Home » Articole » Afganistan: Cel puţin 12 morţi şi 37 de răniţi după un accident al unui camion cu benzină care a luat foc într-un tunel / „Numeroase femei şi copii grav arşi” se află printre decedaţi

Afganistan: Cel puţin 12 morţi şi 37 de răniţi după un accident al unui camion cu benzină care a luat foc într-un tunel / „Numeroase femei şi copii grav arşi” se află printre decedaţi

Afganistan: Cel puţin 12 morţi şi 37 de răniţi după un accident al unui camion cu benzină care a luat foc într-un tunel / "Numeroase femei şi copii grav arşi" se află printre decedaţi
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Douăsprezece persoane au murit şi alte zeci au fost rănite într-un accident al unui camion cu benzină într-un tunel din estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili talibani, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cel puţin 12 persoane au murit şi alte 37 au fost rănite în accident, a declarat pentru AFP Hamidullah Misbah, purtător de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice, adăugând că bilanţul ar urma să crească.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui înalt responsabil care răspunde de probleme de sănătate la Parwan, Abdullah Afghan Mal, „numeroase femei şi copii grav arşi” se află printre decedaţi.

Sâmbătă noapte, „o cisternă cu benzină s-a răsturnat şi a luat foc în tunelul Salang, ceea ce a dus apoi la răspândirea focului la alte autovehicule”, a precizat Misbah.

Trecătoarea Salang, situată în provincia Parwan, la nord de Kabul, este în prezent închisă circulaţiei şi echipe de salvatori au fost desfăşurate la faţa locului.

Situat la 3.650 de metri altitudine, tunelul Salang, lung de 2,6 km, a fost construit în anii 50 în era sovietică şi traversează lanţul muntos Hindu-Kush.

Numeroase accidente, căderile puternice de zăpadă şi avalanşele din timpul iernii obligă autorităţile să închidă cu regularitate tunelul timp de mai multe zile.

În 2010, peste 150 de persoane au fost ucise în avalanşe în trecătoarea Salang.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole