Home » Articole » Administratorul unor firme de ride-sharing, plasat sub control judiciar pentru o evaziune de peste 28 milioane lei

Administratorul unor firme de ride-sharing, plasat sub control judiciar pentru o evaziune de peste 28 milioane lei

786
Administratorul unor firme de ride-sharing, plasat sub control judiciar pentru o evaziune de peste 28 milioane lei
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Administratorul unor firme de ride-sharing a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală de peste 28 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, procurorii de la  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 12 februarie, faţă de P.I.C., administrator al mai multor societăţi comerciale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată.

- articolul continuă mai jos -

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada august 2023 – octombrie 2025, administratorul în drept şi/sau în fapt al mai multor societăţi comerciale cu obiect de activitate în transportul alternativ de persoane, împreună cu alte persoane (suspecţi în cauză), ar fi acţionat cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

„În concret, acesta ar fi ascuns sursa impozabilă prin plata neînregistrată a drepturilor salariale către mai mulţi şoferi colaboratori, prin operaţiuni care nu ar fi fost evidenţiate în contabilitate şi nici declarate organelor fiscale. Prin aceste demersuri, ar fi fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 17.969.251 lei, reprezentând impozite şi contribuţii salariale cu reţinere la sursă şi contribuţie asigurătorie de muncă”, arată anchetatorii.

Totodată, procurorii spun că, în aceeaşi perioadă şi prin aceeaşi modalitate, acesta, împreună cu alte persoane, ar fi omis înregistrarea în evidenţa contabilă a unor operaţiuni şi nu ar fi declarat veniturile realizate, cauzând un prejudiciu suplimentar bugetului de stat în cuantum de 10.155.319 lei, reprezentând TVA colectată şi impozit pe profit.

„În concret, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpatul P.I.C., împreună cu celelalte persoane implicate, ar fi recrutat şoferi şi ar fi încheiat cu aceştia contracte de comodat, în baza cărora autoturismele erau puse cu titlu gratuit la dispoziţia societăţilor comerciale cu rol de operatori de transport. Ulterior, pentru aceste vehicule ar fi fost obţinute autorizaţiile necesare de la agenţiile Autorităţii Rutiere Române (ARR), iar acestea ar fi fost înscrise pe platformele de ride-sharing”, precizează anchetatorii, care adaugă că, după începerea activităţii, din sumele încasate de la platformele de ride-sharing, persoanele care coordonau în fapt operatorii de transport ar fi reţinut un comision de 10%, iar diferenţa ar fi fost virată şoferilor, fără declararea şi plata contribuţiilor salariale datorate bugetului de stat, ceea ce ar fi condus la obţinerea de către aceştia a unor venituri nete mai mari decât cele legale.

Potrivit probatoriului administrat până în prezent, acest mecanism ar fi fost utilizat, în medie, pe perioade de aproximativ un an, după care activitatea ar fi fost transferată pe alte societăţi cu acelaşi obiect de activitate, înfiinţate de persoane din acelaşi cerc, prin mutarea şoferilor colaboratori pe noile firme, în scopul sustragerii de la răspundere penală şi al îngreunării eventualelor verificări, mai spune DNA.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole