G4Media.ro

Adrian Constantin, trimis în judecată de DNA în stare de arest /…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Adrian Constantin, trimis în judecată de DNA în stare de arest / E acuzat că ar fi ameninţat, bătut şi sechestrat un patron ca să îi cedeze contracte cu statul de aproape 2 milioane de euro

Adrian Constantin zis Piticu, un om de afaceri fost rugbist, a fost trimis în judecată de DNA în stare de arest pentru şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și loviri și alte violențe, potrivit unui comunicat al DNA coroborat cu portalul Tribunalului Bucureşti.

Alături de Adrian Constantin, sunt judecaţi şi Simion Şerban şi Vladimir Iarmomedov zis Volodea, un cetăţean din Republica Moldova.

Ei l-ar fi ameninţat cu moartea pe omul de afaceri Claudiu Cristian Anton, patronul firmei Baumann Activ SRL din Bucureşti „pentru a renunța la o parte din profitul obținut ca urmare a executării unor lucrări în cadrul unui contract”, potrivit DNA. Acesta nu a vrut să facă niciun fel de comentarii în momentul în care a fost contactat de reporterii G4Media.

Este vorba de contractul ”Lucrări de amenajare și modernizare, zone de interes turistic-sudul litoralului (Mangalia-Saturn)” pentru asfaltarea unor străzi din staţiunea Saturn, în valoare de aproape 4 milioane de euro, fără TVA, încredințat la data de 16 decembrie 2019, în urma unei proceduri simplificate de achiziție, de Primăria Mangalia.

Deși nu era parte în contractul respectiv, în sprijinul acțiunilor sale, inculpatul (Constantin Adrian – n.r.) ar fi invocat faptul că el ar fi fost cel care „i-a dat lucrarea” omului de afaceri (Claudiu Cristian Anton – n.r.). Ca urmare a acestor amenințări, persoana vătămată ar fi fost nevoită să renunțe în favoarea unei societăți controlate de inculpat la suma totală de 1.672.295 lei (reprezentând prețul lucrărilor efectuate), la restul de lucrări pe care le mai avea de executat în cadrul contractului respectiv, dar și la materiale în valoare de 1.333.674 lei + TVA”, arată DNA în comunicatul de presă.

Persoana vătămată (Claudiu Cristian Anton – n.r.). a declarat că la începutul anului 2021, inculpatul (Constantin  Adrian – n.r.) a început să pună presiuni pe el în sensul în care l-a întrebat când primește partea lui din proiectul de la Mangalia, respectiv 50% din profit.

Acesta i-a replicat că nu are nicio treabă în acest proiect și că nu este îndreptățit să solicite din profitul său. (….)

În cadrul unei discuții de la începutul anului 2021, inculpatul (….), în urma refuzului persoanei vătămate de a-i pune la dispoziție documentele pe care le tot solicita, i-a spus: ” (….), lumea moare pentru mai puțin!”, se arată în rechizitoriul DNA pus la dispoziţia G4media.ro în varianta anonimizată în baza Legii 544/2001.

Piticu, Volodea şi celălalt bărbat sunt acuzaţi şi că l-ar fi bătut şi sechestrat pe omul de afaceri Claudiu Cristian Anton ca să cedeze un alt contract de închiriere în valoare de aproape 6 milioane de lei.

<<Inculpatul (….) s-a apropiat de persoana vătămată, iar în urma unor injurii, i-a aplicat acesteia două lovituri cu palma în zona capului, lovituri în urma cărora persoana vătămată și-a pierdut echilibrul.

(….) a încercat să apeleze la S.N.A.U. 112, însă a fost împiedicat de către inculpații (….), (….) și (….), spunându-i pe un ton amenințător să bage telefonul în buzunar.

(….) i-a solicitat angajatului său (….) să apeleze 112, însă și acesta a fost împiedicat de către suspecții (….) și (….).

În continuare inculpatul (….) l-a lovit din nou pe (….) cu palma în zona capului. După ce inculpatul (….) i-a mai aplicat două lovituri cu palma în zona capului persoanei vătămate, inculpatul (….) i-a spus acesteia din urmă:

Bă, tu ești prost? Ai de gând să duci un război cu mine? Ești un om mort, ți-am pregătit ceva deosebit cât de curând. Bă, tu mori, îți rup mâinile și picioarele. O să am eu grijă și de infecta aia de nevastă-ta, îl rezolv eu și pe scârba de taică-tu, tu și (…) o să aveți aceeași soartă! (…)”

În continuare inculpatul (….) l-ar fi tras pe (….) de cămașă, rupându-i câțiva nasturi și l-a lovit cu pumnul mâinii drepte în partea stângă a mandibulei, fracturându-i molarul nr.7 mandibulă stânga, fapt corectat cu ocazia audierii din data de 10.03.2022, în care persoana vătămată (….) a precizat faptul că persoana care l-a lovit cu pumnul în mandibulă provocându-i fracturarea molarului 7 din partea stângă a mandibulei și totodată cel care i-a rupt nasturii de la cămașă în momentul în care l-a apucat cu mâna stângă, este este inculpatul (….) și nu inculpatul (….), așa cum am precizat în plângerea formulată la data de 08.03.2022>>, se arată în rechizitoriul DNA.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Ar trebui inventat un cuvant peiorativ pentru antrenor în cazuri de genu.

  2. Dincolo de gravitatea si caracterul condamnabil fara rezerve al faptelor comise de cei in cauza,din articol reiese ca acest infractor Piticu se cunostea destul de bine cu persoana vatamata si familia acestuia(sotie,tata), ceea ce face ca afirmatiile lui in sensul ca a jucat un rol in incredintarea proiectului de lucrari referit in articol in valoare de 4 milioane de euro catre firma persoanei vatamate prin procedura simplificata de achizitie de catre Primaria Mangalia sa capteze atentia organelor de urmarire penala,caci pune problema unor suspiciuni de coruptie la incredintarea contractului de lucrari de catre respectiva autoritate publica.

    • Nu reiese nimic din ce ai afirmat. E forme simplu sa faci amenintari membrilor de familie. Că sa ameninți, trebuie sa îi cunoști neapărat? Atât te duce capul?

    • Reiese că ești bolnav mintal. E primul lucru pe care îl face un astfel de interlop, te urmărește, află informații despre familie.

  3. Cei amenintati nu sunt membrii de familie,ci persoana vatamata insasi.Amenintarea este facuta prin aducerea in discutie a savarsirii unor fapte de violenta la adresa celei in cauza,dar si asupra unor membri ai sai de familiei(sotie,tata) ,catalogati cu calificative insultatoare distincte,din contextul discutiei reiesind ca sunt persoane despre a caror existenta autorul amenintarii stie.Ca sa produca o stare de alarmare,de temere,deci sa fie cu adevarat amenintare in sensul penal al cuvantului, fapta avand acest caracter trebuie sa vizeze persoane cunoscute.Ce se intampla oare daca ameninti cu savarsirea de fapte de violenta asupra sotiei o persoana care este necasatorita sau asupra tatalui o persoana al carui tata nu mai traieste?Mai e amenintare in sensul penal al cuvantului?Eu nu cred ca individul in cauza a rostit acele amenintari in necunostinta de cauza,la cacealma.

    • Andrew, ce ai bre? Ăștia din clanul p.ulii mele sunt toți ortodocși, au chiar și un ONG de caritate, plus că sunt mână în mână cu poliția la cel mai înalt nivel, deci nu cred că au amenințat sau lovit pe cineva, totul a fost în glumă…

  4. Andrew, ce ai bre? Ăștia din clanul p.ulii mele sunt toți ortodocși, au chiar și un ONG de caritate, plus că sunt mână în mână cu poliția la cel mai înalt nivel, deci nu cred că au amenințat sau lovit pe cineva, totul a fost în glumă…

  5. Ceea ce am spus este ca rezulta ca a fost santaj,amenintare si lipsire de libertate in mod ilegal,vizand persoane cunoscute de inculpat,persoana vatamata si cei doi membri ai ei de familie referiti..In plus cred ca trebuie facute investigatii si in legatura cu existenta unor indicii de coruptie la atribuirea in procedura simplificata de catre Primaria Mangalia a contractului de lucrari in discutie.

  6. E treabă are DNAul cu sechestrari & shit?

    • Tehnici mafiote încă blânde de restul nu știm….că nu sunt martori,eeh…

  7. Ce_a ajuns si DNA-ul asta?!Dar ,celelalte parchete ce mai fac?Aaa au intrat intetlopii in afaceri cu statul!? Pai da,daca si el se baga in combinatii d-astea?!Halal!