Home » Articole » Alex Bologa aduce României a doua medalie la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, obținând bronzul la judo

Alex Bologa aduce României a doua medalie la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, obținând bronzul la judo

Alex Bologa aduce României a doua medalie la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, obținând bronzul la judo
sursa foto: Facebook
Ascultă articolul

Sportivul Alex Bologa a obţinut, vineri, medalia de bronz la categoria -60 kg din cadrul competiţiei de judo de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Pentru România este a doua medalie de la actuala ediţie a Jocurilor Paralimpice, după cea de argint obţinută de Eduard Novak la ciclism.

Bologa l-a învins în confruntarea pentru locul trei pe Sherzod Namozov, din Uzbekistan. Anterior, românul a trecut de japonezul Takaaki Hirai şi apoi a fost învins de azerul Vugar Shirinli, în semifinale.

- articolul continuă mai jos -

Tot vineri, Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, a obţinut medalia de argint în proba de urmărire individuală 4000 m.

De asemenea, Eduard Moescu a încheiat finala probei de contratimp 1000 m (cat. C3) pe locul al 17-lea.

Alex Bologa mai are în palmares o medalie de bronz câştigată la Jocurile Paralimpice din 2016, la Rio de Janeiro.

România mai are în palmares trei medalii obţinute de Eduard Novak la Jocurile Paralimpice, la ediţiile trecute ale competiţiei: aur în 2012, la Londra (ciclism – urmărire individuală, categoria C4), argint, în 2008, la Beijing (ciclism – contratimp, cat. LC2) şi la Londra, în 2012 (ciclism – contratimp, cat. C4).

sursa: News.ro, sursa foto: Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole