Alegeri prezidențiale Franța: stânga în ruine, dreapta divizată, avantaj centristul Macron

Electoratul francez are, ca de obicei, și anul acesta, luxul de alege dintre un număr de 12 candidați de toate orientările, de la extrema stângă la extrema dreaptă, pentru primul tur de scrutin prezidențial din 10 aprilie.

Fărâmițarea spectrului afectează mai ales stânga, unde șase candidați abia de adună împreună 25% din intențiile de vot, jumătate dintre acestea mergând către veteranul candidaților, Jean Luc Melenchon (La France Insoumise), reprezentantul stângii suveranist-populiste. În rest stânga – Fabien Roussel (Partidul Comunist) și veșnicii candidați ai extremei stângi – Philippe Potou (Noul Partid Anticapitalist) și Nathalie Arthaud (Force Ouvriere), nu depășesc 6 – 7%, în timp ce centrul-stânga pro-european – Yannick Jadot (Verzi) și Anne Hidalgo (Partidul Socialist) nu adună mai mult.

Dreapta și extrema dreaptă cu un potențial de 45% este divizată între candidata dreptei clasice Valerie Pecresse (Les Republicains) și cei doi candidați ai extremei drepte, Marine Le Pen (Reunirea Națională) și Eric Zemmour (Recucerire) care luptă pentru locul doi calificativ în turul doi.

Pecresse este într-o poziție ingrată, înghesuită între președintele Emmanuel Macron (La Republique En Marche), creditat cu 25 – 30% în sondaje și cuplul Le Pen – Zemmour, și pierzând alte câteva procente la candidați minori precum protestatarul Jean Lasalle (Resistons!) și suveranistul Nicolas Dupont-Aignan (Debout La France). Nu e de mirare că Pecresse oscilează în declarații, care dau impresia unei lipse de orientare politică fermă.

În aceste condiții, centristul Macron nu pare să aibă nicio problemă de calificare în turul doi, unde are toate șansele să adune majoritatea votului stângii în fața unui prezumptiv candidat al dreptei sau extremei drepte.

Mult mai interesante se anunță însă alegerile parlamentare care vor urma celor prezidențiale. Pentru prima oară din 2002 de când cele două scrutine au loc în succesiune rapidă există șansa unei Adunări Naționale fără majoritate, chiar dacă modul de scrutin – majoritar uninominal cu două tururi favorizează – teoretic – partidele mari. Care partide mari nu prea mai există în Franța la nivel național.

Citiți și:

Alegeri prezidențiale Franța: 12 candidați care acoperă întreg spectrul politic, de la extrema stângă la extrema dreaptă