G4Media.ro

Amnesty International denunţă detenţiile politice ‘sistematice’ din Venezuela

Sursa foto: G4Media.ro

Amnesty International denunţă detenţiile politice ‘sistematice’ din Venezuela

Organizaţia Amnesty International (AI) a denunţat marţi ”detenţiile arbitrare din motive politice” din Venezuela şi s-a referit la un ”atac sistematic” asupra populaţiei, cerând punerea în libertate a celor aproximativ 300 persoane considerate deţinuţi politici din ţara sud-americană, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

”Detenţiile arbitrare din motive politice din Venezuela continuă să facă parte dintr-un atac sistematic şi generalizat contra populaţiei acestei ţări”, indică AI în raportul său intitulat ‘Vieţi arestate’, ce analizează detenţiile din această ţară în perioada 2018 – 2023.

”Aceste detenţii vizează în principal reducerea la tăcere a persoanelor în disidenţă cu guvernul lui Nicolas Maduro”, adaugă documentul.

Amnesty International subliniază în special ”lipsa independenţei” justiţiei, ”pedepse maximale disproporţionate” şi ”incriminarea” indivizilor de către tribunale abilitate în materie de terorism.

De asemenea, AI identifică şi anumite ”scheme” în cazul detenţiilor, acestea fiind efectuate deseori ”în secret”, cu ”izolarea deţinuţilor”.

Potrivit organizaţiei pentru drepturile omului, aproximativ 300 de persoane sunt închise în Venezuela din motive politice.

În acelaşi raport, AI aminteşte de cazul ”emblematic” al ONG-ului FundaRedes, Javier Tarazona, care a fost arestat în iulie 2021 şi inculpat pentru terorism.

Specialist din zona frontierei cu Columbia şi critic la adresa puterii, Tarazona a denunţat în special confruntările dintre armata venezueleană şi grupări armate columbiene la graniţa dintre cele două ţări. Conform AI, el a fost ”supus torturii în momentele iniţiale ale detenţiei sale”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...