G4Media.ro

EXCLUSIV Un angajat al Ministerului Proiectelor Europene a semnat, în calitate de…

Sursa foto: Pexels

EXCLUSIV Un angajat al Ministerului Proiectelor Europene a semnat, în calitate de patron al unei firme de consultanță, contracte de sute de mii de lei din fonduri europene pe digitalizarea spitalelor / Cum se apară funcționarul

Un angajat al Organismului intermediar regional pentru Programe europene capital uman – Regiunea București-Ilfov (OIRBI), instituție subordonată Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a semnat în cele șapte luni de când exercită funcția de la stat, prin intermediul firmei sale de consultanță, contracte de 1,1 milioane de lei cu mai multe instituții publice.

Cea mai mare parte a acestor contracte sunt pentru întocmirea de proiecte în vederea obținerii de fonduri prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 7 – Transformare Digitală.

  • UPDATE 12.31 „Ca urmare a articolului, incepand de astazi i-am incetat perioada de contract domnului Ionescu si vom demara o cercetare disciplinara”, a transmis directorul OIRBI, Silviu Ancuta.

Contactat de G4Media.ro, angajatul-patron, pe nume Octavian Ioan Ionescu, a declarat că totul este legal deoarece la OIRBI are atribuții pe altă linie de finanțare – Programe europene capital uman – PECU.

Pe de altă parte, G4Media.ro a descoperit că, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, platforma în care firma lui Ionescu a participat pentru a-i fi atribuite contractele, o parte din activitatea societății sale a avut loc în timpul orelor de serviciu de la OIRBI. ”Sunt mesaje predefinite, dau doar un click pe telefon”, a susținut Ionescu, în timp ce șeful său a afirmat că este posibilă demararea unei cercetări disciplinare pentru a elucida situația.

Octavian Ioan Ionescu și tatăl său, Constantin, au înființat firma de consultanță și management Business Consulting Hub SRL București în august 2021, primul fiind și administratorul societății. În primul an de activitate, cifra de afaceri a fost de 16.100 de lei, iar profitul net de 15.545 lei, iar în 2022 – 332.814 lei cifra de afaceri, iar profitul net 274.772 lei.

În acest al doilea an de funcționare, Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) indică faptul că societatea a încheiat un singur contract cu o instituție publică – 60.000 de lei pentru întocmirea documentației în vederea obținerii de fonduri din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Sursa Foto: Cont Whatsapp/ Octavian Ioan Ionescu

La începutul lui 2023, Business Consulting Hub SRL a mai semnat trei contracte de consultanță, în valoare totală de 315.630 lei, pentru linii de finanțare ale Administrației Fondului pentru Mediu și EEA Grants (fonduri norvegiene). ”Servicii de consultanta in achizitii pentru proiecte cu finantare din fonduri nerambursabile PNRR/POC/POR/NORVEGIENE – intocmire plan de achzitii proiect – intocmire documentatii pentru achizitiile cuprinse in proiect – derularea procedurilor de achizitii”, era prezentarea firmei în cadrul uneia dintre aceste contracte.

Pe data de 10 mai 2023, Ionescu a semnat declarație de avere în calitate de ”expert administrație publică” în cadrul OIRBI, parte a personalului contractual. Conform legii, declarația trebuia semnată în termen de 30 de zile de la luarea în primire a funcției.

”Da, în aprilie-mai m-am angajat”, a declarat el pentru G4Media.ro. Perioada 25 aprilie-3 noiembrie 2023 coincide cu o explozie de contracte atribuite direct de instituții publice pentru firma lui Ionescu: 19, în valoare totală de aproape 1,1 milioane de lei. Obiectul celor mai multe: întocmirea de proiecte pentru obținerea de finanțări PNRR pentru digitalizarea spitalelor și Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

Contactat de G4Media.ro, Ionescu a declarat că nu există un conflict de interese/incompatibilitate între activitatea de la OIRBI și cea din firma sa, deoarece este vorba de apeluri diferite: PECU (fostul POSDRU), respectiv PNRR. ”În al doilea rând, eu nu sunt funcționar public, ci parte a personalului contractual”, a adăugat Ionescu.

La rândul său, directorul OIRBI, Silviu Ancuța a afirmat că, la momentul angajării, Ionescu, al cărui salariu este plătit din fonduri europene, a semnat o declarație pe propria răspundere că nu va presta în privat activități de natura celor din instituția publică. Ancuța a mai precizat că, în trecut, în cadrul OIRBI a mai existat cazul unui angajat care oferea consultanță prin firma sa pentru apeluri POIM, iar Agenția Națională de Integritate a decis că situația a fost legală. ”Este treaba instituțiilor abilitate să verifice ce este legal și ce nu”, a concluzionat Ancuța.

Pe de altă parte, G4Media.ro a descoperit că, la procedurile din SICAP la care a participat Business Consulting Hub SRL o parte din documentele firmei au fost postate în timpul programului de la OIRBI al lui Ionescu (jos, în chenar: postare a societății în SICAP, vineri, 3 noiembrie, ora 11.58)

sicap
Sursa: Captură SICAP

”Sunt mesaje predefinite, dau doar un click pe telefon”, a fost reacția lui Ionescu atunci când a fost întrebat dacă lucrează pentru firma sa în timpul serviciului de la OIRBI. ”Trebuie văzut dacă nu era în concediu sau dacă a făcut-o de pe laptopul personal, pentru că de pe cel de serviciu nu are voie. O să demarăm o cercetare disciplinară pentru a clarifica”, a declarat Silviu Ancuța care a precizat că Ionescu are contract cu OIRBI doar până la 30 noiembrie 2023 și că acesta nu va fi prelungit, ”fără legătură” cu dezvăluirile G4Media.ro.

Recent, publicația Europa Liberă România a prezentat un caz similar, în care un consilier din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încheiat, tot prin firma proprie, contracte de consultanță de circa 700.000 de euro în interval de o săptămână.

Ulterior, consilierul a demisionat, iar ministrul Adrian Câciu a scris pe Facebook despre această situație că „Este inacceptabil ca unii functionari ai MIPE să aibă astfel de preocupari și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atributiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici. Ne vom despărți rapid de toti care nu înteleg ce înseamnă serviciul public.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cam asa fac bani smecherii de Romania… De aia se duc copiii nostri si muncesc pe pamanturi straine, aici nu au nicio sansa de dezvoltare profesionala corecta.