Alegerile din Bosnia și supremația partidelor etnice

Participarea la alegerile din Bosnia-Herţegovina a fost peste aşteptări. Dar problemele rămân. O soluţie pentru statul balcanic fragmentat etnic nu poate veni decât din afară, consideră Rüdiger Rossig, într-un text publicat pe site-ul Deutsche Welle.

Mai întâi vestea cea bună. Aproximativ 54 la sută din cei 3,4 milioane de bosniaci cu drept de vot s-au prezentat duminică până la ora 19 la una din cele 6000 de unități de vot sau la ambasadele ţării lor pentru a-şi exprima opţiunea. Astfel, participarea la alegerile prezidenţiale şi parlamentare a fost în 2018 comparabilă cu cea din urmă cu patru ani.

Numeroşi observatori s-au aşteptat ca participarea la cel de-al optulea scrutin de la finele războiului de acum 22 de ani să fie cu mult sub 50 la sută, pe fundalul sărăciei accentuate şi al nemulţumirilor omniprezente. Dar cetăţenii din Bosnia şi Herţegovina le-au contrazis aşteptările.

Scenariul cel mai rău a fost evitat. Benefic este de asemenea faptul că alegătorii bosniaci au împiedicat ca ambii oameni forte, cel al croaţilor şi cel al sârbilor bosniaci, să devină membri ai preşedinţiei tripartite a ţării. Uniţi, croatul Dragan Čović şi sârbul Milorad Dodik, doi naţionalişti care invocă frecvent posibilitatea desprinderii din federaţie a teritoriilor pe care le controlează, ar fi putut distruge din interior statul fragmentat etnic.
În urma votului, doar Dodik a ieşit câştigător. Čović a pierdut cursa pentru membrul prezidiului „din sânul poporului croat” în favoarea lui Željko Komšić, membru al „Frontului Democrat”, de stânga, un pan-bosniac şi antinaţionalist declarat.

A fost cimentată supremaţia partidelor etnice. Acestea au fost noutăţile legate de alegerile din Bosnia-Herţegovina. În rândul bosniacilor cărora înainte li se spunea musulmani, s-a impus formaţiunea islamică a Acţiunii Democratice (SDA). Nimic nu s-a schimbat, deci.
Alegerile de duminică au demonstrat o dată în plus că dominaţia partidelor naţionale, cerută în Acordul de la Dayton, încheiat în 1996, s-a cimentat. Acesta a fost probabil preţul plătit pentru încetarea rapidă a războiului care a durat trei ani şi jumătate, soldat cu moartea a mai bine de 100.000 de oameni.

Totul este naţional. Dar de la semnarea Acordului de la Dayton naţionalitatea bosniacilor, adică faptul că provin fie din familii croato-catolice, ortodoxe sârbe sau musulmane, joacă rolul principal la toate nivelurile politice. Simptomatic, politicienii bosniaci vorbesc cu plăcere despre „interesul naţional”, dar numai prin excepţie despre problemele cu care se confruntă zilnic cetăţenii ţării.
Şomajul a ajuns oficial la 25 la sută, iar în rândul celor cu vârste sub 25 de ani este de aproximativ 60 la sută. Sărăcia este larg răspândită nu doar în rândul minorităţii rome sau a pensionarilor. Standardul de viaţă stagnează la 32 la sută din media pe UE. Birocraţia nefuncţională, justiţia suprasolicitată, corupţia, circulaţia haotică şi poluarea – acestea sunt problemele cotidiene cu care se confruntă cei mai mulţi bosniaci.

Exod în masă. Şi fiindcă nimic nu s-a schimbat nici după opt alegeri libere de la războiul din urmă cu 22 de ani, bosniacii îşi părăsesc ţara pe capete. Zeci de mii de oameni se stabilesc anual în străinătate. Ca întotdeauna, în occident pleacă mai ales tinerii cu studii superioare sau stăpâni pe meseriile lor. Ţara de destinaţie este adesea Germania, de unde cei mai mulţi se mai întorc doar pe durata vacanţelor.
Bosnia ar avea nevoie, pe lângă o reformă a Constituţiei, de un mic miracol economic, în aşa fel încât diaspora să fie încurajată să investească în ţara de origine. În acest sens ar fi nevoie de subvenţii pentru firme şi oameni de afaceri inovativi.

Ajutor din străinătate. Dar naţionaliştii celor trei părţi care guvernează Bosnia, adesea războindu-se între ei, nu au interes pentru aşa ceva. Pentru ei ideile şi firmele noi sunt mai degrabă un factor deranjant. Iar factorii care ar reforma Bosnia în aşa fel încât să poată funcţiona ca stat democratic trebuie să vină din străinătate. Din „comunitatea internaţională” care a şi impus ordinea Dayton şi care dispune de posibilităţi şi fonduri pentru a determina schimbarea.
Dar, în loc de asta, actorii internaţionali devin tot mai pasivi în zonă. În primul rând UE, care are două protectorate în regiune – Kosovo şi Bosnia. Puternica şi prospera Europă pare să-şi fi abandonat tacit şi definitiv, după 23 de ani, proiectul de pace din Balcani, cedând în faţa naţionaliştilor.

Pregătiţi pentru democraţie. Mai bine de jumătate din bosniaci au arătat însă că sunt gata, şi după 22 de ani de democraţie etnică eşuată, să ia parte la procesul democratic, în ciuda tuturor dezamăgirilor, a sărăciei, şomajului, corupţiei, birocraţiei şi exodului în masă.
Mingea se află acum în terenul Europei. (Sursa Foto: Deutsche Welle)