G4Media.ro

Penthouse-ul Ioanei Timofte, nepoata fostului șef al SRI, Radu Timofte, a fost…

Sursa foto: Captură video

Penthouse-ul Ioanei Timofte, nepoata fostului șef al SRI, Radu Timofte, a fost vândut la licitație cu 600 de mii de euro / Locuința a fost sechestrată de procurorii DIICOT în ancheta în care Ioana Timofte e acuzată de delapidare

Agenția de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a anunțat că a vândut la licitație penthouse-ul Ioanei Timofte, nepoata fostului șef al SRI. Ioana Timofte este cercetată de DIICOT pentru delapidare, iar proprietatea se află în zona de Nord a Capitalei.

Prețul de evaluare a fost de 2.401.285 lei (486.690 euro), iar la prima licitație nu s-a prezentat nimeni. La a doua licitație, prețul de evaluare a fost diminuat cu 25%, la 365.017 și s-au prezentat 7 ofertanți. În final, apartamentul a fost adjudecat cu 2.976.600 lei (aproximativ 600.000 euro).

Agenția Ministerului Justiției – ANABI – a demarat anul trecut procedura de vânzare a penthouse-ului de 260 de metri pătrați al Ionei Timofte, dar și a două locuri de parcare în garajul subteran. Proprietatea este situată în zona de Nord a Capitalei, pe strada Ion Ionescu de la Brad.

Locuința a fost sechestrată de procurorii DIICOT în ancheta în care nepoata fostului director al Serviciului de Informații este acuzată că, împreună cu alții, ar fi înșelat Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor cu aproape 10 milioane de lei. Ar fi cheltuit – susțin procurorii – fonduri publice pe achiziții fictive.

Ioana Timofte, directoarea Companiei pentru Controlul Cazanelor (ISCIR) a donat în 2022 mamei sale penthouse-ul din București, două case și două terenuri intravilane, anunțau în iulie 2023 jurnaliștii de la Reporter de Iași.

Ioana Timofte a fost pusă sub acuzare de procurorii DIICOT, în mai 2023, pentru constituire de grup infracțional organizat într-un dosar cu prejudiciu de aproximativ 2 milioane de euro. Genţi, pungi şi saci cu bani presupus delapidaţi apar în înregistrările ambientale făcute de procurorii DIICOT în birourile directorilor de la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR) din subordinea Ministerului Energiei, se arată în ordonanţa DIICOT de începere a urmăririi penale, consultată de G4Media.ro.

Conform declarației de avere depusă anul acesta, Ioana Timofte a menționat faptul că mai deține două autoturisme (Mercedes și Volkswagen), 40.000 de euro și 52.000 de lei în conturi, bijuterii în valoare de 80.000 de euro și datorii de circa 110.000 de euro.

La capitolul venituri pe anul fiscal 2022, ea a menționat 716.778 lei de la ISCIR, parte salariu, parte bonus în calitate de șefă a instituției.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Tinta principala trebuie sa fie recuperarea banilor furati.mers pe fir si vazut unde au I intrat banii…parinti,neamuri