Home » Articole » Anchetă în Irlanda, în cazul dronelor detectate în momentul sosirii avionului lui Zelenski la Dublin

Anchetă în Irlanda, în cazul dronelor detectate în momentul sosirii avionului lui Zelenski la Dublin

Anchetă în Irlanda, în cazul dronelor detectate în momentul sosirii avionului lui Zelenski la Dublin
Screenshot
Ascultă articolul

Poliţia irlandeză a declarat vineri că anchetează incidentul legat de detectarea unor drone pe ruta avionului care îl transporta pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în momentul sosirii acestuia la Dublin luni seara pentru o vizită oficială, relatează AFP, conform Agerpres.

„O unitate de anchetă specială a Garda Siochana (denumirea poliţiei irlandeze) efectuează investigaţii în acest sens”, a dezvăluit cotidianul irlandez The Journal, care a relatat despre mai multe drone de tip militar. Aceasta „va colabora cu forţele armate şi partenerii internaţionali în materie de securitate”, a declarat poliţia.

- articolul continuă mai jos -

The Journal a relatat joi că incidentul s-a produs în jurul orei 23:00 (locală şi GMT) luni seara, în momentul în care avionul preşedintelui Volodimir Zelenski urma să aterizeze pe aeroportul din Dublin.

Mai multe drone s-au infiltrat în zona care fusese interzisă survolului din cauza vizitei şi s-au îndreptat spre traseul prevăzut pentru zbor, la scurt timp după trecerea avionului, care devansase puţin graficul de zbor.

Premierul irlandez Micheal Martin a declarat vineri la postul de televiziune RTE că va convoca Consiliul Naţional de Securitate până la sfârşitul lunii pentru a discuta incidentul.

„De la începutul războiului în Ucraina, activitatea s-a intensificat pe frontul securităţii cibernetice, în special în privinţa problemelor maritime şi dronele”, a spus el.

„Nu voi face niciun comentariu înainte de efectuarea unei anchete complete”, a adăugat premierul, după ce a fost întrebat despre o posibilă implicare a Rusiei.

În acest context, Martin a menţionat măsurile de securitate puse în aplicare pentru vizita preşedintelui ucrainean, afirmând că aceasta s-a derulat „deosebit de bine”.

Potrivit RTE, dronele neidentificate au fost reperate de un echipajul unei nave militare irlandeze poziţionate la nord de Dublin.

Vizita lui Volodimir Zelenski în Irlanda a urmat călătoriei sale la Paris, unde s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron pe fondul negocierilor asupra planului destinat să pună capăt războiului în Ucraina, promovat de SUA.

A fost prima vizită oficială a preşedintelui ucrainean în Irlanda, ţară neutră din punct de vedere militar, dar care a oferit un sprijin politic puternic Ucrainei de la declanşarea invaziei ruse.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.