G4Media.ro

Downing Street: Brexitul nu este în pericol/ Reacția, după ce șefa Comisiei…

Sursa foto:x.com/Ursula von der Leyen @vonderleyen

Downing Street: Brexitul nu este în pericol/ Reacția, după ce șefa Comisiei Europene a sugerat că următoarea generație ar putea pune Marea Britanie pe calea reintrării în UE

Downing Street a negat că Brexitul este în pericol, în pofida sugestiilor preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform cărora următoarea generaţie ar putea pune Regatul Unit pe calea readerării la Uniunea Europeană, relatează DPA, citată de Agerpres.

În cadrul unui eveniment găzduit de Bruxelles, Von der Leyen a spus că ”direcţia călătoriei” este clară şi a sugerat că generaţia mai tânără va putea ”repara” greşeala reprezentată de ieşirea Regatului Unit din UE.

Întrebată dacă premierul Rishi Sunak este de acord cu această afirmaţie, purtătoarea de cuvânt a Downing Street 10 a răspuns: ”Nu. Graţie libertăţilor noastre legate de Brexit luăm în calcul, chiar acum, cum să ne consolidăm sistemul privind migraţia”.

”Graţie libertăţilor noastre legate de Brexit le garantăm pacienţilor în Regatul Unit că pot avea acces la medicamente mai rapid, că există o mai mare bunăstare a animalelor. Ne concentrăm foarte mult pe asta”, a adăugat reprezentanta executivului de la Londra.

Întrebată dacă Brexitul este în pericol, ea a răspuns negativ.

Desemnarea fostului premier David Cameron în funcţia de ministru de externe al Regatului Unit şi apelul acestuia ca ţara sa să fie ”un prieten, un vecin şi cel mai bun partener posibil” al Uniunii Europene au cauzat îngrijorări în rândul susţinătorilor Brexitului.

Publicația Politico, cea care a găzduit evenimentul de la Bruxelles, scrie că purtătoarea de cuvânt a mai declarat că Marea Britanie are „un prim-ministru care a susținut Brexit înainte de a fi în interesul carierei sale să facă acest lucru, deoarece crede cu pasiune în acest lucru”.

De asemenea, a fost respinsă ideea că tinerii conduc Marea Britanie spre UE, iar purtătoarea de cuvânt a insistat că Sunak este „concentrat pe obținerea beneficiilor Brexitului”.

Sondajele de opinie arată în mod constant că majoritatea alegătorilor din Regatul Unit ar susține reintrarea în UE dacă ar fi invitați să facă acest lucru în cadrul unui referendum. Cel mai recent sondaj realizat de Deltapoll, publicat la sfârșitul lunii noiembrie, arată că 48% dintre respondenți sunt de acord cu revenirea la UE și 36% cu rămânerea în afara UE, ceea ce reprezintă un avans de 12 puncte.

Dar abordarea acestui subiect este considerată toxică la Westminster și niciun partid politic important cu șanse la putere nu propune revenirea la UE.

Partidul Laburist din opoziție, care are un avans covârșitor potrivit sondajului de opinie Politico și care este în prezent pe cale să formeze un guvern majoritar după următoarele alegeri, afirmă că dorește o relație mai strânsă cu Europa, dar a exclus revenirea pe piața unică sau reintroducerea liberei circulații a persoanelor.

Foto: Facebook Keir Starmer

Ca răspuns la comentariile lui von der Leyen, un purtător de cuvânt al liderului Laburist Keir Starmer a declarat miercuri la prânz: „Nu vom reintra pe piața unică sau în uniunea vamală. Nu ne întoarcem la libertatea de circulație.”

„Bineînțeles că ne dorim o bună relație de lucru cu Uniunea Europeană, dorim să îmbunătățim unele dintre problemele care există pe teme precum comerțul, dar nu, nu ne vom alătura sub nicio formă”.

Comentariile lui Von der Leyen reflectă o recunoaștere a faptului că orice schimbare fundamentală a relației este probabil la zeci de ani distanță, scrie cotidianul The Times.

Sondajele de opinie arată că 68% dintre alegători sunt nemulțumiți de modul în care guvernul a gestionat Brexitul, în creștere de la 50% când a fost semnat acordul de retragere în 2020.

Sondajul YouGov arată, de asemenea, că, dacă un referendum privind Brexit ar avea loc astăzi, 51 % dintre alegători ar vota pentru reintrarea în UE, față de 32% care ar vota pentru rămânerea în afară.

Cu toate acestea, în condițiile în care alți 18% dintre alegători sunt nesiguri cu privire la modul în care ar vota, opinia în rândul lconducerii Laburiste este că nu există dorința de a relua problema apartenenței Marii Britanii la UE pentru mulți ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Avand in vedere numarul crescand de imigranti si scaderea nivelului general de cultura si inteligenta in UK are perfecta dreptate