Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aeroportul internaţional Nouméa, închis pe 14 mai din cauza violenţelor din arhipelagul francez Noua Caledonie, situat în Pacificul de Sud, se va redeschide în cursul zilei de luni, au anunţat duminică autorităţile locale, indicând, de asemenea, ridicarea interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte la orele 20.00 (09.00 GMT), notează AFP, conform Agerpres.
Starea de urgenţă a fost instituită pe 15 mai (ora Parisului, 16 mai la Nouméa), după violenţe care au făcut nouă morţi şi pagube importante şi al căror detonator a fost adoptarea la Paris a unei reforme care le acordă miilor de cetăţeni francezi stabiliţi în arhipelag de cel puţin 10 ani dreptul de a vota şi, prin aceasta, mai multă influenţă politică. Partizanii independenţei consideră că acest dezgheţ riscă să „minorizeze” şi mai mult poporul indigen kanak.
Teritoriul din Pacificul de Sud, cucerit şi colonizat în secolul al XIX-lea, este strategic pentru Franţa, care vrea să-şi întărească influenţa în Asia-Pacific, şi are bogate resurse în nichel, metal indispensabil pentru fabricarea vehiculelor electrice.