Alegerile din Turcia din luna mai, cel mai mare test al lui Erdogan de până acum / Venit la putere după devastatorul seism din 1999, președintele turc le-a dat mână liberă prietenilor dezvoltatori să construiască fără să respecte regulile / Castatrofa din această săptămână a reaprins furia populară

Alegerile parlamentare și prezidențiale din Turcia din luna mai se anunță a fi cel mai mare test al președintelui Erdogan de până acum. Venit la putere după devastatorul seism din 1999, acesta le-a dat mână liberă prietenilor dezvoltatori să construiască fără să respecte regulile, iar castatrofa din această săptămână a reaprins furia populară, reiese dintr-o analiză The Times.

Președintele turc a pus cutremurul pe seama sorții și i-a amenințat pe cei care răspândesc „dezinformări”, dar guvernul său a petrecut ani de zile dând mână liberă imobilelor construite necorespunzător de către dezvoltatorii bogați.

„Allah’ım! Allah’ım! Allah’ım!” Supraviețuitorii cutremurelor devastatoare de săptămâna trecută din Turcia au rostit aceste cuvinte ca pe o mantră: „Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Dumnezeul meu!”. La telefon, la televizor, pe Twitter.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Prinși între zvâcnirile liniilor de falie, în pijamale și la temperaturi de sub minus 10 grade Celsius, cei traumatizați l-au implorat pe Dumnezeu pentru salvare și ajutor, în timp ce își plângeau morții. Cu toate acestea, ca și în cazul cutremurului din Izmit din 1999, care a ucis peste 17.000 de persoane și a lăsat peste un sfert de milion de oameni fără adăpost, nu a existat nimic inevitabil în ceea ce privește amploarea acestei calamități.

Naci Gorur, geolog, a emis avertismente cu privire la linia de falie Kahramanmaras cu trei zile înainte. În ianuarie 2020, Partidul Democrat al Poporului (HDP, de opoziție) a cerut o anchetă parlamentară privind „posibilele riscuri ale unui cutremur în Gaziantep și în împrejurimi, pentru a lua măsuri de precauție”. Guvernul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) al președintelui Erdogan a respins astfel de solicitări, iar calculul geologului Ahmet Ercan rezumă rezultatul: 200.000 de persoane ar putea zăcea sub dărâmături.

La fel ca și pământul de sub noi, și istoria are liniile sale de falie. Cutremurul din 1999 a dus la căderea vechiului establishment politic turc. Confruntată cu reacția insuficientă a acestuia, populația s-a autoorganizat, a format echipe de salvare și a umplut vidul lăsat de absența guvernului.

Nasuh Mahruki a condus AKUT, asociația de căutare și salvare bazată pe voluntariat, a coordonat eforturile de salvare și le-a reamintit turcilor cât de puternici erau în calitate de civili. În luna mai a anului trecut, Mahruki a fost dat afară din AKUT și înlocuit de loialiști ai guvernului care conduc acum organizația pe care a fondat-o.

Turcii au eliminat cu prima ocazie guvernul de coaliție care venise la putere în 1999. Victoria AKP și a lui Recep Tayyip Erdogan la alegerile parlamentare din 2002 a transformat peisajul politic al țării. Experiența din acea perioadă a marcat, de asemenea, începutul unei renașteri civile pentru generația tinerilor de atunci.

Ziua de 6 februarie 2023 va juca probabil un rol similar pentru tinerii de astăzi, arătând la ce duc birocrația și represiunea.

Amploarea acestui cutremur este apocaliptică, dar problema este structurală, care durează de zeci de ani. Boom-ul construcțiilor din anii lui Erdogan a impulsionat creșterea economică și a devenit poate cel mai evident simbol al ceea ce el a numit „Noua Turcie”.

De la înființarea sa în 1923, Turcia modernă a emis „amnistii” pentru construcții de 23 de ori. Mai mult de o treime dintre acestea au fost emise de când Erdogan a preluat puterea, mai întâi ca prim-ministru și apoi ca președinte.

Un număr uriaș de structuri construite ilegal și fără licență au fost grațiate de stat în schimbul plății unei taxe și a completării unui formular. Eficiența de nedescris a birocrației turcești s-a dovedit a fi costisitoare: peste 5.700 de clădiri s-au prăbușit în această săptămână, potrivit agenției turce pentru dezastre.

Șapte milioane și jumătate de clădiri au beneficiat de cea mai recentă grațiere a construcțiilor, care a fost emisă în 2018, cu puțin timp înainte de cele mai recente alegeri prezidențiale și parlamentare.

O practică defectuoasă frecventă este tăierea coloanelor portante la construcția de bănci sau magazine la nivelurile de intrare ale clădirilor rezidențiale. Un alt caz este reprezentat de reparațiile nereglementate care transformă o clădire sigură într-una nesigură.

Conform datelor din 2020 ale Ministerului Mediului și Mediului Urban, aproximativ jumătate dintre clădirile din Turcia au fost construite cu încălcarea reglementărilor seismice.

Să vorbești a fost periculos: anul trecut, guvernul a întemnițat doi critici importanți ai politicilor sale în domeniul construcțiilor. Tayfun Kahraman, președintele consiliului executiv al Camerei urbaniștilor, și Ayse Mucella Yapici, arhitect din cadrul Uniunii Camerelor de ingineri și arhitecți turci, execută pedepse de 18 ani de închisoare din cauza opoziției lor față de planurile de dezvoltare.

Vigilența din zilele de după 1999 s-a topit. „Suntem neliniștiți ca societate. Vrem să acționăm imediat, dar, după o vreme, uităm”, a declarat recent Haluk Ozener, șeful Observatorului Kandilli al Universității Bosporus, principalul centru de cercetare a cutremurelor din țară. „A început pandemia, iar [riscul] de cutremur a fost uitat.”

Nu toată lumea din Turcia este suficient de bogată pentru a lupta cu uitarea. În condițiile în care inflația anuală a ajuns în octombrie anul trecut la un maxim al ultimilor 25 de ani de 85%, mulți turci nu își pot permite o locuință. Dar chiar și cei suficient de înstăriți pentru a-și permite case presupuse a fi rezistente la cutremur au murit în număr mare. În Hatay, Renaissance residence, o clădire de lux cu 12 etaje și 250 de apartamente, s-a prăbușit în ceea ce se numește o prăbușire de tip clătită: se estimează că 800 de persoane sunt îngropate sub ruine. Dezvoltatorii unor astfel de imobile, care au profitat de nebunia construcțiilor care a deschis calea pentru intensitatea acestui dezastru, și-au închis rapid site-urile și au dispărut.

Statul, cel care a facilitat mult timp aceste acțiuni ale dezvoltatorilor, a părut că abia a funcționat în această săptămână neagră. Cartiere întregi au fost lăsate în voia sorții. Ce se întâmplase cu acele excavatoare, lopeți, basculante și nivelatoare care populează drumurile din Turcia în fiecare zi? Toate dispăruseră, pentru că pentru căpitanii industriei nu mai era niciun profit de făcut din salvarea morților. În Elbistan, un oraș cu o populație de 140.000 de locuitori care a fost epicentrul celui de-al doilea cutremur, guvernul a trimis o echipă de 20 de salvatori în prima zi. În Iskenderun, doar câteva echipe de salvare au sosit luni, iar supraviețuitorii au vorbit despre sentimentul de a fi fost abandonați.

Erdogan, în vârstă de 68 de ani, a reprimat protestele din 2013 și și-a consolidat poziția la putere după o tentativă de lovitură de stat trei ani mai târziu. Însă alegerile prezidențiale și parlamentare din luna mai se anunță a fi cel mai mare test al său de până acum. Starea economiei și unitatea neobișnuită a partidelor de opoziție, care au format pentru prima dată o alianță împotriva AKP, amenințau domnia sa înainte ca seismul să stârnească și mai mult furia populară.

Catastrofa le-a reamintit tuturor turcilor care ar fi putut uita de ce este inacceptabil ca urbaniștii și experții în arhitectură să fie închiși în timp ce prietenii guvernamentali ai dezvoltatorilor imobiliari sunt cei care iau deciziile.

În ciuda asaltului AKP asupra societății civile în general și asupra urbaniștilor în special, din 2013, o rețea masivă de solidaritate a luat naștere în ultima săptămână. De data aceasta, liderul mișcării este un star rock, Haluk Levent. Organizația sa caritabilă, Ahbap („Buddy”), a primit donații de peste 2 milioane de dolari în trei zile, publicând o hartă a spațiilor sigure și trimițând echipe de salvare formate în principal din tineri.

Site-uri web precum deprem.io folosesc instrumente de cartografiere interactivă și inteligență artificială pentru a ajuta la identificarea locului în care victimele sunt blocate sub dărâmături; studenții de la Universitatea Tehnică din Istanbul au dezvoltat o aplicație de ascultare a dărâmăturilor pentru a ajuta salvatorii; un document Google, distribuit și editat pe scară largă, enumeră numele și adresele dezvoltatorilor care au construit clădirile distruse.

„Acest eveniment a scos la iveală, în toată goliciunea sa, modul în care autoritatea publică a folosit în mod abuziv mijloacele statului”, a declarat premierul turc, un anume Recep Tayyip Erdogan, în 2003, după un nou cutremur devastator. „Acest lucru nu poate fi pur și simplu explicat ca fiind soarta”.

Săptămâna trecută, tonul său a fost diferit. „Îi notăm pe cei care răspândesc dezinformări în carnețelul nostru; îi vom aborda mai târziu”, a avertizat el, și a folosit cuvântul „soartă” pentru a explica dezastrul. Câteva ore mai târziu a venit picătura care a umplut paharul.

Încă de luni, supraviețuitorii care zăceau sub dărâmături au postat pe Twitter locațiile lor pentru a cere ajutor, sub privirile îngrozite a milioane de oameni. Miercuri, guvernul a interzis Twitter pentru a „lupta împotriva dezinformării”. Restricția a durat ore întregi.