G4Media.ro

Alianța 2020 USR PLUS cere ordonanță de urgență pentru prelungirea programului de…

Sursa Foto: Facebook

Alianța 2020 USR PLUS cere ordonanță de urgență pentru prelungirea programului de vot și suplimentarea buletinelor

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a cerut duminică guvernului, în numele Alianței 2020, să se reunească într-o ședință de urgență pentru a prelungi programul de vot până la ora 23:00 și pentru a suplimenta buletinele de vot.

De asemenea, Cioloș a cerut Biroului Electoral Central (BEC) să interpreteze prevederile legale privind spațiul secției de votare, astfel încât oamenii care vor fi la coadă în momentul închiderii urnelor să poată vota.

Solicitările lui Cioloș: 

  • Alianța 2020 USR PLUS cere guvernului să se reunească de urgență pentru a lua toate măsurile necesare în vederea extinderii programului de vot până la ora 23:00.
  • Avem cozi uriașe, oamenii dacă se pun acum la cozi, nu o să poată vota până la ora 21:00. Cerem guvernului și BEC să interpreteze prevederile legale privind spațiul în care se află alegătorii în momentul închiderii urnelor, astfel încât toți cei care vor fi în incinta clădirii secției de votare la momentul în care se închide secția, să poată să voteze.
  • Cerem suplimentarea buletinelor de vot. Am primit mai multe semnale că sunt astfel de situații și există riscul suspendării votului

Ulterior conferinței, Alianța 2020 a transmis un comunicat de presă prin care a detaliat solicitările formulate de fostul premier:

  • Cerem autorităților măsuri de urgență pentru asigurarea dreptului fundamental de vot
  • Alianța 2020 constată că situația actuală de desfășurare a procesului electoral impune măsuri urgente!
    Având în vedere desfășurarea deosebit de îngreunată a votării în întreaga țară și, în mod special, în Diaspora, solicităm ferm autorităților responsabile luarea următoarelor măsuri pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental de vot:
  • Dispunerea de către Guvern a extinderii duratei votării până la ora 23.00.
    Definirea de către Biroul Electoral Central a noțiunii de “sală unde se votează”, utilizată în cadrul Legii nr. 33/2007, astfel încât să includă întreaga incintă în care se află secția de votare. Astfel, la ora la care votarea va fi declarată închisă, toți cetățenii aflați în incinta secției de votare vor putea vota în continuare.
    Cerem Biroului Electoral Central să găsească o soluție de urgență pentru suplimentarea buletinelor de vot în toate secțiile unde acestea sunt pe cale de a se epuiza.
  • Considerăm că asigurarea exercitării dreptului fundamental de vot este un motiv suficient pentru adoptarea unor dispoziții de urgență, iar Guvernul României are obligația să ia toate măsurile necesare în acest sens.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. NUMAI in Piata Victoriei sa ne vedem cei care am votat se rezolva asta !

    PROTESTE CU MULTA PLACUTZA! NIMIC ALTCEVA!

    • PSD-ALDE AU SABOTAT INTENTIONAT ALEGERILE PRIN INSUFICIENTA BULETINELOR DE VOT SI NEACCEPTAREA PRELUNGIRI PROGRAMULUI SECTIILOR DE VOTARE…..DEOARECE AU INTELES CA POPORUL LE STA INPOTRIVA…..HUOOO MELESCANU HUOOO PSD

  2. Anticipate și dosar penal pentru reprezentanții MAE!

  3. Alianta urs-pluș cere extinderea programului mooye pt toti si suplimentarea olițelor. Fred si barna au sub 4 la suta.

    • PSD e pe moarte, motiv pentru care trebuie sa saboteze alegerile in diaspora, fiindca PSD pierde.

      deci muie PSD.

    • Cînd vei citi rezultatele finale, tu nu te vei convinge că „sub 4 la suta” este capacitatea maximă de funcționare a creierului tău („extinderea” capacității tale de înțelegere fiind și-așa infimă), însă noi da!

  4. FiZic nu se poate sari de 60%. Nu sunt destule secții. Cu O regulă de 3 simplă ajungem la 47%. Sperăm că e suficient sa depășim pe cei santajati

  5. Bravo Ciolos !
    Doar ca muiePSD nu da ordonanțe subite decât in 3 tipuri de situații: 1) e de scapat vreun bandit de mana Justitiei 2) e ceva de furat 3) e ceva de distrus la ordin extern

    • O mișcare inspirata, încet-încet oamenii vor realiza ce se întâmplă

  6. este clar ca INTENTIONAT oamenii nu sunt lasati sa voteze. Puterea se astepta la o prezenta mare la vot a diasporei, asa ca au facut tot ce este posibil ca oamenii sa nu poata vota, sa-i saboteze

  7. Pentru diaspora e MUSAI prelungirea programului pentru ca organizatorii au fost, din nou, incompetenti in stabilirea numarului de sectii.

    • Cand spuneți „incompetenți” aproape le acordați „prezumția de buna credință”, ceea ce nu este adevărat!
      Este o tehnică standard, in care decidentii rau-intentionati împing în fața niste incompetenți eventual imbecili, pentru ca sa nu ghicim intentiile lor, sa o dam pe partea „tehnică” !

  8. Normal ar fi ca ultimul cetățean ce sta la coada la secția de vot la ora 21. 00 sa poată vota… La fel ca la marker când ți se da o plăcuță cu ultimi om debla coadă…
    Asta pt cei din străinătate mai ales pt ca fizic nu pot vota în timp util din cauza stampilele și cabinelor de vot prea puține.
    Oricum se cheltuiesc o grămadă de bani cu votarea, puteau sa pună în marile orașe din diaspora și în centrele universitare mult mai multe cabine și stampile.
    Sa speram ca vom ajunge și noi cât mai aproape de europa…

    • Scuzați greșelile din text. Câteodată telefonul corectează greșit ce scrii. Scuze ca nu am verificat înainte de postare.

  9. Institutiile au obligația sa asigure oamenilor dreptul de a vota. In situatia data, daca sunt cozi in asteptare BEC este obligata moral sa prelungească scrutinul. Oamenii au luptat si castigat acest drept acum 30 de ani.

    • Corect, nu mai că BEC răspunde politic și nu este normal. Au politizat aproape tot ce tine de bugetari…. Chiar și politie, apărare și încet încet justiție…… Ceilalți bugetari sunt la mana guvernanților de mult….
      Trebuie schimbat ceva… Nu pt asta au murit oameni în decembrie 1989….

  10. Acum doamna prim-ministru Viorica Dancila ar putea sa intervină pt românii din diaspora în sensul de a le asiguradreptul de vot, prin prelungirea programului și eu spun că-și vor schimba imaginea despre greșelile gramaticale pe care le face.
    Dar cred ca sper degeaba…..

  11. Să sperăm că votul de azi va fi un exemplu pentru toți politicienii viitori care după ce se vad inscaunati uita pt ce au fost votați și în parlamentul României. Precum și ca,, sefia” nu e veșnică… Ca doar nu suntem în evul mediu…

  12. Mulțumesc tuturor romanilor care au stat azi la cozi pt a vota… Mai ales celor din străinătate..
    Și nu pt ca as câștiga ceva personal… Câștiga România