G4Media.ro

Ambasada SUA condamnă un „act de violenţă” după incendiul de la centrul…

Sursa Foto: noi.md

Ambasada SUA condamnă un „act de violenţă” după incendiul de la centrul NATO din Chișinău

Un incendiu a izbucnit, joi seara, la Centrul de Informare şi Documentare NATO, amplasat în campusul Universităţii de Stat din Moldova (USM), iar autorităţile suspectează că ar fi fost vorba despre un „act intenţionat”, transmite News.ro.

Pompierii şi salvatorii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge flăcările, care au mistuit două uşi ale Centrului. Cauza arderii încă se stabileşte, dar reprezentanţii Universităţii cred că „în mod intenţionat a fost incendiată clădirea”. Totodată au dat asigurări că procesul de studii nu a fost afectat.

Vineri, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău a condamnat public „actul de violenţă” comis asupra Centrului, scrie NewsMaker.

„Actul de violenţă” a fost condamnat inclusiv de Centrul NATO, care şi-a manifestat „profunda îngrijorare” faţă de consecinţele acestuia. „Colaborăm strâns cu autorităţile competente pentru a investiga acest incident şi pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili”, au precizat reprezentanţii Centrului.

Şi oamenii legii au anunţat vineri că examinează versiunea unei incendieri cu intenţie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...