G4Media.ro

Alegerile din 11 iulie în Bulgaria: capăt de drum pentru Borissov

Foto: Boiko Borisov / Facebook

Alegerile din 11 iulie în Bulgaria: capăt de drum pentru Borissov

Duminica aceasta Bulgaria va organiza al doilea scrutin de alegeri, după ce prima rundă de alegeri din aprilie s-a încheiat fără un rezultat clar. Partidul aflat atunci la guvernare, GERB, a înregistrat atunci o scădere, iar opoziția a ajuns să domine Parlamentul. Alegerile au fost convocate după ce partidele nu au ajuns la un consens în vederea formării unei coaliții de guvernare. Viitorul Parlament pare că va fi la fel de fragmentat ca cel care a dus la alegerile anticipate. Un singur lucru este însă cert: fostul premier Boiko Borissov, care a condus țara o lungă perioadă de timp, nu se va mai întoarce la putere, arată o analiză Veridica.ro.

Conform unui sondaj realizat de Market Links pe 5 iulie, GERB conduce în topul preferințelor cu doar 19.7% (o scădere uriașă de la scorul și-așa mic de 26.8% obținut în aprilie), urmat de „Există un astfel de popor” la diferență mai mică de un procent, 18.8% (în creștere față de procentajul obținut în primăvară, 17.66%). Partidul Socialist Bulgar se situează pe locul trei în sondaje cu 16.9%, înregistrând o creștere prudentă după ce a obținut doar 15.01% în aprilie. Alianța „Bulgaria Democrată” a două partide de opoziție pro-europene și pro-occidentale, care obținuse o susținere mai mare, își continuă ascensiunea în sondaje, având acum 12.5% din opțiunile de vot. Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, care se axează pe minoritatea turcă din Bulgaria și de al cărui nume au fost legate mai multe cazuri de corupție și trafic de influență de-a lungul anilor, se așteaptă să obțină 9.5% din voturi. „Ridică-te.BG! Afară cu mafioții”, care la fel ca Bulgaria Democrată și-a lărgit electoratul în urma valului de proteste, este posibil să intre în Parlament cu 5.4% din voturi.

Dacă GERB va rămâne partidul cu cele mai multe voturi și după 11 iulie, dorința unei schimbări nu va mai putea fi ignorată nici măcar de Borisov. Schimbarea imagologică a partidului și repoziționarea lui este un scenariu de luat în calcul.

Încercând să se reinventeze, Borisov este posibil să facă pasul în spate o perioadă și să lase locul fostului ministru interimar al afacerilor externe din 2014, Daniel Mitov, în vârstă de 43 de ani. Partidul este pregătit pentru această predare de ștafetă, lăsând impresia că este capabil de mișcări nebănuite. În mod curios, deși a fost un critic al lui Borisov și al partidului din care face acum parte, Mitov a fost opțiunea GERB în încercarea lor eșuată de a forma un cabinet și a atrage parteneri de coaliție în urma alegerilor din aprilie. Mitov încă mai face parte din GERB și nu pare să plece nicăieri. (Foto: Boiko Borisov / Facebook)

Citește toată analiza pe Veridica.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează