G4Media.ro

Acţiunile Nissan Motor au scăzut luni cu 5% în urma informaţiei că…

Sursa foto: Pexels

Acţiunile Nissan Motor au scăzut luni cu 5% în urma informaţiei că Renault şi-ar putea reduce participaţia la compania japoneză

Acţiunile Nissan Motor au coborât luni cu 5%, înregistrând cea mai mare scădere în mai mult de o lună, în urma informaţiei că principalul acţionar Renault ar putea lua în considerare reducerea participaţiei sale la producătorul auto japonez,  relatează news.ro, conform Reuters.

Bloomberg a relatat vineri că Renault ar putea lua în considerare reducerea participaţiei sale la Nissan, ca parte a planurilor de separare a afacerii sale de vehicule electrice.

Producătorul francez de maşini a continuat cu planurile de a-şi separa afacerile cu maşini electrice şi cele cu motoare cu ardere internă, în încercarea de a ajunge din urmă rivali precum Tesla şi Volkswagen.

Vineri, Renault a declarat că toate opţiunile sunt pe masă pentru separarea afacerii cu vehicule electrice, inclusiv o posibilă listare publică a acesteia, în a doua jumătate a anului 2023.

Orice plan va fi supus aprobării partenerului de alianţă Nissan, a declarat directorul financiar al Renault, Thierry Pieton, adăugând că producătorul auto japonez este ”la curent”, în timp ce Renault îşi cântăreşte opţiunile.

Renault şi Nissan au refuzat să comenteze informaţiile.

Acţiunile Nissan au scăzut luni la 509,8 yeni, la Tokyo, marcând cel mai mare declin într-o singură zi de la începutul lunii martie şi peste scădere de aproape 2% a indicelui japonez Nikkei.

Alianţa veche de două decenii a producătorilor de maşini, care include şi Mitsubishi Motors, a fost zguduită de înlăturarea în 2018 a fondatorului alianţei Carlos Ghosn, pe fondul unui scandal financiar.

De atunci, cei doi producători de automobile s-au angajat să pună în comun mai multe resurse. În ianuarie, au spus că vor colabora mai strâns pentru a fabrica maşini electrice. Ei au detaliat un plan de investiţii de 26 de miliarde de dolari pentru următorii cinci ani.

Dar relaţia lor inegală a fost mult timp o sursă de fricţiuni în Japonia. Renault deţine 43,4% din Nissan, care deţine, la rândul său, un pachet de 15%, fără drept de vot, la acţionarul său.

Renault a salvat Nissan în urmă cu două decenii, dar acum este cel mai mic producător auto din alianţa lor, după vânzări, relatează news.ro

Sursa foto: Pexels

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

Citește și...