Home » Articole » Adrian Câciu: La fiecare sfârşit de an apar falşii profeţi ai crizei, toţi plăvanii, glăvanii, păunii şi alte personaje dornice de celebritate toxică, care, după ce aruncă cu minciuni şi nu răspund pentru ele

Adrian Câciu: La fiecare sfârşit de an apar falşii profeţi ai crizei, toţi plăvanii, glăvanii, păunii şi alte personaje dornice de celebritate toxică, care, după ce aruncă cu minciuni şi nu răspund pentru ele

Adrian Câciu: La fiecare sfârşit de an apar falşii profeţi ai crizei, toţi plăvanii, glăvanii, păunii şi alte personaje dornice de celebritate toxică, care, după ce aruncă cu minciuni şi nu răspund pentru ele
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu afirmă, marţi, că la fiecare sfârşit de an apar falşii profeţi ai crizei, toţi plăvanii, glăvanii, păunii şi alte personaje dornice de celebritate toxică, care, după ce aruncă cu minciuni şi nu răspund pentru ele, se întreabă de ce creşte extremismul. ”Unii ar spune ca sunt parte al acestuia, dar eu nu vreau să cred asta”, mai arată Câciu, potrivit News.ro.

- articolul continuă mai jos -

”Dragii mei, vă doresc un an 2025 cu împliniri, sănătate, bucurie şi dragoste alături de cei dragi! Să fiţi iubiţi şi să iubiţi! Viaţa este prea frumoasă pentru a fi risipită cu amânări sau trăită cu teamă. Viaţa fiecăruia este şi o chestiune de opţiuni şi depinde de voi dacă şi cum o faceţi mai bună. Curajul este apanajul învingătorilor. Teama aparţine laşilor. Să fiţi iubiţi şi să iubiţi! La mulţi ani!”, scrie fostul ministru într-o postare.

El adaugă: ”La fiecare sfârşit de an apar falşii profeţi ai crizei, toţi plăvanii, glăvanii, păunii şi alte personaje dornice de celebritate toxică. Care, după ce aruncă cu minciuni şi nu răspund pentru ele, se întreabă de ce creşte extremismul. Unii ar spune ca sunt parte al acestuia, dar eu nu vreau să cred asta”.

”Nu vă mai uitaţi în gura lor. De trei ani cântă prohodul României şi al românilor şi de fiecare dată au fost contrazişi de realitate. Vor fi contrazisi de realitate şi în 2025. Nu uitaţi că de la 1 ianuarie 2025 suntem în Schengen. Hai să ne străduim să intram în OCDE de la 1 ianuarie 2026. Pentru asta, însă, trebuie să fim împreună în efortul de a reforma ţara şi a realiza investiţiile pe care le avem în derulare. Le vom face împreună din respect pentru români şi cu respect faţă de români şi România”, mai spune Adrian Câciu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole