G4Media.ro

Alba: La primul centru de vaccinare din mediul rural din județ au…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Alba: La primul centru de vaccinare din mediul rural din județ au venit doar zece persoane în ziua deschiderii. Oamenii trebuie să se înscrie în platformă pentru a fi programați

Peste 900 de locuri sunt disponibile în primul centru de vaccinare anti-COVID-19 care funcţionează, de marţi, în mediul rural în judeţul Alba, respectiv în comuna Ighiu, unde numărul celor care s-au prezentat în prima zi pentru a se imuniza cu serul Moderna a fost foarte scăzut, de doar 10, relatează Agerpres.

„Azi, 20 aprilie, s-a deschis la Ighiu, în colaborare cu Primăria comunei, primul centru de vaccinare fix din mediul rural din judeţul Alba. Amenajat în sediul Centrului pentru persoane vârstnice din comună, acesta beneficiază de 2 fluxuri de vaccinare a câte 96 de locuri, serul utilizat fiind Moderna. (…). Prima persoană vaccinată a fost un localnic în vârstă de 73 de ani, Florian Gruian, care s-a arătat încrezător că vaccinul primit îl va ajuta ca în viitorul apropiat să se reîntoarcă la o viaţă normală, cu mai puţine restricţii. Marţi, 20 aprilie, în prima zi de vaccinare, în Centrul nou deschis au fost imunizate 10 persoane”, a transmis Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.

Potrivit sursei citate, modalitatea de programare este prin lista de aşteptare de pe platforma naţională. „Având în vedere însă faptul că sunt locuri libere, practic notificarea se trimite în câteva minute şi programarea poate fi finalizată rapid”, precizează DSP Alba.

În comuna Ighiu erau marţi 27 de cazuri active de infectare cu virusul SARS-CoV-2, cu rata de incidenţă de 3,84 la mia de locuitori.

În judeţul Alba sunt înscrise marţi 2.488 de persoane pe liste de aşteptare, toate pentru vaccinul Pfizer. În acelaşi timp, în centrele de vaccinare din judeţ sunt disponibile 3.137 de locuri, dintre care 435 cu Pfizer, 930 cu Moderna şi 1.772 cu AstraZeneca.

Citește și

Programarea pentru vaccin se va putea face telefonic fără a fi necesar un cont în platformă și direct la centrele de vaccinare

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Vom avea probleme cu persoanele din mediul rural, pentru ca nu sunt foarte entuziasmate sa se vaccineze. Caz personal: socrii mei (60-62 ani) inca nu vor sa se vaccineze, si la fel mamele lor (au peste 80 ani). Am incercat sa le gasim locuri de vaccinare, dar nu prea sunt dornici… Nu ma intrebati de ce, nu vor sa spuna. Am decis cu nevasta-mea ca daca nu se vor vaccina, nu ii vom mai vizita si nu isi vor mai vedea nepotii.

    Pot intelege teama pt Astra Zeneca, dar oricum AZ nu se administreaza persoanelor in varsta.

    Pandemia asta nenorocita nu va disparea decat daca fiecare in dreptul lui este responsabil si se vaccineaza.

    • Nu e rea constrangerea cu nepotii dar mare atentie sa nu fie ca poanta cu lupu lupu, sa nu fie constransi si apoi sa se supere
      Mai bine i ajutati sa se informeze corect, petreceti timp sa discutati informatiile ce le primesc

    • Teoria conspirației de la țară, pana la vaccinul AZ, Pfizer era catalogat ca periculos pentru ca era tehnologie ARN mesager și se modifica ADN-ul, 🙂
      Sa fim serioși, am fost cu părinții mei (trecuți de 65 ani) la un centru din zona rurală, ce vaccina cu Pfizer, într-o ora cât a durat toată procedura nu a venit nimeni, iar pe strada 5 inși care erau, ce masca… Nici măcar sub barbă
      Iar la restaurant unde am mâncat toți erau la liber, ospătar, clienti.. Noi eram martienii

  2. Astia din guvern sufera de disonanta cognitiva.
    Pe de o parte vor ca populatia sa se vaccineze, pe de alta parte nu dau drumul la liber vaccinarii.
    Vaccinul ar trebui facut imediat, la cerere de catre medicii de familie si farmacisti.

  3. Si care era asteptarea? ca oamenii aia, fara acte pe terenuri, locuind in sandramale fara autorizatii din lipsa de igiena elementara, fara dinti, care se caca in curte si beau samagol, sa intre pe www sa se programeze si sa se deplaseze cu caruta prin noroaie, cateva ore, pana la voi?

    Dej le-a tras curent si Ceausescu le-a tras apa. Pe unde nu a ajuns cablul si teava, cei doi au mai si daramat.Dar de 30 de ani, baietii de Bucuresti, Cluj, Iasi, le trag doar muie.

    • Da,da,da, Ana, Luca și cu Dej a băgat ”cablu” -n burgheji până li s-a ”tras apa” în Ceașcă. Noroc cu se-curiștii lu ‘ tata Vlad, care ”de 30 ani” se ocupă de ”oameni”, altfel cum se mai ”deplasau cu caruta prin noroaie aia”, dacă nu era conducerea înțeleaptă a mafiei de partid și de stat?

      Deși e obișnuit să se ”cace in curte” cum a fost crescut în ”sandramaua” sovietică unde l-a fătat Maica Rusie Ortodoxă, pe julienul sputnikar îl tot ”trage curentul” pe la ”Bucuresti, Cluj, Iasi”. Nici nu-i de mirare, la cât îi iubesc trollii putiniști pe ”băieții” care ”le trag doar muie”.

  4. E aiurea să pui alte vaccinuri decât Pfizer în rural. Și după aia te miri că n-ai clienți câți ai sperat. Tz Tz Tz

    • Moderna este fix acelasi lucru……
      Sau mai nou nici ala nu mai este de nasul romanului??!??
      Problema aici nu este legata de numele vaccinului ci de mizeria aia de platforma……degeaba ai dus taranului vaccinul la nas daca il pui sa intre online sa isi faca cont si sa se inscrie…….
      Ar trebui facute inscrierile ori direct la centru ori prin intermediul primariei din poarta in poarta!!!

    • Moderna folosește aceeași tehnologie ca Pfizer și cam atât. A doua doză se face la 28 zile și nu 21 ca în cazul Pfizer.

      Avem mult mai multe doze Pfizer și acesta e mai popular și cel mai de încredere.

      Moderna, fiind în cantitate mai mică și cu notorietate mai mică poate fi strecurat în orașe unde sunt destui ca tine care să înțeleagă asemănările cu Pfizer.

  5. Opinia mea ca aici este o lucrare ampla. Sifonarie de bani publici. Centre de vaccinare prin toate comunele, unde se vaccineaza de fapt orasenii care nu gasesc locuri libere. Organizarea lasa mult de dorit ca locatii. Se puteau organiza vaccinari pe stadion in aer liber frumos. Pui scaune, lasi omul sa se odihneasca, intra multe persoane. Faci un lot rapid fara coada. Aduci masinile pe pista de alergare, personal din belsug si rezolvi o treaba. Din pacate o sa mai tragem de pandemia asta multa perioada pana ne ia Dracu pe toti economic si medical. Nu suntem Israel si nici vaccinul nu este o solutie. Sa felicitam China Comunista pentru cadoul care ni l-a facut. Toti tratam efectele dar nu si cauza. Au dat planeta peste cap si nimeni nu spune o vorbulita pe tema asta.

  6. La țara nu vezi un afiș cu adrese sau Nr de telefon unde doritorii s- ar putea programa.Nu vezi un afiș cu beneficiile vaccinului și stoparea pandemiei.Medicii de familie și primăriile se implica foarte puțin.Cu programările pe net …slabe șanse. Cum zicea cineva mai sus ,înscrierile direct la centru sau liste și transport făcut de primării…altfel nu vom mai scapa mult timp de pacostea de virus.

  7. La țară trebuie să bați ulițele, să vorbești cu oamenii, e muncă grea.
    Degeaba ai nspe centre, dacă nu mergi un metru in afara lor. Oamenii văd că e buluc la munte, în curând la mare, relaxare, doar mesaje că în Ro totul e minunat, ne-am descurcat, acum ne vom relaxa, rata de incidență scade galopant, mesaje foarte periculoase, ce să mai creadă bieții oameni: pandemia a trecut pe meleagurile dacice.

  8. @Radu
    Esti destept de behai ..sa ti conditionezi parintii sau socrii de un vaccin pentru a si vedea nepotii ..pfff e genială asta…ce s-ar intampla ,daca (dupa logica ta).in spital , un „erou in alb” neglijent incercand sa ti faca rapelul te infecteaza cu HIV ..

    • Ma bucur Vlad ca il consideri pe @Radu „destept” si vii cu o ipoteza cu adevarat demna de IQ ul tau impresionant……
      In baza a ceea ce spui tu nu ar trebui sa mai lasam pe nimeni sa se apropie cu un ac de noi ca poate luam HIV……gata cu analizele,gata cu calmantele, gata cu spitalizarile de orice fel……
      Eu zic sa nu mai iesim nici din casa ca poate da o masina peste noi…..

    • Ai dreptate, sa nu mai ieșim din casă,că da covidul peste noi,că masca nu ajuta cu nimic,bani aruncați

  9. @gigel
    Ai inteles perfect ideea, in cazul tau cred ca ideal ar fi fost ca prezervativul sa nu se spargă, oricum e tardiv…singurul lucru pe care sper sa il poti face însa, e sa cumperi unele de calitate superioara , si tu si DESTEPTUL de radu.

    • Ce trist esti:))))
      Daca nu ai ceva argumente solide sau niste idei cu o baza reala intotdeauna putem sa jignim sau sa injuram ca asa e romaneste:)))
      Nu pot cobora la nivelul tau dar am o placere deosebita sa iti dau foc:)