G4Media.ro

Alegerea de june de la Muereasca, un obicei de peste 100 de…

sursa foto: Basilica.ro

Alegerea de june de la Muereasca, un obicei de peste 100 de ani în ziua de Bobotează / El va fi un lider al tinerilor din localitate recunoscut de întreaga comunitate

Locuitorii comunei Muereasca sunt aşteptaţi de Bobotează să îşi „aleagă junele”, o sărbătoare tradiţională unică în Oltenia, care se păstrează de mai bine de 100 de ani în localitatea vâlceană de pe Valea Oltului şi prin intermediul căreia tinerii îşi desemnează un reprezentant în relaţia cu autorităţile locale şi cu biserica pentru noul an, relatează Agerpres.

Petrecerea de anul acesta va începe la ora 20,30, la Căminul Cultural din satul Muereasca de Sus, junele urmând să fie ales dintre cei 12 tineri neînsuraţi, câte doi din fiecare cătun al comunei, propuşi de către săteni.

Pe scenă vor urca, alături de candidaţii la titlul de „june de Muereasca”, Orchestra „Rapsodia Vâlceană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi interpreţi de muzică populară, între care Mioara Raica, Ana Maria Iorga, Cristina Udrea, Rodica Nicolescu şi Ionela Petria, la finalul spectacolului proaspătul june urmând să plece cu alaiul de susţinători la colindat prin satele comunei, ca să danseze fetele.

Misiunea junelui va continua şi a doua zi, de Sfântul Ioan, la biserica din sat, unde va merge tot însoţit de cetele de colindători şi după ce va fi botezat de preot îi va mirui pe toţi cei prezenţi.

Specific cetelor de oieri ardeleni care au ajuns în zona Vâlcii, acest ritual de alegere a junelui are o importanţă deosebită pentru comunitatea din Muereasca, responsabilitatea celui devenit june fiind una foarte mare. El va fi practic un lider al tinerilor din localitate recunoscut de întreaga comunitate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...