Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii timişeni au extins cercetările asupra şoferului care a provocat, sâmbătă, un accident rutier în care a fost implicată şi o ambulanţă în care se aflau doi pacienţi dializaţi, după ce o femeie de 73 de ani, din salvare, a decedat la spital, transmite Agerpres.
El este cercetat şi pentru ucidere din culpă, pe lângă vătămare corporală din culpă, arată Poliţia Timiş.
Un bărbat de 58 de ani a condus un autoturism pe DN6 dinspre Remetea Mare către Izvin, iar la ieşire din localitatea Remetea Mare a intrat în coliziune cu o ambulanţă privată, care circula regulamentar pe sensul opus de mers, condusă de un bărbat de 64 de ani.
În urma impactului, conducătorul de 58 de ani şi cei doi pacienţi din ambulanţă au fost răniţi şi transportaţi la spital. Este vorba de o femeie de 73 de ani şi de un bărbat de 77 de ani.