G4Media.ro

UPDATE Alegeri parlamentare în Pakistan: Candidații lui Imran Khan sunt în frunte,…

Foto: Facebook Imran Khan

UPDATE Alegeri parlamentare în Pakistan: Candidații lui Imran Khan sunt în frunte, după numărarea voturilor din jumătate din circumscripții

UPDATE Susținătorii fostului premier încarcerat Imran Khan conduc în alegerile din Pakistan, după numărarea voturilor din puțin peste jumătate din circumscripțiile electorale, dar diferența este mică.

Rezultatele oficiale preliminare din 136 din cele 266 de circumscripții în joc dau 49 de locuri candidaților independenți legați de partidul lui Imran Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), față de 42 pentru Liga Musulmană din Pakistan (PML-N) și 34 pentru Partidul Popular din Pakistan (PPP).

Primele sondaje neoficiale ale televiziunilor indicau același rezultat – candidații fostului premier Imran Khan au sfidat previziunile și par să fie în frunte după alegerile generale din Pakistan.

Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), partidul lui Khan, nu a fost autorizat să candideze ca partid la alegerile de joi, dar numărătorile efectuate de canalele de televiziune locale au arătat candidați independenți – inclusiv zeci de candidați afiliați la partidul său – în frunte în majoritatea circumscripțiilor electorale.

La ora locală 6:00 (01:00 GMT) – la mai mult de 13 ore după închiderea urnelor – Comisia Electorală din Pakistan a anunțat doar opt rezultate, cu trei mandate parlamentare revenind candidaților afiliați la PTI.

“Probleme cu internetul”

Comisia a invocat „probleme de internet” ca motiv al procesului lent. La rândul lor, posturile de televiziune și-au bazat proiecțiile pe numărătorile efectuate la nivelul circumscripțiilor locale.

Potrivit acestor sondaje, candidații apropiați lui Imran Khan, în prezent încarcerat și aflat în imposibilitatea de a candida, au un avans în majoritatea scrutinelor destinate alegerii celor 336 de membri ai parlamentului federal și reînnoirii adunărilor provinciale ale țării.

Liga musulmană pakistaneză (PML-N), susținută de armată potrivit observatorilor, era totuși marea favorită a scrutinului, liderul său, Nawaz Sharif, sperând să conducă țara pentru a patra oară după scrutin.

Înainte de anunțarea primelor rezultate, organizatorul șef al PTI, Omar Ayub Khan, s-a declarat convins că partidul său este bine plasat. „Candidații independenți susținuți de Tehreek-e-Insaf în Pakistan au capacitatea de a forma următorul guvern federal cu o majoritate de două treimi”, a afirmat el într-o declarație video transmisă presei.

Peste 650.000 de membri ai forțelor de securitate fuseseră desfășurați pentru a asigura securitatea scrutinului, care a fost marcat miercuri de moartea a 28 de persoane în două atentate revendicate de gruparea Statul Islamic (EI) în provincia Balucistan (sud-vest).

Aproximativ 128 de milioane de alegători înregistrați au fost chemați la urne.

În total, 51 de atacuri au avut loc joi, soldate cu 12 morți, dintre care 10 membri ai forțelor de securitate, a precizat armata într-un comunicat.

Interferența armatei

Ministerul de Interne a anunțat în cursul serii că serviciile de telefonie mobilă, întrerupte în întreaga țară de la primele ore ale dimineții, oficial din motive de securitate, încep să fie restabilite.

Internetul mobil fusese, de asemenea, întrerupt, potrivit Netblocks, o organizație care monitorizează securitatea cibernetică și guvernanța internetului.

“Oprirea actuală a internetului este printre cele mai riguroase și mai extinse pe care le-am văzut în orice țară”, a declarat pentru AFP directorul Netblocks, Alp Toker, denunțând o „practică fundamental nedemocratică”.

Corectitudinea scrutinului a fost pusă la îndoială în prealabil. Imran Khan, în vârstă de 71 de ani, a fost condamnat la trei lungi perioade de închisoare. Iar partidul său a fost decimat de arestări și dezertări forțate, fiind împiedicat să facă campanie.

Alegătorii depind de mesajele text pentru a li se spune unde să voteze. Unul dintre ei, Abdul Jabbar, în vârstă de 40 de ani, a declarat că a fost împiedicat să folosească serviciul și să își localizeze secția de votare din cauza unor probleme cu internetul. „Alți susținători ai PTI ne-au ajutat în cele din urmă să o găsim”, a spus el.

„Singura mea teamă este dacă votul meu va fi numărat pentru partidul pentru care am votat”, a declarat Syed Tassawar, un muncitor în construcții în vârstă de 39 de ani din Islamabad.

În 2018, Imran Khan a beneficiat de un real sprijin popular, în special în rândul tinerilor, însetați de schimbare după decenii de dominație a dinastiilor familiale, considerate corupte.

În absența unei majorități absolute, partidul câștigător va trebui probabil să formeze o coaliție. Poate cu Partidul Popular Pakistanez (PPP) al lui Bilawal Bhutto Zardari, fiul fostului prim-ministru Benazir Bhutto, asasinat în 2007.

Pakistanul, care dispune de un arsenal nuclear și ocupă o poziție strategică între Afganistan, China, India și Iran, se confruntă cu nenumărate provocări.

Securitatea s-a deteriorat, în special de la revenirea la putere a talibanilor în Afganistan în august 2021, iar economia este în dificultate, cu o datorie abisală și o inflație care se apropie de 30%.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...