G4Media.ro

Dosarul vaccinurilor: Solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale față de Florin Cîțu,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Dosarul vaccinurilor: Solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale față de Florin Cîțu, la vot în Plenul Senatului/ Fostul premier își îndeamnă colegii să voteze pentru ridicarea imunității

Plenul Senatului va dezbate şi vota miercuri, începând cu ora 12,00, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID, transmite Agerpres.

Comisia juridică are termen tot până miercuri, 29 noiembrie, la ora 10,00, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Senatorul PNL Florin Cîţu şi-a studiat dosarul împreună cu doi avocaţi, la Comisia juridică.

Cîţu a precizat luni că le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare şi nu va demisiona din partid şi nici din grupul PNL.

„Dacă aş fi avut funcţii în PNL, bineînţeles că aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie”, a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului.

El consideră că este „normal” să voteze colegii săi pentru ridicarea imunităţii pentru a permite anchetei să se deruleze în continuare.

Fostul premier a subliniat că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru „în conformitate cu legislaţia din România”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Noi aşa bine râdem de ăştia cu punctajul.
    L-am auzit pe unul mai bâlbâit pe acolo prin media(toţi sunt ca el) şi tare mândru de inteligenţa lui cum chiar el cu gura lui recunoştea şi chiar el era convins că e dosar politic dar să nu ne facem probleme de asta şi să acceptăm că cei care au făcut dosarul sunt de fapt corecţi şi să le acceptăm demersul făcut de ei că dă bine la propaganda partidul care îl susţine bâlbâitul.
    Măi frate ăştia sunt cu cerebelul şi voi la fel dacă mai votaţi cu din ăştia care au astfel de propagandişti inteligenţi care chiar ei vă spun în faţă că e o făcătură de dosar.
    Aveţi noroc că nu le-aţi făcut dosarul celor pe care îi susţine politic bâlbâitul că altfel acuma v-ar fi urmărit cu cuţitul pe holurile DNA-ului la cât de nevrotic şi fericit e că duşmanii lui politici s-a putea să îşi piardă voturile şi să se întoarcă înapoi la partidul lor.
    O să îi explicăm simplu bâlbâitului: chiar dacă vă reuşeşte schema niciodată nu se vor mai întoarce votanţii care i-aţi avut la voi şi ar migra ori la AUR sau nu ar vota care sunt variante mai rele pentru partidul care îl susţine bâlbâitul sau poate nu a observat că la un partid din opoziţie sunt toate găştile de dinainte de la PSD care odată ce se va unii cu ce găşti a mai rămas în PSD ia ghiciţi voi ce o să păţiţi în momentul când vor ajunge la putere cu un DNA şi o justiţie gata coruptă şi pusă la dispoziţia lor. Problema cu partidul bâlbâitului este că nici nu contează cine va ajunge la putere dacă se ocupă cu astfel de dosare că pentru partidul lui oricum va ieşi prost(ironia este că au căzut pradă propriilor metode şi viitorul lor va fi ori răul cel mic sau răul cel mare).

    Dilema politicianului: Oare vreţi USR răul cel mic sau PSD răul ce mare că nu sunt alte variante că PNL a dispărut ca variantă politică?
    Dilema votantului: Oare vă trece prin cap să alegeţi răul cel mare când le vedeţi aroganţa şi modul jignitor de a vă considera nişte reduşi mintali ăştia cu punctajul lor?

    Morala: De prin 2016 v-am spus pe aicea pe G4media că USR e salvarea tuturor dar niciodată nu ne ascultaţi şi vă asigurăm că nu avem preferinţe politice şi am prefera şi noi nişte politicieni care să facă ceva nu doar gargară propagandistică şi strategii electorale pentru plăcerea lor de a aduna voturi.

  2. De ce am impresia că ne-ai spus și că PDL e salvarea tuturor? La fel cum ne-ai spus că Băsescu și Iohannis reprezintă salvarea tuturor.
    Prin urmare, cred că e cazul să-ți analizezi ipotezele