China şi-a declarat disponibilitatea de a creşte cooperarea în materie de „aplicare a legii şi securitate” cu Kazahstanul şi de a ajuta statul vecin să se opună ingerinţei „forţelor externe”, transmite Reuters, citând un comunicat al diplomaţiei de la Beijing, relatează Agerpres. Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a transmis acest mesaj omologului său kazah […]
Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului a acuzat luni grupuri radicale israeliene că ameninţă prezenţa creştinilor în oraşul sfânt, în remarci pe care oficialii israelieni le-au respins ca fiind lipsite de temei, transmite Reuters. Într-un articol publicat în Times of London, sâmbătă, Preafericitul Theophilos al III-lea a spus că crede că scopul este acela de a […]
Rata şomajului în luna noiembrie 2021 în formă ajustată sezonier a fost de 5,2%, similară cu cea înregistrată în luna octombrie, potrivit informaţiilor provizorii publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), relatează Agerpres. Astfel, numărul şomerilor în vârstă de 15-74 de ani estimat pentru luna noiembrie este de 432.000 de persoane, în creştere cu […]
În al doilea an în care economia a fost lovită de criza COVID, flota de mașini de lux din Bulgaria continuă să crească, conform statisticilor oficiale ale Poliției, transmite Novinite. Conform sursei citate, în 2021 au fost înmatriculate în Bulgaria 12 mașini noi Ferrari, mai mult decât numărul de Ferrari importate în 2020 și 2019, […]
Populația adultă europeană vaccinată împotriva Covid este în creștere și atinge praguri satisfăcătoare în UE. Cetățenii UE și rezidenții adulți continuă să utilizeze diferitele seruri anti-coronavirus autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente (Ema), arată o analiză La Stampa, citată de Rador. Până vineri, 7 ianuarie, 80% dintre cetăţenii UE care au cel puțin 18 ani, […]
Avocatul guvernului, Christopher Tran, a declarat, luni, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovic, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare, transmite News.ro. Tan a precizat că ministrul Imigrării se va gândi acum dacă îşi va […]
Analiză Politico, semnată de Oksana Antonenko (directoare în cadrul firmei Control Risks și cercetătoare la Kennan Institute), preluată de Rador Perioada sărbătorilor de iarnă e bântuită adesea de crize neașteptate, iar 2022 n-a făcut excepție. Kazahstan – țara bogată în energie aflată chiar în centrul Eurasiei – a fost aruncat într-o gravă criză politică, astfel […]
«Sute de noi centre de testare se vor deschide în apropierea centrelor de vaccinare anti-Covid», a promis purtătorul de cuvânt al guvernului francez. Gabriel Attal a precizat că această măsură s-a impus în faţa valului masiv de noi contaminări cu Sars-Cov-2 înregistrate de mai multe săptămâni, transmite RFI România. Practic, în Franţa, săptămânal se testează […]
Uniunea Europeană intenţionează să propună o lege în lunile următoare pentru a solicita companiilor de tehnologie să facă mai mult pentru a combate abuzul sexual asupra copiilor, consolidând aranjamentele voluntare actuale, potrivit comisarului pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, transmite Reuters, citată de News.ro. Johansson a declarat publicaţiei Welt am Sonntag din Germania că furnizorii de […]
Actorul american Bob Saget, cunoscut mai ales pentru rolul său din sitcomul din anii 1980-1990 Full House (Casa plină), a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Florida, a anunţat duminică poliţia locală, notează AFP, citată de Agerpres. Poliţia a fost chemată la Ritz-Carlton Orlando „în legătură cu un bărbat inconştient într-o cameră de […]
Bitcoin a scăzut pentru scurt timp sub 40.000 de dolari, luni, cel mai scăzut nivel de la sfârșitul lunii septembrie, suferind din cauza lipsei apetitului pentru risc din partea investitorilor îngrijorați de înăsprirea politicii monetare a Fed, scrie Euronews. Luni, prețul criptomonedei a scăzut cu 3,3%, până la aproximativ 40.900 de dolari, la jumătate de […]
Impresarul muzical Michael Lang, unul dintre creatorii istoricului festival Woodstock din 1969 care a servit drept piatră de hotar pentru generaţii întregi de fani ai muzicii, a murit sâmbătă la vârsta de 77 de ani după o boală necruțătoare, a anunţat duminică impresarul său Michael Pagnotta. Lang a murit într-o clinică de oncologie din New […]