G4Media.ro

ANALIZĂ De ce armata afgană este incapabilă să se opună talibanilor? De…

ANALIZĂ De ce armata afgană este incapabilă să se opună talibanilor? De la corupția generalizată la demoralizare, lipsa hranei și ”soldații fantomă”

Corupția, proasta gestionare a resurselor, soldații demoralizați cărora le lipsește voința de a lupta sau lipsa de mâncare și apă sunt câteva dintre motivele pentru care soldații și polițiștii afgani nu reușesc să se opună ofensivei talibanilor după retragerea forțelor americane și aliate din Afganistan. Situația este cu atât mai dramatică cu cât, în ultimii 20 de ani, Statele Unite au investit circa 83 de miliarde de dolari pentru dotarea și antrenarea forțelor afgane, bani care acum par că au fost risipiți inutil pe o armată incapabilă să se opună islamiștilor.

Context

De la începutul retragerii forțelor aliate din Afganistan, talibanii au câștigat teren într-un ritm accelerat. Într-o ofensivă care a început în mai și s-a intensificat în ultimele zece zile, insurgenții islamiști au pus mâna pe jumătate din cele 34 de capitale de provincie, inclusiv pe al doilea și al treilea oraș ca mărime, iar acum controlează două treimi din întreaga țară.

Oficialii americani declaraseră anterior că se așteptau ca nici o capitală de provincie să nu fie confiscată până cel mai devreme în toamnă. Rapoartele serviciilor de informații sugerează însă în prezent că capitala Kabul ar putea cădea în mâinile militanților în câteva zile sau săptămâni.

Analiștii au fost șocați de ritmul surprinzător al avansului talibanilor, care au copleșit forțele de apărare afgană în marșul lor triumfal spre Kabul. Ofensiva rapidă a acestora și modul lamentabil în care unitățile afgane au fost încercuite, capturate sau pur și simplu neutralizate nu au fost anticipate de aproape niciun expert, în condițiile în care soldații afgani beneficiază de echipamente superioare și de pregătire adecvată. În doar câteva zile însă, unități întregi s-au predat, și-au abandonat posturile sau au fost decimate de insurgenți.

Cauzele înfrângerilor

Foreign Policy a indicat că, de la invadarea Afganistanului în 2001, Statele Unite au investit aproape 83 de miliarde de dolari în pregătirea și echiparea forțelor de apărare afgane.

„Am oferit partenerilor noștri afgani toate instrumentele – permiteți-mi să subliniez: toate instrumentele”, a declarat președintele SUA, Joe Biden, justificându-și decizia controversată de retragere a forțelor americane.

„Construirea aparatului de securitate afgan a fost una dintre părțile cheie ale strategiei administrației Obama, care a încercat să găsească o modalitate de a preda securitatea țării și de a pleca în urmă cu aproape un deceniu. Aceste eforturi au produs o armată modelată după imaginea armatei SUA, o instituție afgană care trebuia să supraviețuiască războiul purtat de America,” a scris New York Times.

Experții citați de Foreign Policy au declarat că problema armatei afgane nu constă în instruirea sau echipamentele oferite de către SUA și aliați, ci în gestionarea necorespunzătoare de la nivel local, corupția generalizată și soldații demoralizați cărora le lipsește adesea voința de a lupta.

Surse citate de Foreign Policy au declarat că poliția afgană nu a fost plătită de luni de zile de către Ministerul de Interne și că același lucru este valabil și pentru Ministerul Apărării.

Potrivit informațiilor, forțele afgane nu sunt adesea aprovizionate cu arme adecvate, iar uneori nu beneficiază nici măcar de hrană sau apă. Un articol din New York Times a descris situația dificilă cu care s-a confruntat membrii unei unități de poliție care apăra Kandaharul: „Nu primiseră altceva decât cartofi sub diferite forme de câteva zile, iar foamea și oboseala i-au epuizat”.

Mai mult, numeroși soldați și polițiști afgani sunt postați în zone îndepărtate de casele lor, cu care nu au nicio cale de comunicare, iar unii aleg să-și abandoneze posturile și să se întoarcă acasă pentru a-și apăra familiile.

Există, de asemenea, o lipsă generalizată de încredere în guvern, iar oficiali din mai multe provincii au declarat constant că nu vor lupta pentru a apăra guvernul președintelui Ashraf Ghani.

„Problema legitimității este foarte importantă,” a afirmat Enayat Najafizada, fondatorul Institute of War and Peace Studies, o organizație de tip think-tank cu sediul în Kabul. El a spus că alegerile prezidențiale din 2020 care i-au oferit lui Ghani un al doilea mandat au fost considerate corupte, o acuzație care a fost valorificată de mașina de propagandă a talibanilor. Acest lucru, combinat cu delapidarea fondurilor de către oficiali corupți, a dus la intensificarea unui sentiment de neîncredere generalizată față de guvern.

Lipsa voinței de a lupta

Locuitorii din Herat și Kandahar au declarat pentru Al Jazeera că au fost șocați de cât de repede au căzut orașele lor și au spus că forțele guvernamentale nu s-au luptat. Aceasta deși din punct de vedere numeric, armata afgană este mult mai numeroasă decât talibanii.

În timp ce datele oficiale arată că forțele de securitate afgane numără peste 300.000 de membri, BBC a relatat că numărul real este probabil mai mic. Potrivit presei, forțele afgane au înregistrat în ultimele două decenii numeroase victime în luptele cu insurgenți (circa 60.000 de morți în 20 de ani) și au fost decimate de dezertări. De asemenea, oficialii corupți încasează adesea salarile unor trupe inexistente, cunoscute sub numele de „soldați fantomă”.

Prin comparație, US Combating Terrorism Center de la West Point estimează că talibanii au 60.000 de luptători care formează nucleul de bază, cu grupuri de miliții și susținători suplimentari care ar putea crește acest număr la 200.000.

Forțele afgane sunt însă suprasolicitate, iar mai multe relatări au indicat că talibanii au doborât avioane ale forțelor aeriene afgane și au asasinat piloți, care au adesea ani de pregătire în spate și sunt foarte dificil de înlocuit.

În plus, talibanii au confiscat depozite de arme de la forțele afgane, care sunt adesea furnizate de țările occidentale. În acest sens, Justine Fleischner de la grupul Conflict Armament Research a afirmat că, deși forțele americane au plecat cu echipamentul lor „sofisticat,” ofensiva rapidă a talibană a permis islamiștilor să pună mâna pe „mașini, vehicule Humvee, arme de calibru mic și arme ușoare, precum și muniție.”

Un ziarist de la Bild a postat pe Twitter mai multe fotografii care arată echipamente militare americane pe care au pus mâna talibanii pe Aeroportul Kunduz în această săptămână, inclusiv vehicule Mine-Resistant Ambush Protected (MRAP), drone ScanEagle și mașini Humvee.

Înregistrări video postate de talibani pe rețelele de socializare au arătat și ele elicoptere capturate de la armată. Analiștii se tem că islamiștii vor prelua controlul și unora dintre aparatele de zbor ale aviației militare afgane, care operează în principal din Kabul și Kandahar, ceea ce ar reprezenta o lovitură majoră pentru forțele pro-guvernamentale. Nu puține voci se tem că, chiar dacă talibanii nu vor reuși să zboare aceste aparate, ele ar putea fi oferite Rusiei, Iranului sau Chinei, pentru a le exploata tehnologia.

Un efort inutil

Sâmbătă, președintele Ashraf Ghani a recunoscut câștigurile talibanilor într-un discurs televizat. „Remobilizarea forțelor de securitate și apărare este prioritatea noastră principală și sunt în curs de desfășurare măsurile necesare în acest scop”, a afirmat Ghani. „Răspunsul meu este de a preveni instabilitatea, violența și strămutarea poporului meu.”

Vineri, angajaților de la ambasada Statelor Unite de la Kabul li s-a spus să distrugă materialul sensibil în cazul în care talibanii ar captura capitala.

De asemenea, Statele Unite au anunțat că vor trimite 5.000 de soldați pentru evacuarea personalului de la ambasada sa din Kabul și a miilor de americani rămași în Kabul, în timp ce Marea Britanie a trimis 600 de soldați.

Comentatorii afirmă că și aceste acțiuni precipitate sunt semne că, în fața ofensivei rapide a islamiștilor talibani, oficialii afgani și americani nu par să găsească soluții concrete de a se opune, iar căderea completă a Afganistanului pare în acest moment iminentă. Așa cum a scris și New York Times, „efortul de 20 de ani al Statelor Unite de a reconstrui armata Afganistanului într-o forță de luptă robustă și independentă a eșuat, iar acest eșec se desfășoară acum în timp real în fața ochilor, în timp ce țara alunecă sub controlul talibanilor”.

Surse: Foreign Policy, Wall Street Journal, Business Insider, Al Jazeera, BBC, The Guardian, New York Times, France24, Defense One, Twitter

sursa foto: Agerpres/ EPA/JALIL REZAYEE

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

21 comentarii

  1. Ucraienienii au predat unitati militatre intregi separatistilor, aeroporturi, Crimeea fara un foc de rama etc… si voi va intrebati de ce islamistii talibani au ocupat imediat tara.Pai, si in Tara Roamenasca au fost bioeri uzurpatori…si au fost „tradati”.Cum v-ati putut inchipui ca islamistii vor lupta contra mujahedinilor???

  2. Daca in loc de Afganistan ar fi Romania FIX LA FEL S-AR PETRECE LUCRURILE. Doar nu credeti ca Gen Izmana zis si Enteresu’ National/Gen Nascase zis Racheta da tenis/Paraschiv/Cucos/Sindilie sunt ALTCEVA decat niste sugaci???

    • Ai mare dreptate și mă supără că e plin de idioți și printre cunoscuții mei care o tot ard cu America imperialistă și Noua ordine mondială, pe când adevărul e extrem de simplu și de banal: guvernul afgan s-a bazat pe faptul că americanii vor fi mereu acolo să îi sperie pe talibani și nu au făcut nimic concret cu investițiile americane, decât să le sifoneze în buzunarele lor private, tot așa cum facem și noi în România cu banii europeni, risipiți pe drumuri proaste și alte proiecte din astea de infrastructură. După 20 de ani, americanii au decis că orice ar fi avut în trecut de câștigat din zonă nu mai rentează, așa că și-au luat șandramaua și au plecat. Acum, Talibanii, care aveau motivatii puternice înainte să rămână antrenați de luptă, înaintează cu și mai multă fervoare, pentru că de data asta, răsplata nu mai e pur ideologică, ci și economică- la urma urmei, îi așteaptă o țară întreagă de prădat. Între timp, afganistanii rămași se supun de frică, apoi or să îi susțină pe talibani, pentru că până una-alta, ăștia or să le ceară taxe mai mici, că doar nu e nevoie de mulți bani să faci ravagii în stânga și în dreapta. Așa că Talibanii au să își creeze în scurt timp o imagine de guvern legitim și salvator, iar toată țara o să le pice pe mână fără revoltă, ba poate și cu ajutor din partea maselor deziluzionate.

  3. Pentru ca nu e o armata legitima. E simplu. E o creatie precara a inamicului nr. 1 al islamului, SUA. O stiu pana si copiii de gradinita.

    Chiar nu inteleg de ce pierdeti vremea cu astfel de „analize”.

    • Subscriu, felicitari pt observatie.

    • Aiurea. Motivul principal e că au investit banii in direcția greșită. Trebuia să investească în școli, spitale, drumuri, economie și abia apoi armata. Trebuiau să educe o nouă generație de cetățeni care să aibă alta mentalitate, un nivel de trai mai bun. In mod sigur oamenii aia ar fi avut alta motivație atunci sa lupte și poate nici Talibanii n-ar fi avut atâția suporteri. In 20 de ani era perfect realizabil.

  4. Momentul Mărășești-Oituz-Mărăști s-a întâmplat când Regele Ferdinand a promis reforma agrară și pământ soldaților sau urmașilor lor. Până atunci nemțo-uigurii au trecut ca prin varză. Bucureștiul a fost predat fără luptă. Soldații n-aveau chef.

    Cred că dacă promiteau trei femei talibance fiecărui soldat, sau câteva hectare de mac, ar fi câștigat. Sigur talibanii au promis luptătorilor lor ceva hiper gras.
    Cum credeți că se lupta în Evul Mediu la noi.
    Venea turcul, Ștefan/ Mihai/ Corvine le promitea pradă de război țăranilor și mergeau la rupere. Și așa se plictiseau de moarte fără Canal-B in bordeele cu bășică de puerco în geam.

    O excelentă lecție pentru Occident. O sursă infinitate sclavi, ce vor venii singuri la porțile lui cerșind drept de muncă. Desigur, nu în România. De la noi se pleacă cu milioanele.

    • La Oituz au murit mai multi rusi decat romani. Daca nu intra America in razboi, si azi eram colonie austriaca. Iar 1919 a fost apogeul Romaniei…

    • Pun pariu că în România se întâmplă la fel, dar încă nu există o forță extremă, încă. Sa-i vezi cum se înghesuie la aeroporturi, pe generalii ăștia de carton cu pensii speciale, la primul foc de extremist….cine dracu ar luptă pentru România????? Pentru ce pentru vilele lor, mașinile de lux, pensiile speciale…..ăștia trebuie împușcați, după ce pleacă americanii de pe teritoriul României !!

    • Poate vrei sa spui regele Carol nu Ferdinand. Mărăști, Mărășești 1877, Ferdinand a devenit rege după moartea lui Carol, în 1914, cred.

    • Alo Carol a murit si Ferdi ia urmat verificati pe wikipedia Doamne fereste.
      Marasesti e in 1917 nu 1877 cand era Carol tanar si e vorba de Plevna si alte locuri din Bulgaria.
      Porojane esti terminat total, daca cauti raportul de pierderi intre armata germana si cea franceza si cea rusa vei gasi ceva gen 3 francezi la 1 german 5 rusi la 1 german, si raportul dintre armata de tarani nestiutori de carte din ro nu putea fi mai bun.
      Ai auzit de putere de foc? Cand armata germana avea 100 de mitraliere ro aveau si ei 5 deci ce rezistenta sa opui cu mana goala berbecule?
      Sa verifici si ce frontiere aparau francezi+englezii cand deabia au stopat ofensiva la Paris 700 km vs Romamia cu 1400 km inconjurata din 3 parti de bulgari austrieci si germani dotati cu armament de ultima ora?
      Daca mai cautai informatii pana si pe wikip aflai ca inamicul a mutat trupe din vest din cele bune pentru a ocupa granarul Europei si singura sursa de petrol european….ce ai scos din tastatura ..stii tu daca nu vorbeai aveam indoiala ca esti prost dar asa sunt sigur.

  5. Ca şi în Vietnam, se sacrifică pentru civilizaţie doar americanii, pe când Europa Occidentală comentează sau se uită după migranţi.

    • Primul lucru pe care l-au spus e ca urmeaza sa vina niste migranti, si trebuie gasite metode de ai impiedica. Cam la asta se rezuma reactia UE la tragedia din Afganistan.

  6. ar trebui ca toti migrantii sa fie inrolati dupa modelul polonezilor din al 2-lea razboi mondial cind s-au refugiat in anglia unde au infiintat unitati de lupta impotriva nazistilor care-i cotropisera Sa fie instruiti si trimisi sa lupte in razboiul lor

    • Îi trimiți la o moarte sigură și inutilă. Împotriva naziștilor luptau și anglo-americanii și rușii – pe talibani, la Kabul, în aceste ceasuri nu-i mai contestă nici măcar o viespe. De altminteri, sunt sigur că totul s-a întâmplat în urma înțelegerii dintre Putin și Biden care s-au întâlnit recent.

  7. Pentru că a fost instruita de americani!

  8. Cum se zice in engleză „nu mai stricați orzul pe gâște, domnilor” ?

    • Ce știe afganu’ ce-i șofranu’ ? 😃

    • … în schimb cunoaște macul!
      Era un film, „bună dimineața America, oriunde te-ai afla”! Sau era ” noapte buna”…? Nu mai rețin.
      In orice caz, s-a dovedit încă odată, dacă mai era nevoie, că „efortul” de a occidentaliza ceva ce merge de 2-3000de ani, nu ar trebui să fie preocuparea nimănui!
      In același timp, „sifonul” american funcționează perfect de pe vremea Vietnamului! 😜
      Interesant va fi ce fac ” Talibanii” cu toată tehnologia militară cu care s-au procopsit!?
      De utilizat, ar putea deveni o forță în regiune, dar puțin probabil…
      De vândut celor interesați, posibil. Doar sa fie mai scumpă decât macul…
      20 de ani de…. Bull shit!
      Care a generat ” pierderi colaterale”, inclusiv Ro, pentru ” menținerea păcii”!
      Și costuri de 83 MLD ! doar pt licurici!!! Plus celelalte țări participante la la mascaradă!
      Sifon, sifon, sifon!!!

  9. Marele Licurici a luat-o încă o dată peste bot. La fel că în Vietnam, trupele locale create și pregătite de către Marea și Unica Democrație Mondială nu rezistă în fața forțelor populare, mânate de dorința de libertate, tradiții și adevăr istoric. Impunerea unui sistem social, economic și politic lipsit de susținere populara, însoțit de o corupție fără limite, duce inevitabil la acest rezultat.

  10. America a gândit perfect. A înarmat un regim fundamentalist, le-a insuflat dorința de bani mulți și lux, a lăsat în urmă o țară cu probleme complexe chiar în coasta Rusiei și Chinei. De ce ar fi lăsat în urmă o țară pacificată?! Afganistanul este un măr otrăvit și tentant pentru celelalte țări ce aspiră la statutul de mari puteri.