Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Agenția de rating Standard & Poor’s (S&P) anunță într-un comentariu că e puțin probabil ca evenimentele politice din România să stopeze consolidarea fiscală începută deja. S&P arată că nu vede ”riscuri iminente” la adresa planurilor pe termen scurt ale guvernului de reducere a deficitului bugetar.
S&P face o trecere în revistă a evenimentelor politice și arată că această criză a venit exact în momentul în care guvernul e pe punctul de a securiza fondurile europene din PNRR.
”Așteptările noastre, în scenariul de bază, sunt ca guvernul să încerce păstrarea capacității de funcționare pe termen scurt pentru a atrage finanțarea europeană. Adoptarea rectificării bugetare de săptămâna trecută indică faptul că executivul are capacitatea de a-și duce la îndeplinire politicile. Cu toate acestea, incertitudinea persistentă ar putea accentua riscurile fiscale pe termen mediu”, mai arată comentariul S&P.
Citește integral pe economedia.ro
Nici S&P nu vrea sa lovească in Cuțu si sa-i ajute pe pluSECUricii rămași fără cartușe, fără mâncare…
Le-au rămas Șoșoacă si AURarii !😂
Zilele trecute, agentia FITCH a avertizat Romania ca exista riscuri mari in privinta stabilitatii financiare si a consolidarii fiscale determinate de criza politica!
S&P spune mai altfel: nici un pericol!
In Aprilie 2021 cele 3 Agentii de Rating au avut absolut aceeasi evaluare: FITCH si MOODY’s au pastrat Perspectiva negativa, doar S&P a trecut de la perspectiva negativa la perspectiva pozitiva!
INTREBARE, pe model Citu_Mircea Hava: „Cât vrei să o închidem acum”?
Adica: CU cat i-a PLATIT Zombiliticul pe cei de la S&P?!
Daca din nou acum la Evaluarea din Toamna FITCH si MOODY’s vor avea aceeasi pozitie diferita de a S&P, ca in primavara, NU pot sa nu ma intreb: CU CAT i-a platit Zombie asta?!!