Alegerile de la 20 mai 1990 – un sondaj în mărime naturală care a cuantificat nivelul uriaș de analfabetism politic al românilor. Situația s-a ameliorat, dar pericolul pentru democrație rămâne (OPINIE)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Reamintesc pentru cei care erau prea tineri sau nu erau născuți atunci: alegerile prezidențiale au fost câștigate atunci de candidatul Frontului Salvării Naționale (FSN), Ion Iliescu, cu 85% din voturile exprimate, înaintea lui Radu Câmpeanu (PNL) cu 10% și Ion Rațiu (PNȚCD) cu 4%. La Senat și Adunarea Deputaților (denumirea de atunci a camerei inferioare a parlamentului) FSN a obținut peste 2/3 din voturi, în condițiile unei prezențe la vot de peste 86%, care rămâne până astăzi un record pentru alegerile din România.

Îmi aduc aminte că am votat atunci la prima oră – secțiile se deschideau la ora 6 dimineața – după care am plecat spre aeroportul Otopeni, într-o călătorie în Canada, unde eram invitat ca parte a unui grup de nouă jurnaliști din fostele state comuniste ale Europei, iar de acolo am continuat în Statele Unite.

Am aflat rezultatele alegerilor la Toronto și trebuie să recunosc că am fost șocat de amploarea victoriei Iliescu – FSN, deși mă așteptam la un scor important. Eram la acea vreme jurnalist la România liberă, principalul cotidian independent și cea mai importantă tribună a opiniilor anti-FSN.

Dar lucrurile aveau să meargă din rău în mai rău: la câteva zile după reîntoarcerea mea din turneul nord-american a urmat mineriada din 13 – 15 iunie 1990, când regimul Iliescu, cu ajutorul forțelor reacționare ale vechiului regim comunist, a încercat să anihileze și firava opoziție care mai rămăsese după scrutinul aparent liber, dar total incorect din 20 mai. Am vorbit despre impactul acestui eveniment asupra mea într-un alt articol, așa că nu voi mai zăbovi aici.

Revenind la alegerile din 20 mai 1990, ele au relevat nivelul covârșitor de analfabetism politic al electoratului din România, ceea ce nu era surprinzător la acea dată. Cu alte cuvinte imensa majoritate a alegătorilor nu au luat o decizie de vot în deplină cunoștință de cauză, neînțelegând noțiuni politice elementare. Țara tocmai ieșise dintr-o perioadă de peste jumătate de secol de dictaturi, precedată de o altă perioadă și mai lungă de semi-democrație. Oamenii erau dezorientați și constituiau o pradă ușoară pentru orice manipulare, venită din partea unei puteri cu rădăcini în nomenklatura comunistă.

Tragedia este însă faptul că în cei 36 de ani scurși de atunci electoratul, deși s-a schimbat cu noile generații și cu Diaspora preponderent trăitoare în statele Uniunii Europene al cărei membru România a devenit în 2007, nu s-a schimbat fundamental.

Ciclul electoral 2024 – 2025 a constituit o trezire brutală la o realitate înspăimântătoare. Am avut ocazia ca în noiembrie – decembrie 2024 și mai 2025 să stau de vorbă cu circa 200 de alegători la ieșirea de la secții de votare din Marea Britanie (Londra, Northampton, Watford). Am constatat la aceștia o formă de spălare a creierelor care într-un fel era mult mai profundă decât în 1990. Un obscurantism religios combinat cu o înclinare vădită spre teorii ale conspirației de tot felul, un mod de gândire resentimentar, care la o examinare mai atentă nu părea să aibă o țintă precisă. Este evident influența rețelelor sociale, mult mai subtilă și mai pernicioasă decât Televiziunea Română (Liberă) din 1990.

Și nu este de mirare: după 1990 a început să fie folosit în România termenul de “analfabetism funcțional”, menționat pentru prima oară în anii 1930 și definit de UNESCO în 1978 drept „Persoană care nu are știință de carte pentru a demara acele activități care să îi asigure funcționarea efectivă în grupul sau comunitatea din care face parte în scopul dezvoltării personale și sociale”. Cu alte cuvinte un analfabet funcțional știe să citească și să scrie dar nu înțelege sensul profund al unui text sau aplicarea informației în viața reală.

„În momentul de fată e 42% procentul elevilor care țin de analfabetism funcțional, adică sunt elevi care nu sunt capabili să facă raționamente elementare, nu știu să folosească operațiile matematice elementare când se confruntă cu o situație din viața de zi cu zi”, spunea în 2017 Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale.

În acest context, nu e de mirare că milioane de români au fost o pradă ușoară dezinformărilor pe o scară foarte largă de la alegerile din 2024 – 2025. Disonanțele cognitive ca aceea dintre “suveranism” (un termen cu aplicare redus în România) și susținerea față de Rusia abundă în narațiunea din ce în ce mai răspândită.

Și pe lângă analfabetism politic și funcțional voi introduce un alt termen, acela de analfabetism istoric, care se manifestă nu dar la persoanele din primele două categorii, ci chiar la persoane educate și inteligente. Iar efectul este o atracție sporită pentru ideologii totalitare – fascistă și comunistă care au dominat în România între 1938 și 1989.

Partidul FSN nu mai există, dar spiritul său s-a perpetuat în viața politică și nu numai în urmașul său direct, Partidul Social Democrat (PSD). Feseniști există practic în toate partidele din România, fesenismul fiind o pseudo-ideologie difuză care privilegiază păstrarea puterii cu orice preț, nu are scrupule când e vorba de corupție și apelează cu regularitate la demagogia populist-patriotardă.

Cu toate acestea, România ca țară s-a schimbat enorm, majoritar în bine. Și dacă această schimbare a avut loc, imboldul a venit din afara frontierelor sale. Faptul că România este membră a Uniunii Europene și NATO a ferit-o până acum de căderea într-un tiermondism cu efecte catastrofale. Dar dacă rata analfabetismului funcțional și istoric se menține la nivelul actual sau chiar va crește, pe termen mediu și lung riscul pentru democrația și stabilitatea politică a României va crește și el.

Totuși, voi încheia pe o notă optimistă: nivelul analfabetismului politic s-a redus față de 1990 și acest lucru se manifestă mai ales în momentele de cumpănă: referendumurile de suspendare a președintelui Traian Băsescu din 2007 și 2012, alegerile przidențiale din 2014 și 2019, precum și turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025. Nu discut despre dezamăgirea pe care Train Băsescu, Klaus Iohannis și mai recent Nicușor Dan au provocat-o printre suporterii lor, ci despre alternativa la momentul respectiv care ar fi putut periclita parcursul european și euro-atlantic al României. Există o proporție a electoratului care se mobilizează atuncu când cuțitul ajunge la osul democrației, dar între aceste momente critice, numărul celor angajați în apărarea democrației rămâne relativ redus.