G4Media.ro

Agenţia Spaţială Europeană atrage atenţia asupra riscului tot mai mare de coliziuni…

Agenţia Spaţială Europeană atrage atenţia asupra riscului tot mai mare de coliziuni pe orbită

Numărul constelaţiilor de sateliţi din spaţiu este în creştere rapidă, augmentând riscul de coliziuni care ar putea declanşa reacţii în lanţ şi ar putea provoca daune imense, a avertizat Agenţia Spaţială Europeană (ESA), transmite joi DPA, preluată de Agerpres.

Josef Aschbacher, directorul general al ESA, a emis acest avertisment în timpul unei discuţii cu DPA la Berlin şi a recomandat implementarea unei legislaţii de reglementare a traficului spaţial, aplicabilă la nivel internaţional.

În prezent există aproximativ 8.800 de sateliţi activi pe orbita Pământului, potrivit ESA. Cel mai mare operator este SpaceX, care deţine în prezent peste 5.000 de sateliţi Starlink şi are în plan plasarea pe orbita terestră a circa 42.000 de sateliţi.

„Se adaugă în mod constant jucători noi”, a explicat şeful ESA. „De aceea avem nevoie de reguli fiabile de trafic în spaţiu, care să stipuleze foarte clar, în orice situaţie, cine trebuie să ia măsuri evazive şi cine trebuie să se comporte într-un anumit mod şi cum să facă acest lucru”, a precizat el.

O sarcină a constelaţiilor mari de sateliţi – grupuri de sateliţi cu o sarcină comună – este de a oferi întregii planete internet în bandă largă. Numărul de sateliţi activi pe orbita joasă a Pământului s-a multiplicat exponenţial într-un interval foarte scurt de timp.

Companii precum One Web, SpaceX, Blue Origin şi multe altele, inclusiv din China, au în plan plasarea pe orbită a zeci de mii de noi sateliţi, mulţi cântărind între 150 şi 1.200 de kilograme -, la costuri cât mai reduse.

ESA şi-a stabilit obiectivul de a limita drastic crearea de deşeuri spaţiale până în 2030. Fiecare satelit care este apoi trimis în spaţiu trebuie îndepărtat de pe orbită la sfârşitul perioadei sale de funcţionare, a spus Aschbacher.

China a distrus un satelit meteorologic dezafectat, în 2007, această acţiune demonstrând cât de devastator poate fi impactul deşeurilor spaţiale. Potrivit estimărilor, acţiunile Chinei au creat peste 40.000 de fragmente de resturi cu diametrul de peste un centimetru. De atunci, una din două manevre de evitare a coliziunilor pentru sateliţii ESA a fost provocată de astfel de fragmente.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...