Anchete

Aproape jumătate din medicii de familie au peste 61 de ani. 424 de localități nu au nici un medic de familie

Aproape jumătate din medicii de familie au peste 61 de ani. 424 de localități nu au nici un medic de familie

19 iun. 11
România are nevoie urgentă de peste 2000 de medici de familie. În 424 de localităţi nu există niciunul, transmite News.ro. Preşedintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu estimează că peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie, în condiţiile în care în prezent aproape jumătate au peste 61 de ani, iar cei sub 35 de […]
Incendiu în comuna 1 Decembrie de lângă București la un depozit de hârtie igienică

Incendiu în comuna 1 Decembrie de lângă București la un depozit de hârtie igienică

18 iun.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă seară la o hală din comuna ilfoveană 1 Decembrie, în zona Prelungirea Oituz, potrivit Inspectoratului pentu Situații de Urgență. Hala adăpostește un depozit de hârtie igienică. Pompierii acționează cu 9 autospeciale de stingere cu apa și spumă, o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifestă pe aproximativ […]
VIDEO Imaginile nesimțirii: cum a ajuns Portul Constanța sufocat de sute de vagoane ruginite și o adevărată junglă crescută în 30 de ani de nepăsare - Stirile Pro TV

VIDEO Imaginile nesimțirii: cum a ajuns Portul Constanța sufocat de sute de vagoane ruginite și o adevărată junglă crescută în 30 de ani de nepăsare – Stirile Pro TV

18 iun. 33
Fântânile arteziene din Ploieşti s-au umplut cu spumă după ce persoane necunoscute au turnat detergent în apă

Fântânile arteziene din Ploieşti s-au umplut cu spumă după ce persoane necunoscute au turnat detergent în apă

18 iun. 16
Mai multe fântâni arteziene din municipiul Ploieşti au fost vandalizate, sâmbătă, persoane necunoscute turnând în apă o substanţă – cel mai probabil un detergent – care a umplut cu spumă bazinele, transmite News.ro. Firma care administrează domeniul public şi care aparţine Consiliului Local Ploieşti face apel la localnici să semnaleze autorităţile orice acte de vandalism. […]
Vâlcea: Pompierii au stins un incendiu la un depozit cu baloţi de lucernă. Intervenția a durat cinci ore

Vâlcea: Pompierii au stins un incendiu la un depozit cu baloţi de lucernă. Intervenția a durat cinci ore

18 iun. 1
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au intervenit, sâmbătă după amiază, timp de cinci ore pentru lichidarea unui incendiu produs la un depozit cu baloţi de lucernă situat în localitatea Diculeşti. Primele date inducă drept cauză a incendiului autoaprinderea unor resturi de plante furajere, arată News.ro. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul […]
Turistă accidentată pe un traseu din zona Rimetea - Alba

Turistă accidentată pe un traseu din zona Rimetea – Alba

18 iun. 4
Salvamontiştii din Alba intervin sâmbătă seara pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unei turiste accidentate, care și-a rupt un picior, în zona comunei Rimetea, pe circuitul marcat cu bandă roşie, transmite Agerpres. „În urma unui apel venit prin 112, Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba intervine în zona comunei Rimetea, pe traseul Bandă roşie, pentru […]
Un investitor în criptomoneda prăbușită Dogecoin l-a dat în judecată pe Elon Musk pentru suma de 258 de miliarde de dolari, acuzându-l că a sprijinit o schemă piramidală

Un investitor în criptomoneda prăbușită Dogecoin l-a dat în judecată pe Elon Musk pentru suma de 258 de miliarde de dolari, acuzându-l că a sprijinit o schemă piramidală

18 iun. 9
Poliția spaniolă a dezmembrat cea mai mare rețea de scrisori nigeriene din lume, cu sediul în sudul Madridului

Poliția spaniolă a dezmembrat cea mai mare rețea de scrisori nigeriene din lume, cu sediul în sudul Madridului

18 iun. 4
Poliția Națională spaniolă, în cadrul unei operațiuni comune cu Europol, a dezmembrat sâmbătă o organizație criminală dedicată escrocheriilor internaționale prin metoda scrisorilor nigeriene, transmite publicația spaniolă ABC. Poliția a arestat 80 de persoane și au fost efectuate 53 de percheziții simultane în regiunile Madrid, Barcelona, Malaga și Santander. Forțele de ordine au găsit peste 500.000 […]
Fabrică de ţigări care funcţiona ilegal, descoperită de ANAF în judeţul Buzău

Fabrică de ţigări care funcţiona ilegal, descoperită de ANAF în judeţul Buzău

18 iun. 6
O fabrică ilegală de ţigări dotată cu o linie completă de producţie a fost descoperită de către inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, în localitatea Sudiţi din judeţul Buzău. Fabrica funcţiona într-o hală dezafectată şi producea ţigarete contrafăcute sub mărcile Marlboro, Pall Mall şi Winston, transmite News.ro.  ”Inspectorii antifraudă au identificat la faţa […]
Referendum pentru demiterea unui primar din județul Brașov: USR avertizează edilul să nu îi intimideze pe cetățeni

Referendum pentru demiterea unui primar din județul Brașov: USR avertizează edilul să nu îi intimideze pe cetățeni

18 iun. 3
Duminică, localnicii din comuna brașoveană Dumbrăvița vot vota la referendumul pentru demiterea primarului Popa Zachiu, referendum inițiat de USR. Aleșii locali ai filialei USR Brașov îi cer primarului să nu îi intimideze sau influențeze pe votanți. ”Încurajăm toți locuitorii comunei Dumbrăvița să participe la vot și să își exprime opțiunea privind soarta comunității. Este firesc […]
Un turist a fost accidentat pe munte, în Braşov, după ce o bucată de gheaţă s-a desprins de pe o stâncă şi a căzut peste el

Un turist a fost accidentat pe munte, în Braşov, după ce o bucată de gheaţă s-a desprins de pe o stâncă şi a căzut peste el

18 iun.
Un bărbat aflat pe munte, în judeţul Braşov, a fost rănit sâmbătă după ce o bucată de gheaţă s-a desprins de pe o stâncă şi a căzut peste el. Echipe de la Salvamont Braşov au intervenit în sprijinul turistului, acesta fiind coborât de pe munte şi preluat de un elicopter SMUD pentru a fi dus […]
EXCLUSIV Privatizarea ”soft” a spitalelor de stat revine în Parlament. Un proiect vechi de 7 ani al lui Nicolae Bănicioiu, scos de la naftalină

EXCLUSIV Privatizarea ”soft” a spitalelor de stat revine în Parlament. Un proiect vechi de 7 ani al lui Nicolae Bănicioiu, scos de la naftalină

18 iun. 4
Bihor: Incendiu la Spitalul din Aleșd / Doi pacienți au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale

Bihor: Incendiu la Spitalul din Aleșd / Doi pacienți au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale

18 iun. 2
Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un salon al Secției de Pneumologie al Spitalului Orășenesc Aleșd, transmite ebihoreanul.ro. Doi pacienți au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale: medicale: unul suferind arsuri la gambă, iar celălalt fiind intoxicat cu monoxid de carbon. Potrivit unui mesaj transmis de maiorul […]
O femeie de 63 de ani a murit într-un accident din Cluj, în care au fost implicate cinci mașini

O femeie de 63 de ani a murit într-un accident din Cluj, în care au fost implicate cinci mașini

17 iun. 2
O femeie de 63 de ani din judeţul Bihor a murit, vineri, în urma unui accident petrecut pe DN1, în localitatea clujeană Poieni, eveniment în care au fost implicate cinci autovehicule. „La data de 17 iunie, în jurul orei 15,40, poliţiştii au fost semnalaţi să intervină la un accident rutier produs pe DN1 – E60, […]
Traficul camioanelor ucrainene care așteaptă la Isaccea a fost relativ fluidizat, anunță prefectul Tulcei

Traficul camioanelor ucrainene care așteaptă la Isaccea a fost relativ fluidizat, anunță prefectul Tulcei

17 iun.
Drumul judeţean spre mănăstirea Cocoş, care în ultimele săptămâni se transformase în parcare pentru zeci de camioane din Ucraina ce aşteptau să tranziteze punctul de trecere a frontierei din oraşul Isaccea, este gol de aproape 24 de ore, fiind mai redusă coada de tiruri după ce trecerea Dunării în zonă se face şi cu un […]
Fostul adjunct al şefului IPJ Galaţi şi fostul şef al Serviciului Investigaţii Criminale, trimişi în judecată pentru falsificarea unor rapoarte privind orele suplimentare făcute de poliţişti

Fostul adjunct al şefului IPJ Galaţi şi fostul şef al Serviciului Investigaţii Criminale, trimişi în judecată pentru falsificarea unor rapoarte privind orele suplimentare făcute de poliţişti

17 iun. 2
Droguri din Spania: Un gălățean de 39 de ani a fost reținut de polițiști în timp ce transporta un bagaj cu 2 kg de muguri de canabis

Droguri din Spania: Un gălățean de 39 de ani a fost reținut de polițiști în timp ce transporta un bagaj cu 2 kg de muguri de canabis

17 iun.
Un bărbat în vâstă de 39 de ani din Galaţi, prins în flagrant în timp ce transporta un colet cu canabis trimis din Spania, a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Potrivit sursei citate, în momentul flagrantului, organizat de poliţiştii Brigăzii […]
Peste 23 de tone de deşeuri din ulei şi grăsimi, oprite la vama Giurgiu

Peste 23 de tone de deşeuri din ulei şi grăsimi, oprite la vama Giurgiu

17 iun.
Cantitatea de peste 23 tone de deşeuri de ulei şi grăsimi comestibile transportată ilegal din Bulgaria pentru Germania a fost oprită la PTF Giurgiu, relatează Agerpres. „Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat în această după-amiază, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion tip cisternă, condus de un cetăţean român, în vârstă […]
VIDEO Imagini cu ursul în pădurea Scroviștea de lângă București

VIDEO Imagini cu ursul în pădurea Scroviștea de lângă București

17 iun. 7
Un urs a fost surprins vineri în pădurea Scroviștea din comuna Ciolpani, la circa 30 de km de București. Minsitrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că în cazul animalului soluția este relocarea sa într-o zonă de munte. Primarul localității Ciolpani din județul Ilfov, Călin Bogdan Cristian, a anunțat vineri că reprezentanții Ocolului Silvic și Gărzii […]
O femeie din Cluj-Napoca a fost condamnată la un an și 9 luni de închisoare pentru că a scos bani de pe cardul soacrei / A fost prinsă în urma testului poligraf  

O femeie din Cluj-Napoca a fost condamnată la un an și 9 luni de închisoare pentru că a scos bani de pe cardul soacrei / A fost prinsă în urma testului poligraf  

17 iun. 2
VIDEO Directorul SRI, Eduard Hellvig, primele declarații despre legile securității naționale: Securismul este bine reprezentat în prea multe medii ale societății / Dezbaterea este centrată doar pe SRI, ceea ce poate da de gândit / Voi comenta conţinutul legilor abia după ce acestea vor fi asumate în cadrul procesului legislativ 

17 iun. 27