G4Media.ro

Un casier de la Lidl, o recepționistă la o sală de fitness,…

Sursa Foto: Facebook/ Directia Generală Anticorpție

Un casier de la Lidl, o recepționistă la o sală de fitness, un agent call-center, un paracliser și angajata unui service auto au devenit agenți de poliție ai Direcției Generale Anticorupție după ce au absolvit o postliceală de 11 luni din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne

La sfârșitul anului trecut, la Direcția Generală Anticorupție au fost angajați mai mulți agenți debutanți, absolvenți, cu câteva săptămâni mai devreme, ai unei școli postliceale cu durata de aproape un an din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne (MAI). La concursul de admitere, condiția principală de înscriere era diploma de Bacaleaureat.

Din declarațiile de avere depuse de agenți la momentul angajării în cadrul DGA reiese că, înainte de a fi admiși la școala postliceală, o parte dintre ei aveau salarii modice din meserii din domeniul serviciilor: casier la Lidl, recepționistă la o sală de fitness, un agent call-center, un paracliser și angajată a unui service auto.

Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Biroul de Presă al Direcției a transmis că, printre atribuțiile noilor angajați, se află ”sarcini și îndatoriri specifice organelor de poliție judiciară.”

Începând cu 24 noiembrie 2023, în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) au fost angajați 17 agenți debutanți, absolvenți de studii postliceale în trei școli de agenți de poliție/de pompieri și protecție civilă din Ministerul Afacerilor Interne (Câmpina, Cluj-Napoca și Boldești).

colaj ofiteri DGA
Sursa Foto: Colaj G4Media.ro

Noii angajați au fost admiși în cele trei școli în urma unui concurs derulat în perioada octombrie-decembrie 2022, la capitolul studii, cerința minimă de înscriere fiind prezentarea diplomei de Bacalaureat. ”Atribuțiile agenților de poliție încadrați sunt prevăzute în fișele posturilor, iar unele din ele cuprind sarcini și îndatoriri specifice organelor de poliție judiciară”, a transmis Biroul de Presă al DGA.

Conform legii, poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor și de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.

Înființată în 2005, DGA este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.

Din declarațiile de avere pe care noii angajați ai Direcției le-au depus în perioada noiembrie-decembrie 2023, postate de site-ul Agenției Naționale de Integritate și valabile pentru anul fiscal 2022 reiese că, înainte de admitere, o parte dintre aceștia activau în domeniul serviciilor, având venituri foarte mici.

Orădeanul Cosmin Aurelian Bacter a declarat că a încasat 19.738 de lei de la Parohia Ortodoxă Română Zorilor. ”Era paracliser. Un băiat foarte bun, atât țara, cât și Biserica au de câștigat de pe urma lui”, a afirmat parohul unității de cult, pentru G4Media.ro. Paracliserul este persoana însărcinată cu îngrijirea și paza unei biserici.

Petronela Ionela Cândea a raportat suma de 4.485 lei în calitate de angajată la un service auto din Copalnic Mănăștur – Maramureș, Alin Cârciumaru – 7.200 lei în calitate de casier la Lidl Roșiori de Vede, iar Adelina Cristina Ilinca – 5.000 de lei ca operator introducere, validare și prelucrare date la o firmă din Glina și 4.000 de lei ca recepționistă la o societate care administra o sală de fitness din Sectorul 4 – București. Din verificările G4Media.ro, Ilinca a absolvit și studii superioare, la Universitatea Agronomică.

Cele mai mari sume – 53.736 lei șți 54.000 de lei, le-au declarat Denis Gabriel Neamțu, care lucrase, în 2022, ca analist întreținere la o firmă din Dolj cu obiect de activitate instalarea și relocarea de echipamente industriale și Pablo Adrian Simion, ca agent call-center la o firmă din București.

La întrebările G4Media.ro dacă sunt suficiente studiile liceale pentru îndeplinirea misiunii specifice a Direcției, Biroul de Presă al DGA a transmis că ”au fost avute în vedere competențele și abilitățile dobândite de agenții de poliție după absolvirea instituțiilor postliceale ale MAI”, fără a fi oferite, însă, detalii despre aceste competențe și abilități.

Conform Statutului Polițistului, ”polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților programelor de studii universitare de licență sau master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție ori din rândul absolvenților programelor de studii postliceale pentru formarea agenților de poliție, organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.”

Absolvenții școlii de formare primesc gradul de agent de poliție și sunt încadarați ca debutanți pe o perioadă de stagiu de șase luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Altii mai prosti nu ati gasit?

  2. Ăsta este rezultatul, efectul, aplicării ”României educate”.

  3. – problema evidenta a DGA e forma fara fond: daca „DGA este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.” iar ANFP nu mai e in sobordinea MAI
    ce mai fac agentii aia angajati la DGA? Investigheaza ca un angajat nu face ce-i traseaza seful lui?!
    Pe de alta parte, mai bine sa nu fii la DGA, sa fii in MAI la poliția judiciară:
    „Conform legii, poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor și de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.”
    Doar ca MAI nu are nevoie de date ….

    • Salut, sunt perfect de acord că este o problema foarte gravă și este necesar sa avem oameni cu experiență solida pe aceste poziții extrem de importante pentru societate. Mulțumim că investigați astfel de lucruri! Recomand însă o formulare diferită cel puțin pt titlul articolului, simt că denigrează involuntar meserii nobile și necesare pentru noi.

  4. N-aș condamna forma asta de recrutare în sine câtă vreme legile după care funcționează educația în România au caracter anarhic și permite formarea de agenți prin astfel de studii postliceale,educația nu se corelează cu necesitațile pieței muncii,liceele cu caracter aplicativ,cum ar fi liceele de poliție au fost desființate,deficitul de personal la agenții de poliție,inclusiv la cei din structura DGA este sever,poliția a devenit o ramură neatractivă,iar România educată nu vine cu legi adaptate necesităților(de pildă să reducă drastic numărul de clase teoretice de la licee,inclusiv de la cele de top și să le înlocuiască prin introducerea la scară largă de clase și licee cu profil aplicativ).

  5. *permit formarea

  6. Tinerii aceștia chiar nu au nicio vină în contextul referit,școala și modul ei de organizare i-a dus către posturi pe care le-au găsit la întâmplare pe piața muncii,care poate nu aveau stabilitate,nu corespundeau niciunei calificări prin studii și de aceea au profitat de slăbiciunile sistemului legislativ,au fost interesați să se formeze prin studii postliceale de scurtă durată ca agenți de poliție ,într-un sector deficitar de personal și slavă domnului pot să-și consolideze deprinderile și la locul de muncă.Dacă vrem mai mult-și chiar trebuie să vrem- să modificăm atunci legile educației,să înlocuim în cea mai mare parte liceele ori clasele cu profil teoretic,de cultură generală cu licee și clase cu profil aplicativ,adaptate pieței muncii din România.

  7. E de admirat curajul de a se angaja casier într-o țară în care munca a devenit o rușine (pare-se inclusiv pentru mari jurnaliști de la G4) și pe atât de puțini bani. Și bravo lui din nou că a sesizat oportunitatea de a face mai mult cu viața lui!
    Chiar nu înțeleg unde bateți cu articolul ăsta rușinos, sunt oameni în țara asta care au crescut și trecut prin școală ținându-se de mână cu sărăcia și nevoile, pe care n-a avut cine să-i țină 3 ani într-o facultate, asta nu înseamnă că sunt incompetenți sau condamnați pe viață la mizerie. Incredibil articol!!

  8. A rezolvat-o cu norma de investigatii pe anul asta super-jurnalistul detectiv. facea postliceala si ciolacu dupa ce a terminat liceul dar nu avea bac. pe jurnalistul lui peste il intereseaza cat de calificati/necalificati erau inainte de scoala, nu dupa 11 luni de postliceala. ce poate sa faca unul cu 11 luni de pregatire la judiciar?

  9. @NicZagura 👍🏻
    Din păcate pentru unii e o rușine să muncești ca să te întreții și, în general, să vii dintr-un mediu mai modest.
    Pe posturile alea trebuiau, după el, să intre niște plozi de bani gata cu relații și licențe cumpărate pe la Spiru Haharet.

  10. Jurnalism de căcat. Acești tineri sunt absolvenți de școală de agenți de poliție. Dacă nu lucrau înainte de a intra în școală mai aveai despre ce scrie, jurnalistul pewlii?
    Au absolvit scoala de agenti cu medii care le-au permis sa ajungă acolo unde au ajuns. Bravo lor!
    Te roade invidia, scriitorul vieții care ești tu?
    Dacă te duce capul, fii și tu ca ei!
    Pana atunci, marș la învățat!

  11. G4media=jurnalism de 2 bani

  12. Cel mai josnic jurnalism in acest articol: o parte dintre ei aveau salarii modeste – salariul, pana azi, nu te’a facut nici corupt, nici pr+st. Prefer sa votez un casier de la lidl decat asa jurnalist daunpe ciuca, kk wc iohanisz etc

  13. Care e probema ca au devenit militieni, daca MAI nu are de unde recruta agenti si oamenii au indeplinit cerintele? Ce conteaza ce au lucrat inainte? Bravo lor ca au lucrat in loc sa stea pe ajutor social.