G4Media.ro

Myanmar: Dizidenta premiată cu Nobelul pentru pace, Aung San Suu Kyi, transferată…

sursa foto: Myanmar State Counsellor Office

Myanmar: Dizidenta premiată cu Nobelul pentru pace, Aung San Suu Kyi, transferată din închisoare în arest la domiciliu de junta aflată la putere

Lidera opoziţiei din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a fost transferată de junta aflată la putere, din închisoare în arest la domiciliu, a declarat miercuri o sursă pentru AFP, transmite Agerpres.

O sursă din armată, vorbind sub condiţia anonimatului, a precizat că fostul preşedinte Win Myint a beneficiat la rândul său de o astfel de măsură.

Cu toate acestea, nu este deocamdată clar dacă decizia care o priveşte pe Aung San Suu Kyi este temporară sau dacă reprezintă o reducere oficială a pedepsei sale.

Junta a anunţat, de asemenea, miercuri, într-un comunicat, amnistierea a 3.300 de prizonieri cu ocazia Anului Nou birmanez.

Purtătorul de cuvânt al juntei, Zaw Min Tun, a declarat că un val de căldură a determinat autorităţile să ia măsuri pentru a-i proteja pe deţinuţii vulnerabili.

„Nu numai Daw Aung San Suu Kyi şi U Win Myint, ci şi deţinuţii în vârstă au primit îngrijirile necesare din cauza temperaturilor ridicate”, a declarat Zaw Min Tun pentru AFP.

Aung San Suu Kyi, în vârstă de 78 de ani şi laureată a Premiului Nobel în 1991, ispăşeşte o pedeapsă de 27 de ani de detenţie pentru o serie de condamnări penale, de la corupţie la nerespectarea restricţiilor COVID.

Ea a fost în mare parte ascunsă de ochii publicului, de la arestarea sa de către armată, într-o lovitură de stat în 2021, fiind văzută o singură dată în fotografii ale presei de stat făcute într-o sală de judecată din Naypyidaw şi se confruntă cu probleme de sănătate, potrivit presei locale.

Amnistia prizonierilor, anunţată miercuri, include 13 indonezieni şi 15 srilankezi care vor fi deportaţi, a indicat junta.

Restul deţinuţilor vor primi o reducere de o şesime a pedepselor, cu excepţia celor condamnaţi pentru crimă, terorism şi trafic de droguri, se arată în comunicat.

Myanmar este marcată de o rebeliune de când armata a răsturnat guvernul ales democratic al lui Aung San Suu Kyi în 2021. Dar junta se confruntă în prezent cu cea mai mare ameninţare din istoria sa, suferind eşecuri şi pierderi grele în ultimele luni.

Organizaţia locală Asociaţia de Asistenţă pentru Prizonierii Politici (AAPP) estimează că peste 4.800 de civili au murit de la începutul represiunii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...