G4Media.ro

VIDEO „Suntem în 1938”: Un profesor israelian susține că i s-a refuzat…

Sursa foto: Twitter / @ScooterCasterNY

VIDEO „Suntem în 1938”: Un profesor israelian susține că i s-a refuzat intrarea în campusul Universității Columbia pe motiv că „nu i se poate proteja siguranța în calitate de evreu”

Un profesor asistent israelian de la școala de afaceri a Universității Columbia susține că i s-a refuzat intrarea în campusul principal, potrivit unor postări pe rețelele de socializare, pe fondul unei săptămâni de proteste tensionate anti-Israel și pro-palestiniene, relatează Times of Israel.

Într-o postare pe X, fostul Twitter, Shai Davidai spune că motivul pentru care i s-a refuzat intrarea în campus a fost că universitatea „nu-mi poate proteja siguranța în calitate de profesor evreu”.

„Suntem în 1938”, adaugă el, referindu-se la concedierea personalului evreu din universitățile din Germania nazistă în anii care au precedat Holocaustul.

În înregistrarea video a unei confruntări între Davidai și Cas Holloway, directorul de operațiuni al Universității Columbia, profesorul asistent susține că i se refuză intrarea din cauza identității sale evreiești.

„Nu am doar un drept civil, ca evreu, de a fi în campus, ci am dreptul, în calitate de profesor angajat de universitate, de a fi în campus”, spune el.

„Nu puteți lăsa oamenii care susțin Hamas în campus, iar pe mine, un profesor, să nu intru în campus”, se poate auzi spunând el în videoclip.

Davidai a ieșit în evidență în săptămânile de după masacrul comis de Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, care a declanșat ample proteste anti-israeliene în campusurile universitare, când o înregistrare video a unui discurs critic pe care l-a susținut a devenit virală.

De atunci, el a apărut ca o voce importantă care critică universitățile pentru că permit sentimentului anti-israelian să înflorească și să se transforme în antisemitism.

Incidentul survine după incidentele antisemite și anti-israeliene de la universitatea din New York, care au determinat un rabin legat de Columbia să îndemne ieri studenții evrei să rămână acasă.

Președintele SUA, Joe Biden, a denunțat „antisemitismul flagrant” din timpul protestelor din campus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...