G4Media.ro

Acuzații de nepotism la PNL Iași. Angajați sau avansați în funcții la…

sursa foto: realitateadeiasi.net

Acuzații de nepotism la PNL Iași. Angajați sau avansați în funcții la stat: Un șef de la tineretul liberal, finii și un fost partener de afaceri al lui Costel Alexe, precum și cumătrul din PSD al lui Mihai Chirica /Cum se apără Alexe și Chirica

La Iași, anunțul rezultatelor la alegerile locale și cele parlamentare a fost startul unei campanii de angajări sau avansări pe linie de partid. Câștigători ai funcțiilor de primar, respectiv președinte al Consilului Județean (CJ), Mihai Chirica și Costel Alexe sunt acuzați de filiala locală a USR că au angajat pe criterii clientelare administratorul public al Municipiului Iași (cumătru al primarului), managerul public al Județului (un liberal fost administrator al unei firme a lui Alexe) sau au influențat decisiv alegerea ca vicepreședinte al CJ a finului lui Alexe, precum și angajarea la Palatul Culturii a soției acestuia din urmă și a unui șef de la organizația de tineret a PNL Iași.

Trei dintre angajările care au stârnit vâlvă în mediul politic local au avut loc în această săptămână. Andrei Cazacu, care, în decembrie 2020, fusese numit președinte al Administrației Fondului pentru Mediu, a fost schimbat din funcție de noua conducere a Ministerului Mediului și, întors acasă, a devenit manager public al Județului Iași, funcție vacantă până acum.

Numirea într-un astfel de post se face fără concurs, prin dispoziție a șefului instituției. Cum CJ Iași nu a avut până în prezent un administrator public, venitul pentru o astfel de funcție nu apare în lista celor care ocupă posturi de conducere. Însă, în alte Consilii Județene (Tulcea, Prahova, Mureș) un astfel de administrator are salariul de bază cuprins între 15.000 și 20.000 de lei.

Cazacu este un apropiat din partid al lui Alexe: i-a împrumutat acestuia bani și a fost administrator al unei firme pe care acesta a înființat-o în 2019. După ce Alexe a ajuns ministru al Mediului, Cazacu a fost numit consilier în această instituție, iar la parlamentare a fost pe lista candidaților PNL Iași la Senat.

Suspiciuni a ridicat și ocuparea de către Luminița Afloarei și Carmil Chelaru a unor posturi de muzeografi la Palatul Culturii, complex aflat în subordinea Ministerului Culturii și a secretarului de stat PNL, Liviu Brătescu, membru al organizației liberale din Iași.

Afloarei este fina lui Alexe și a fost detașată la Palat din postul de consultant la cabinetul parlamentar al deputatului PNL Alexandru Muraru, iar Chelaru, șef al Organizației Municipale a tineretului liberal, de la Consiliul Județean, nefiind clar cum a fost angajat acolo, în condițiile în care organizarea de concursuri a fost suspendată în perioada stării de alertă.

La rândul său, finul Sorin Afloarei, soțul Luminiței, a avansat recent pe linie politică și profesională: în calitate de consilier județean PNL, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean pentru mandatul 2020-2024, în directa subordine a nașului său.

Sursa: Facebook

USR Iași a criticat aceste numiri, susținând că ”Acest tip de comportament este unul specific baronilor locali şi PSD-ului, prin care Costel Alexe abuzează de funcţia şi de puterea sa. (…) Toate aceste acte sunt susceptibile de trafic de influenţă, abuz de putere şi chiar organizarea unei grup de lucru prin care familia Alexe să controleze judeţul Iaşi. Domnule preşedinte al Consiliului Judeţean, reforma administrativă pe care aţi iniţiat-o seamănă mai degrabă cu stilul PSD, decât cu promisiunile PNL şi programul de guvernare asumat în coaliţia de guvernare”.

În replică, Alexe a declarat pentru G4Media că ”Nu este nimic de comentat, sunt doar fabulațiile și atacurile uzuale ale unor politicieni care nu au înțeles că s-a încheiat campania electorala și din octombrie suntem în slujba ieșenilor și nu doar trâmbițăm și fabulăm pe facebook.

Nu pot fi acuzat de nepotism atât timp cât nu am nici o rudă angajată în sistemul public din subordinea Consiliului Județean sau în oricare altă instituție, iar dacă trimiterea este către viceprețedintele Sorin Afloarei, el a fost ales prin vot de către consilierii județeni, fiind consilier județean la al 2 lea mandat. Mi se pare absurd să fiu acuzat de vreun amestec în condițiile în care Sorin avea deja o carieră politică și un mandat de consilier județean cu mult înainte să îl cunun eu.

Sursa Foto: Facebook

Cât despre numirea domnului Andrei Cazacu în funcția de administrator public, ea este conform prevederilor legale, este un căștig pentru Consiliul Județean. Mă bucur că un om cu experiență în administrația publică centrală, un om care a muncit la programul politic și la viziunea de dezvoltare județeană care a fost învestită cu încredere de peste 40% dintre ieșeni la alegerile locale din septembrie 2020 are prilejul să o pună în aplicare.”

La Primărie, tot pe un post de administrator public, a fost numit, în luna decembrie 2020, Gabriel Harabagiu, până în septembrie viceprimar al municipiului Iași. El va avea un salariu de bază brut de circa 18.000 de lei. Harabagiu este membru PSD și cumătru cu primarul Mihai Chirica. Cei doi au fost excluși din PSD în 2017, dar Harabagiu a atacat decizia în instanță, a câștigat procesul și a redevenit membru al acestei formațiuni politice.

Sursa Foto: Facebook

În contextul unei posibile alianțe cu PNL pe plan local, filiala USR Iași, prin vocea președintelului filialei, Cosette Chichirău, a contestat modalitatea de desemnare a lui Harabagiu, dar și a lui Afloarei: ”Finul lui Alexe și cumătrul lui Chirica trebuie să demisioneze din funcțiile publice importante pe care le ocupă. Eliminarea nepotismului și oprirea mafiei imobiliare sunt condițiile de bază pentru o posibilă colaborare cu PNL Iași. Nu am intrat în politică să legitimăm practicile care au ținut România pe loc.

Acesta este răspunsul meu pentru toți cei care întreabă cum vom colabora cu PNL la nivel local. Să fie clar: cine tace consimte. Iar USRPLUS nu va tăcea atunci când vine vorba despre nepotism și mafie.”

Primarul Chirica s-a rezumat să declare pentru G4Media, pe marginea acestui subiect, că „E un epidod trecut. Mulțumesc foarte mult” și a închis telefonul. Anterior, edilul a declarat că ”Pentru funcția de administrator public, pe o serie din competențele pe care i le-am delegat, în special pe sectoarele unde sunt volume mari de hârtii de semnat, l-am numit pe domnul fost viceprimar Harabagiu Gabriel cu o singură condiție: să se suspende din funcție politică de oriunde este el, pentru că așa este normal, și să-și facă treaba. În felul acesta, mai suplinesc din lipsa viceprimarilor care încă nu există pentru că încă nu i-a numit Consiliul Local Iași. Funcția respectivă este prin numirea directă de către primarul municipiului Iași. (…) nici domnul Harabagiu nu mai sunt în momentul de față oameni politici și au lucrat în administrație, o parte alături de mine, altă parte a avut și activități în alte instituții.”

Sursa Foto deschidere: Realiltateadeiasi.net

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

27 comentarii

  1. Alianta USL se reface!
    Cumetria salvează Romania!
    Puneti-va centurile!
    Începe Reforma!
    Alt val de cumetrii, nepotisme.
    Noi amante, ibovnice sau cumetre!
    😃😃😃

    • Amante?
      Nevoile sexuale ale USL vor fi rezolvate!

    • @Conu Fănică

      La cât de imbecil ești, numai besedeul îți poate rezolva nevoile sexuale. Poate dă o lege pentru ăștia ca tine, să se facă un fel de cantine sociale unde, în loc de mâncare, năpăstuiții sunt serviți cu sex. Va fi greu, că și prostituatele au mândria lor.

  2. Uau, ce ştire!

    • Tu ai citit titlul? „Angajați sau au avansați în funcții la stat un șef de la tineretul liberal, finii și un fost partener de afaceri ”
      @G4Media – o sa corectați?

  3. Hai ca s-a lamurit, e vorba deapre „viziunea” partidului.
    Vorbe-n vant. Toata lumea stie ca lucrurile merg din inertie si ca toti banii alocati se cheltuiesc. Pentru „proiecte” e nevoie de aalti bani… dar alea nu se termina niciodata.

  4. Băi, Alexe,
    Ai pus și tu deoparte măcar o foaie de tablă din cele 22 de tone primite drept șpagă de la Galați ? Că mâine-poimâine o să simți nevoia să-ți faci chiloți blindați, când o să dai cu ochii de nea Alifie și de ai lui fârtați, cei tatuați până in vârful…

  5. PNL=PSD. U.S.L.2.0 O MARE MIZERIE!
    Doar nu credea careva că „peneliștii” diferă de pizidei.

  6. Ăștia trebuie împușcați !

  7. Aveți olecuță răbdare, că nu s-a ajuns încă la femeile de serviciu și portari. Așa se întâmplă peste tot în colonia Romanica.

  8. Ce fete de drojdieri buhaiti

  9. Nu-i nepotism, ci e grup infractional organizat (GIO). PNL si PSD formeaza un mare GIO, avand aceleasi metehne de 31 de ani!

  10. La Iasi posturile se parasesc doar in drum catre puscarie! In rest, orice asemanare cu intamplari reale este pur intamplatoare si fara relevanta!

    Pai ce sa faca si ei, varu’ Alexe si cumatru’ Chirica? Mai o pila, mai o cunostinta, mai o ruda….

  11. Orasul fara centura, fara gardina zoologica, centru SPA, bazin semiolimpic sau olimpic de inot, pensionarii circula gratuit pe mijloacele de transport infecte, trenul circula prin mijolocul orasului, fara autostrada sau expres, fara industrie, cu locuri de parcare doar in centru, cu preturi exagerate la hoteluri, la Unirea am stat., cu un centru vechi jegos si plin de cersatori ..au ca simbol doar Palatul Culturii si un Palace….se cunoaste ca psd a stat o mie de ani!

  12. PNL , mai sunteti un partid sau o anexa a PSD? Cumetria salveaza cumva Romania? Asta demonstreaza azi , la nivel local PNL Iasi. Mai nerusinatilor , ati primit votul romanilor si acum va bateti joc de acesta. Ce ziceti .dle Orban ,D.le Rares , D.le Roman si ceilalti membrii de frunte ai partidului, inclusiv dl Presedinte care v-a sustinut cu multa fermitate. Secaturi sis lichele sunt in fiecare partid , dar nu ma asteptam si la voi.

  13. Asa se intampla in mai toate judetele!
    In judetul HUNEDOARA, PNL si PSD au capusat toate institutiile cu neamurile, amantele, pilele lor in timp ce restul populatiei se zbate intr-o saracie crunta.
    Au furat pe rupte, coruptie, spagi, nepotism, dovezile infractiunilor zac in dosare tinute la sertar sau clasate „din lipsa de probe” dupa ce au fost tergiversate in instante sau instrumentate in „maniera” in care sa duca la clasare.
    USL nu s-a rupt niciodata, in campania electorala a fost evident blatul intre cele doua formatiuni (organizatii infractionale!), de caolo si rezultatul slab.
    Viitorul arata foarte rau, gruparile sunt aceleasi, cu foarte mici exceptii.

  14. Ce de detalii

  15. Cu siguranta ati batut recordul celui mai lung comentariu postat vreodata pe G4. :)))

  16. Putorile astea blatiste împutite mafiote usliste nu se pot debarasa de metehnele trecutului, a cumetriilor,pilelor,relatiilor,amantelor,hotilor, capuselor si lichelelor,niste starpituri si scursuri blatiste comuniste ce merita scalpate si decapitate

  17. Costel Cretinel Alexe ia acum ad litteram cuvantul „nepotism” si zice ca s-a scos !
    Nu-i de mirare ca asta la cat de prost este va reinnoda traditia stabilor penelisti ieseni (vezi Fenechiu) de a fi scosi cu catusele la maini de politie chiar din cabinetele de sefi locali si trimisi fix la penitenciar !

    PS. Prin tot ce fac liberalii parca se ambitioneaza sa ajunga in 2024 al doilea partid de opozitie din Parlamentul Romaniei !

  18. Tarlanii si blegovanii din Iasi au votat 2 miei în blana de lup si comunisti si hoti ca sa-si numeasca ei in functii neamurile, cumetrii, finii si alte lepre sugative si capuse-ma dar prostalani mai sunteti ba orbilor

  19. Prostanii astia din Iasi cu cap de balegã care au votat asemenea sprcimene sa se spele pe cap cu amandoi

  20. Dupa moaca lor de muisti obositi parca sunt Bonnie si Clyde doi gangsteri hotomani

    • Și conduc județul și orașul Iași…spre culmi mărețe! Îi doare fix în . ur de oameni. PNL – o mare mizerie .

  21. Palatul Culturii din Iasi este mancat de coruptie, bugetul statului este capusat prin firme de partid galben sau firme care cotizeaza la greu in buzunarul conducerii, angajari doar pentru partid sau interesul personal al conducerii! Cireasa de pe tort – intrunirile masonilor si oprirea camerelor video! Nu prea credeti, nu?

  22. A crezut careva ca prin venirea PNL la guvernare va fi altfel decat in epoca PSDista!!???
    Nici o sansa, aceeasi mizerie politica!!