Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O persoană a fost rănită în urma unui accident în care ai fost implicate trei maşini produs luni dimineaţă, pe A1 Bucureşti – Piteşti, sensul către Capitală. Circulaţia rutieră în zonă a fost restricţionată.
”Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 35, în zona loc. Căscioarele, jud. Giurgiu, pe sensul de mers către capitală, s-a produs o coliziune faţă-spate între 3 autoturisme. În urma impactului a rezultat o victimă, cu leziuni uşoare la prima vedere”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Circulaţia rutieră este restricţionată pe cea de-a doua bandă a direcţiei către Bucureşti, desfăşurându-se pe prima, precum şi pe cea de urgenţă.
În zonă s-a format o coloană de aproximativ 1 kilometru.
sursa: News.ro
Cine circula pe putinele autostrazi ale partriei nu are cum sa nu observe ca ca circula fara pastrarea distantei de siguranta, flashuri, manevre bruste etc
Concluzia: e in ton cu nivelul de educatie, alfabetizare si prosperitate
Romania este va ramane la coada lumii civilizate
Politia da multe amenzi la soferii care circula cu 150-180 km/h? Sunt platite amenzile? Raman soferii fara permis auto?
Pe drumuri poti muri, nu este siguranta destula.
Distanta de siguranta e de 3 secunde. Ieri am venit pe aceasta autostrada si pe banda 2 se mergea cu 150km/h, la 10 metri distanta. Asta inseamna o distanta de ~0.25 secunde.
In 0.25 secunde ai timp sa inchizi ochii, ca de altceva n-ai timp..
Sunt mulți cărora le clocotește sângele, se transformă total la volan. La noi și prin țările sălbatice îți mai iei flashuri din spate, când tu ai deja vreo 40-50km/h peste limită. Vin ca taurii, că tabla lor poate mai MULT!!! 🤬
SE APLICA LEGEA SOFERULUI LUI bode. bode DOARME PE BANCHETA.