G4Media.ro

Anchetă la Spitalul Județean Focșani după ce o femeie infectată cu COVID-19…

Sursa foto: G4Media.ro

Anchetă la Spitalul Județean Focșani după ce o femeie infectată cu COVID-19 a murit, fiind plimbată între spitale/ Femeia avea obezitate morbidă, diabet și insuficiență cardiacă

O anchetă este în curs la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani după ce femeia de 64 de ani, care a fost plimbată de mai multe ori între spitalul judeţean şi Spitalul Municipal Adjud, din cauza unor teste COVID, a decedat în cursul zilei de sâmbătă.

„La nivelul SJU Focşani există deja o anchetă în curs care urmează să stabilească cauzele decesului, iar în momentul finalizării anchetei voi cere medicului curant şi şefului secţiei să dea declaraţii despre caz”, a declarat pentru AGERPRES managerul SJU Focşani, Constantin Mândrilă.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, femeia a fost internată în secţia de Boli Interne a SJU Focşani pe 19 aprilie, cu „şoc septic cu punct de plecare pulmonar” şi externată pe 2 mai cu tratament la domiciliu şi cu recomandarea de a se duce într-un centru pentru îngrijiri speciale şi recuperare, pentru că în luna martie aceasta suferise o intervenţie chirurgicală la şold.

Pe 4 mai, femeia s-a prezentat la centrul de recuperare de la Spitalul Adjud, unde i s-a făcut test rapid pentru COVID-19, care a ieşit pozitiv, şi a fost trimisă la secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani. Aici, testul a fost repetat şi a ieşit negativ, astfel că pacienta a fost retrimisă la spitalul din Adjud, unde testarea rapidă a fost din nou pozitivă. În cele din urmă, femeia a ajuns la SJU Focşani, unde a fost testată negativ, dar a fost internată într-o rezervă şi i-a fost recoltat un test RT-PCR, al cărui rezultat a ieşit ulterior pozitiv.

Pacienta ar fi fost asimptomatică, fapt pentru care spitalul judeţean a dispus autopsia pentru stabilirea cauzelor care au dus la decesul acesteia.

Femeia suferea de obezitate morbidă, diabet şi insuficienţă cardiacă şi suferise în luna martie o intervenţie chirurgicală la şold.

Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a cerut la rândul său Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea să dispună o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat şi cine se face vinovat de disconfortul creat pacientei aflată în această situaţie, cât şi pentru decesul acesteia.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Conform regulilor arafatiste din pandemie a murit de covid, deci nu a mu rit fiind infectata cu covid. Cu placere.

    • Vedeți că s-a schimbat anul, dl. bugetari, dați pagina la ce v-au scris ăia care va ghidoneaza, ați rămas în urmă cu propaganda.

  2. Dacă te lovește un glonț în timp ce cazi de pe bloc este vinovat cel care te-a împușcat.

  3. Viata unui om nu este importanta pentru medici . Pozitia lor sociala si beneficiile ii intereseaza ….