
A murit Nelu Ploieşteanu. Cântărețul de muzică lăutărească era internat de două săptămâni la Spitalul Floreasca, după ce s-a îmbolnăvit de COVID
Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de muzică lăutărească, a murit vineri dimineaţă, din cauza complicaţiilor pe fondul Covid-19, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ploieşteanu, în vârstă de 70 de ani, era internat de două săptămâni la Spitalul Floreasca din Bucureşti, fiind diagnosticat cu Covid-19.
Născut pe 16 decembrie 1950, pe numele real Ion Dumitrache, a început să cânte la vârsta de 18 ani în satul natal din Prahova, moment în care şi-a luat şi numele de scenă Nelu Ploieşteanu.
În 1970, s-a mutat la Bucureşti şi a început să colaboreze cu Teatrul de revistă „Ion Vasilescu”, apoi cu mai multe localuri din oraş. Nouă ani mai târziu, a întreprins, cu ansamblul Mugurelul, primul său turneu în străinătate.
După 1990, a lansat peste 15 albume. Cele mai importante colaborări muzicale ale lui au fost cu actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii