G4Media.ro

Vălul islamic în școli: Clasa politică din Franța este indignată în urma…

Foto: Wikipedia

Vălul islamic în școli: Clasa politică din Franța este indignată în urma demisiei unei directoare de liceu amenințată cu moartea

Politicieni de la stânga la extrema dreaptă au deplâns un „eșec” în fața „mișcării islamiste”, după plecarea directorului unui liceu parizian care a primit amenințări cu moartea în urma unei altercații cu o elevă cu văl, relatează BFM-TV.

La o lună după incident, directoarea liceului Maurice-Ravel a demisionat. Din „motive de securitate”, potrivit unui mesaj trimis marți profesorilor, elevilor și părinților, în timp ce autoritatea educațională a evocat o „pensionare anticipată” „având în vedere evenimentele din ultimele săptămâni”.

Directoarea a fost ținta unor amenințări cu moartea pe internet de la o altercație cu o elevă adultă care a refuzat să își scoată vălul din cap în incinta școlii. Potrivit legii, Republica Franceză interzice afișarea simbolurilor religioase în instituțiile publice, plecând de la caracterul laic al statului și separația strictă dintre stat și religie, consfințit prin Constituție.

„Acest guvern este incapabil să ne protejeze școlile”, a reacționat lidera parlamentară a partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) Marine Le Pen pe X, afirmând că „legea împotriva separatismului care trebuia să îngenuncheze islamismul nu a servit la nimic”. RN conduce detașat în sondajele pentru alegerile europarlamentare din iunie.

„Iată la ce duce ‘fără val’, iată unde ne duc micile lașități și marile renunțări”, a comentat și Bruno Retailleau, șeful senatorilor partidului Republicanii (LR, centru dreapta), pe aceeași rețea de socializare. „Nu putem accepta”, a declarat la France 2 liderul deputaților Partidului Socialist (PS), Boris Vallaud, calificând acest lucru drept „un eșec colectiv”.

„Mai presus de toate, este o înfrângere a statului” în fața „cangrenei islamiste care înflorește”, a adăugat Marion Maréchal, cap de listă al partidului Recucerire (extrema dreaptă) la alegerile europene, la Sud Radio.

Arătând și el „flagelul islamismului”, primarul LR al orașului Cannes, David Lisnard, a denunțat mai pe larg pe France Inter o „de-civilizare care face mult rău” și a făcut legătura cu „atacurile asupra aleșilor și a celor care dețin funcții de autoritate publică”.

„Autoritatea aparține directorilor de școli și profesorilor, iar noi avem datoria de a susține această comunitate educativă”, a declarat deputatul partidului Renaștere (pro-prezidențial) Maud Bregeon, acuzând de asemenea, în numele majorității, „o mișcare islamistă care vrea să rupă școlile Republicii”.

Tot miercuri, prim-ministrul Gabriel Attal a anunțat că o va primi pe directoarea demisionară a liceului Maurice Ravel, al cărei nume nu a fost făcut public.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...