G4Media.ro

Primarul din Botoșani anunță că se autosuspendă din funcțiile din partid, în…

Sursa foto: Inquam Photos / Denis Grosu

Primarul din Botoșani anunță că se autosuspendă din funcțiile din partid, în contextul anchetei DNA / El este liderul organizației municipale a PSD

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat, vineri, pe Facebook, că se autosuspendă din funcțiile din partid, în contextul anchetei DNA. El este liderul organizației municipale a PSD.

„În urma evenimentelor de astăzi, în care mi-a fost adusă la cunoștință măsura controlului judiciar, am urmat, cum era și firesc, regulile de integritate institute în PSD și am comunicat conducerii PSD Botoșani auto-supendarea din toate funcțiile deținute în partid. În ce mă privește, îmi voi susține cauza cu bună-credință și voi pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile care mi se vor solicita, astfel încât situația să se lămurească în cel mai scurt timp posibil”, a precizat Cosmin Andrei.

Procurorii DNA au făcut precheziții, vineri, la Primăria Botoșani. Primarul a fost dus la audieri și a fost pus sub control judiciar.

Procurorii îl acuză pe primarul din Botoșani că, în anul 2021, i-a dat unei „apropiate” subiectele la un concurs pentru un post din primărie, cu o zi înaintea concursului pe care aceasta l-a și câștigat, potrivit referatului procurorilor consultat de G4Media.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...