una e in titlul articolului, alta în text, alta live!
    Dacă nu a vorbit cu soțul ei, de unde *nu mai pot! iadul…*??
    De ce scrie că *îmi pare rău că am lăsat garda jos la Olimp* și live spune că nu de la petrecere a luat virușii??
    Îmi pare rău Esca, dar NU TE CRED!
    Comportamentul tău live spune altceva, pare că nu te-a afectat deloc, privirile aruncate în toate părțile, exaltarea exagerată, ochii sclipitori probabil de la lacrimile artificiale, perna extrem de mare și roșie din spate, machiajul, zâmbetul cu gura într-o parte…toate ne arată că te-au folosit din nou, că într-o reclamă!
    Păcat de ultimele fraze, erau de la mama ta, nu e așa?
    Culmea, se potriveau pentru cine are urechi de auzit și ceva minte de înțeles.

  11. Comentarii de primate!!! Niste analfabeti, nici nu stiti sa scrieti, dar facerti comentarii rautacioase. ANDREEA, iti doresc tie si familiei multa sanatate si sa revii curand pe post.

  12. „sa fim credinciosi” = „sa fim prosti”

    • …Si acum ai vrea sa se creada ca „sa nu fim credinciosi” = „sa fim destepti”, asa cam ca tine.
      Doamne fereste !

  13. Cu virus sau nu, steaua ta si a oricare prezentatori de 2 bani care fac din rahat bici, se duce si e dusa.
    Ma gandeam ca e mai cu zurgalai, dar, deh, tot prostul pe limba lui piere!

    • „… steaua ta si a oricare prezentatori…”

      Limba noastră-i o comoară în adâncuri în fund dată

    • @gigi duru
      Bei pretenas, daca mi-ar creste 2 dunti din `fund`, ca sa te citez, te-as musca cu ei de nas, eu asa indraznesc, e o cheste de `fund`, nu de `forma`, vorba unuia mai versat ca noi in d`astea!

  14. Si cam de pe la ce niveluri ai vazut tu „nivelele” alea?
    :))))))))

  15. Măcar a fost sinceră. În România rar am auzit oameni care să-și recunoască greșeala. Partea bună e că e destul de cunoscută, deci sunt șanse mari ca povestea ei să ajungă și la negaționiști. Dacă vreo câteva sute din ei sunt puși pe gânduri, câțiva tot se vor proteja pentru orice eventualitate. Prostia se plătește, dar mă bucur că măcar există posibilitatea ca povestea ei să salveze niște familii de câte o tragedie.

  16. Moare horeca!!!

  17. Asta este un fel de campanie #metoo2.0. Se caută vedete care sa susțină ca suferă sau au suferit de covid. Nu se dau bani pt asta, doar reclama gratuită. Dna Esca sa înceteze S-o mai facă p Lupul moralist. Una vorbește și alta fumează. Ce se mai încrunta citind din prompter știri despre cei care nu respecta regulile!! E o vedeta de paie, in fundul gol

  18. E plina tara asta de idioti. Si de fufe cu aere. De fiinte intermediare blocate undeva intre om si animal. „E hipstareala bro sa mergi fara masca. Doar sclavetii poarta masca!”, „Hai tataie las-ma cu covrigul tau!” Sau ultima „mi se coace creierii in cap cu masca asta, mama!”
    Fiintele dezarticulate, semi-umane nu pot conjuga si nici declina corect. E un lant cauzal lung de tot, dar unii dintre voi il inteleg. Pentru cei intermediari, ca sa zic asa, care confunda inteligenta cu intelepciunea manelistilor (unul rezident in casa cititorului de prompter Esca) incerc sa scurtez o explicatie: limbajul este oglinda sinelui. Culmea, nu e poza de facibuk din Grecia! Un sine dezarticulat, un limbaj praf, inca o oglinda crapata care se crede perfecta, practic inca un idiot.
    Suntem deja la peste o mie de bolnavi noi zilnic! Nici macar manevrele de culise cu numarul de teste, facute sau nefacute in weekend nu mai functioneaza. Hai ca pana la urma nu suntem prea departe de momentul in care o sa vedem morti in santuri, cu pungi pe ei. Avem suficiente fiinte intermediare in Romania care sa ne ajute sa depasim si acest prag/soc psihologic. Suficiente halate albe spagare si incompetente care sa se planga. Si televiziuni idioate care alterneaza mesajele cretine pe cat de inconstient, pe atit de penal.
    Baietii de la GIGI TV hai ca se poate, dati din nou cu turismul pe litoral, breakuri cu marea inspumata si interviuri ale sagetilor fratilor Murad! Bagam si ceva de Grecia ca doar agentia de turism a parlamentarului trebuie sa traiasca si ea. Bagam si pe Cercel sa ne spuna in PRIME ca spirtul nu e bun, sau ca e doar o gripa. Domnu’ PelipCEAUNU hai ca merita incercat! Cu ajutorul vostru putem ajunge si la 2000 de bolnavi pe zi. Am incredere in voi, incercam si un 3000? Apoi o dati sobrii din colt, in colt ca voi doar sunteti jurnalisti si v-ati facut meseria!

  19. Sa-l iei si pe Fane Covid cu mata, nea Florine, manca-ti-as, sa te acompanieze la virioane electrice…!

  20. Insa trebuie sa recunosc ca ati dat lovitura cu Esca! 95% din pensionari stiu acum ca virusul e real. Era nevoie de o toapa ca sa creasca nivelul de constientizare a pericolului in randul fiintelor intermediare.

    • Dar tipa de la Sputnik, cea cu ”virusul nu exista”, nu e tot o toapa, ca tatuajul in forma de dragon pe spate doar nu i-a modificat si concentratia neuronala…?

    • @Scara

      Acel tatuaj este specific celor din Spetsnaz ! Inclin sa cred ca un “ dragon” din Spetsnaz ii lubrifiaza orificiile la duduia aceea

    • Servus, @un domn,
      Se leagă și inseamnă că „lubrificatorul” era cazat in sediul din Kiseleff 6 la acel moment si de aici aplauzele frenetice la trecerea pe lângă Ambasadă…

    • „Lubrificatorul” e mai corect, că doar nu e un obiect…

    • @Scara !

      In orice Formulare / Constructie Gramaticala este Evident ca Lubrificatorul isi Face Treaba Peste Masura deoarece Duduia “lucreaza” supra omeneste Impotriva Romaniei in slujba URSS !

  21. Şi iubitorii de manele sunt oameni , dar mai primitivi !

  22. Mama, ce de judecători în țărișoara aia! Dacă eram pe vremea lapidărilor ați fi aruncat toți o piatră în capul femeii pt că a îndrăznit sa vorbească, să își facă mea culpa și să atragă atenția că se poate întâmpla oricui. Ce ascultă ea la petrecerile ei private e fix treaba ei și a familiei ei. Dar românul care evident ascultă doar Rachmaninov și în cel mai rau caz Gershwin, e degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat. Auzi, nu ne-am uitat de 10 ani la televizor, dar știm tot ce se dă la Pro, și nu prididim să comentăm la știri de cancan despre „țoape” pe care nu le cunoaștem și fiicele lor…
    Vai de capul nostru cu coif de tinichea.
    După cum am mai spus, de-asta România nu va fi niciodată Suedia sau Olanda sau măcar Slovenia…

    • @Alter_Ego,
      Nu sunt atat de multi, asa cum par ca sunt la prima vedere. Vorbim, probabil, de 2-3 adepti ai miscarii:”Covid nu exista!”, puternic impulsionati de recentul succes al zeului lor Cracanel, dar care folosc mai multe nickname-uri cu scopul de a lasa impresia de gloata furibunda, asa cum procedeaza si la articolele pe teme legate de Justitie sau la cele legate de Terminator2…

    • Este cel mai rastalmacit si prost interpretat articol din ultima vreme.

    • @Alter-ego
      Esca e toapa, o fiinta intermediara ce da bine pe ecran. Forma fara fond si atit. In ceea ce ma priveste ascult cu multa placere Bach si Bocherini. Si nu ma urc pe masa iar copilul meu nu se urca pe masa. Iar in casa mea nu intra manelisti. O simpla chestiune care tine de alegeri personale, nici macar de IQ. Si da, atunci cand o persoana accepta sa devina publica, cand devine imaginea asociata PIROTV si persevereaza in atitudini de toparlan sau râtan, in sensul ca porcii nu poarta masca pe fata pentru ca ritul nu le permite, ea va fi judecata si la modul acesta.
      PS. Un alt ego presupune cel putin un minim de identitate cu propriul ego. Macar in ceea ce priveste inteligenta necesara pentru a sustine un ego suplimentar.

  23. Alo , g4media , de ce mintiti? Esca n-a zis ca ii pare rau ca a lasat garda jos la petrecerea din Olimp, a zis ca ii pare rau ca a lasat garda jos in unele momente. Din contra , a zis ca nu crede ca de acolo a luat virusul , din doua motive:
    – nimeni de la petrecere, in afara de ea nu s-a imbolnavit
    – la ea simptomele au aparut dupa 5 zile fata de sotul si baiatul ei, deci 99% ea a luat virusul de la ei.

    • Cred că ești singurul care a citit articolul și a văzut și interviul.
      Articolul este foarte slab și prezintă informați false, selectiv și într-o manieră senzaționalistă.
      Voi citi cu mai mare reținere articolele G4Media.

    • @Ana:
      Vei face asta de abia de acum incolo ? :)) :((

  24. Ce nu înțeleg toți retardați asistații de mai sus, toti analfabeții funcționali care stau cu ochii lipiți pe sticla tembelizorului, e că această molima, numită Covid nu ține cont de statul social și că e mortal.

    # cât mai mult Covid la psdisti și la maneliști.

    Specia umană va mai evolua puțin, în lipsa lor. IQ-ul la nivel mondial va urma o creștere…

  25. Nu va e rusine obrazului, de ce mintiti? Covid nu egzista!

  26. Multă sănătate doamna Andreea,.dumneavoastra și întregii familii .Cît despre PRO TV, ne-a dovedit încă o dată că e ce-a mai bună televiziune. A fost din nou cu un pas înaintea Antenei 3 .

  27. Nici transplantul de creier nu va mai face oameni serioși.

  28. Nici viata inainte de covid nu era buna, sa fim seriosi, antipatici erau si inainte, nu am empatie fata de bogati dubiosi, fata de tampiti petrecareti, mai bine fara ei.

  29. Am scris ca andreea esca este neobolsevica si ca patronii ei neobolsevicii au inventat virusul. Postarea a fost stearsa.De ce?

  30. De ce, la Esca, sunt atât de multe comentarii – și la CCR, atât de puține??

  31. Acum cat se poate de serios, face cineva ancheta penala pentru ce s-a intamplat la Olimp sau bagam tot sub pres pentru ca discutam de vedete? S-au facut dosare penale pentru lucruri mai putin grave decat ce se vede in pozele de la eveniment.

    • Sa ne spuna andreea, care sint sansele unui bolnav de corona al carui nume nu e eram in romania. Sa ne ridicam de la stirea de senzatie la obiectivitatea unui proces potential prin care trec cei grav afectati si lectia invatata. Toate cele bune in rest.

    • Stirea Are si hiba urmatoare @Cucule :

      A fost asistat medical Nea Eram intr o facilitate medicala Privata ! Nu de Stat !

      Incearca sa iti aduci aminte ce a Spus Banicioiu in Octombrie 2015 : “avem de toate….nu ne trebuie ceva din Strainatate ….” pentru ca Banicioiu la randul lui daca avea vreo Hiba se trata in Strainatate !

      Asadar !

      Cine a praduit Sanatatea Publica din 20 05 1990 pana in prezent ? P$D in proportie de 80 % iar Peneleuu diferenta !

      Votul Tau Trebuie Sa Faca Diferenta la Alegerile 2020 Daca Vrei / nu Vrei Continuarea Jafului !

  32. Adica a dormit 3 nopti in acelasi pat cu un bolnav cu febra 40 (atipica pentru covid19) si doar nu-și poate mirosi parfumurile (care oricum nu-i plac, dar le tine degeaba, ca e zgarcita de la atata sarakie) si a durut-o in gat, ca de obicei?
    I spot a liar!
    Ori barba-su nu mai vine pe acasă decat ca sa isi ia haine curate, ori cineva a primit bani din fondul alocat de guvern pentru campanii de „conștientizare” a populației.
    Selfie-uri din salonul de spital, daca băieții au fost internați impreuna, nu au? Ce îi trimiteau ei ca sa o faca sa se simta mai bine?

    Ca si eu ma pot jura ca am avut frisoane si febra si chiar mai multe teste pozitive…

  33. in esenta interviul este util, intr-o logica a pedagogiei sociale…o lectie din care avem ce invata!

    sunt doua semne de intrebare,

    sa inteleg ca atunci cand citea stiri despre covid, doamna Esca vorbea cuvinte? pai cand ma uit la BBC, prezentatorii lor par nu doar informati, ci extrem de constienti de ceea ce spun…in spatele cuvintelor lor vezi o personalitate..

    a doilea semn de intrebare, doar daca moartea *bate* la usa ta ajungem sa apreciem valoarea vietii?

    Ne-ar putea doamna Esca sa ne puna la dispozitie inregistrarea modului in care a anuntat bombardarea podurilor Belgradului?

  34. !un domn

    onestitate, stimate domn, onestitate, nu lozinci!

    din 90 incoace stanga a fost la guvernare 15 ani, dreapta tot atat!

    la nivel de presedentie, stanga 10 ani, dreapta 20 de ani!

    despre ce vorbim aici?

    • @Fanele
      Presedinte de dreapta a fost cu Guverne Majoritare P$D ! P$D a guvernat non stop din 20 05 1990 – ytd ( cu majoritate parlamentara in 2020 )
      De ce esti botezat too clever by half ?

  35. !un domn

    onestitate, atat va cer! datul din gura fara dovezi inseamna lozincaraie!

    cautati pe net si numarati bob cu boc…guvernele de stanga si cele de dreapta si-au cam impartit anii de guvernare..

    in unele situatii au fost impreuna, cazul usl..

    iar presedintele, cel care numeste primul ministru, a fost timp de 10 ani de stanga si de 20 de ani de dreapta..

    iar lucrurile trebuie privite din prisma capitalului…care au fost guvernele care au reprezentat si reprezinta interesele capitalului privat romanesc si care au fost guvernele care au reprezentat si reprezinta interesele capitalului strain in Romania?

    aud?

  36. rautaciosi si invidiosi , monstri ~! in fata bolii toti suntem egali.jigniri si insulte pentru o femeie , pentru o familie . ca sa negi covidul , e clar ca nu prea ai sinapse neuronale. ma intristeaza ca exista astfel de oameni printre romani. PACAT !!

  37. !MIREL

    cu cine va luptati, cine v-a suparat?

  38. „regret ca am lasat garda jos”???? asta e sanatoasa la cap? de ce nu spune clar: am incalcat legea, merit sa fiu amendata, nu sunt cu nimic mai breaza decat aia care fugeau din spitale sau aia care luau la palme vanzatoarele cand le cereau sa poarte masti in magazin?

  39. !didi

    faptul ca doamna Esca vorbeste deschis despre pericolul la care s-a expus este un lucru laudabil si foarte bun, ca lectie de pedagogie sociala….

    daca ar fi vorba de o persoana de care nimeni nu stie, expresia pe care ati mentionat-o nu ar fi de discutat…!

    numai ca doamna Esca ne-a fost prezentata ca fiind un simbol…care acum se arata a fi gol-golut…nu tu valori, nu tu respectul legii..

    un papagal