Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Iranul şi-a crescut în ultimele luni stocul de uraniu îmbogăţit, continuând o escaladare nucleară, însă neagă că vrea să se doteze cu arma nucleară, arată un raport confidenţial al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), consultat de AFP, citată de News.ro.
Stocurile au crescut la 4.486,8 de kilograme la 28 octombrie, de la 3.795,5 de kilograme la jumătatea lui august, la de peste 22 de ori limita autorizată prin Acordul de la Viena din 2015 care încadrează activităţile atomice ale Teheranului în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internţaionale care i-au fost impuse.
Iranul a decis în septembrie să interzică accesul mai multor inspectori AIEA.
Această decizie a ”afectat în mod direct şi grav” capacitatea AIEA de a controla programul nuclear iranian, potrivit acestei agenţii ONU.
Această interdicţie, care vizează opt experţi – francezi şi germani – este ”extremă şi nejustificată”, condamnă AIEA în acest raport confifenţial.