G4Media.ro

Ciolacu, de la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA: Trebuie să ne…

sursa foto: Marcel Ciolacu

Ciolacu, de la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA: Trebuie să ne angajăm cu toţii pentru a ne asigura că istoria nu se va repeta

Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA reprezintă o puternică aducere aminte că nu putem să ne uităm pur şi simplu la antisemitism ca şi cum ar fi doar ceva din trecut, a declarat, într-o postare pe pagina Guvernului, premierul Marcel Ciolacu, după vizita sa la instituţia muzeală din Washington, relatează Agerpres.

„Muzeul Memorial al Holocaustului este o puternică aducere aminte că nu putem să ne uităm pur şi simplu la antisemitism ca şi cum ar fi doar ceva din trecut. Trebuie să ne angajăm cu toţii pentru a ne asigura că istoria nu se va repeta”, a afirmat Ciolacu, în postare.

Premierul Marcel Ciolacu şi-a început vizita oficială în Statele Unite ale Americii la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, unde a comemorat, duminică, victimele genocidului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

El a încheiat turul muzeului în Sala Amintirii (Hall of Remembrance), un spaţiu de reculegere, unde a aprins o candelă, alături de membri ai delegaţiei sale oficiale. Marcel Ciolacu a semnat apoi în cartea de onoare a Muzeului.

Alături de delegaţia română s-au aflat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, şi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.

Ghidul delegaţiei în muzeul memorial a fost directoarea instituţiei, Sara Bloomfield.

Ea i-a transmis premierului că România este considerată un lider în ceea ce priveşte amintirea istoriei Holocaustului. „Mulţumesc foarte mult”, a spus ea. Totodată, a vorbit despre simbolistica Muzeului, despre „fractura în civilizaţia Occidentală” în cel de-Al Doilea Război Mondial şi despre „cum a fost posibil ca nişte oameni să facă aşa ceva altor oameni, lucru care a început într-o ţară precum Germania, cu o populaţie foarte educată, foarte evoluată, cu o constituţie democratică, stat de drept, care a alunecat în genocid”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. istoria cu holocaustul, sau cu alegerile din 2000?

  2. Veoreca lipsește din gașca celor 3. Ce frumos s-ar fi uitat toți 4 ca la poarta nouă…

  3. Cred ca lipseste antisemitul Bradulescu pe care l-a promovat Ciocolanul la curtea de conturi.

  4. Dar istoria politica se pune ca tocmai vreti sa ne dati scenariu Vadim.