G4Media.ro

Forumul „Împreună împotriva traficului de persoane: Traficul de minori în contextul actualelor…

Foto: Pixabay.com

Forumul „Împreună împotriva traficului de persoane: Traficul de minori în contextul actualelor provocări” are loc vineri, la București, marcând încheierea proiectului Stop-AT/ Participă instituțiile responsabile din domeniu și ONG-uri

Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), împreună cu membrii consorțiului de organizații care au derulat proiectul STOP – Anti-Traficul de Persoane (STOP-AT), organizează vineri, 15 decembrie la București a noua ediție a forumului „Împreună împotriva traficului de persoane: Traficul de minori în contextul actualelor provocări” care reprezintă, totodată, conferința de încheiere a proiectului STOP-AT. Evenimentul celebrează 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și Ziua Internațională a Drepturilor Omului, având loc la Universitatea Româno-Americană din București.

Cu această ocazie va fi lansată și Inițiativa REACT (Inițiativa pentru excelență în cercetare împotriva traficului de copii), ca parte a consorțiului regional de centre de cercetare de excelență în prevenirea traficului de persoane, dezvoltat de Poliția Națională a Olandei, cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România, și găzduit de Universitatea Româno-Americană.

Vor vorbi la eveniment:

  • Silvia TĂBUȘCĂ, Coordonator al Programului de securitate umană, ECLER, Oana ȚIGĂNESCU, Coordonator program, FDSC
  • Mihaela PRUNĂ, Decan, Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americană
  • Iulian DINU, Consilier juridic superior, Ambasada Țărilor de Jos la București
  • Nicolae Gabriel GORUNESCU, Vicepreședinte al ANPDCA, Secretar de stat
  • Cerasela BĂNICĂ, Membră în Colegiul Director, CNCD, Secretar de stat
  • Maria-Cristina STEPANESCU, Director ANITP
  • Adriana SĂFTOIU, Fostă vicepreședinte a Comisiei parlamentare de anchetă privind situația copiilor dispăruți

În 2014, forumul „Together against human traficking” – TAHT a fost lansat ca un forum european anual organizat pentru a facilita discuțiile între actori relevanți în Europa în vederea unui răspuns mai puternic și mai bine coordonat împotriva traficul de persoane, în special de femei și copii. Prin activitățile sale, ECLER se alătură și promovează campania EUROPOL Say No! (Română)” campanie de prevenire a exploatării și a șantajului sexual în mediul online.

Cea de-a IX-a ediție a forumului abordează principalele provocări cu care ne confruntăm în prevenirea și combaterea traficului de minori și în protejarea supraviețuitorilor minori în actualul context regional și de integrare a României în spațiul Schengen, subliniind necesitatea unei cooperări interinstituționale eficiente și a unor mecanisme mai bune de referire și asistare a minorilor. Eradicarea traficului de persoane este imposibilă fără o cooperare transnațională puternică în materie penală, bazată pe o abordare integrată și cuprinzătoare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează