G4Media.ro

O suprafață de peste 1.700 de hectare din jurul Brașovului va deveni…

Sursa foto: Pixabay

O suprafață de peste 1.700 de hectare din jurul Brașovului va deveni pădure-parc

Comisia Tehnică de Avizare pentru Silvicultură (CTAS) din cadrul Ministerului Mediului a aprobat transformarea unei suprafeţe de pădure din municipiul Braşov din regimul clasic în păduri-parc, a anunţat, joi, secretarul de stat în MMAP Sorin Banciu, relatează Agerpres.

Proiectul este coordonat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, realizat în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” şi susţinut de grupul liberal din Consiliul Local Braşov.

El vizează o suprafaţă de peste 1.700 de hectare de pădure din jurul oraşului.

„Acum, spre final, se poate spune că MMAP a creat tot cadrul necesar pentru ca administraţia publică locală să îşi pună în practică viziunea asupra acestor spaţii. Bazat, însă, pe legislaţia în vigoare şi modelele de bune practici privind administrarea pădurilor-parc, aceste spaţii ar trebui să aducă o creştere a siguranţei comunităţii, prin alei iluminate şi amenajate corespunzător, reducându-se astfel interacţiunile nedorite cu fauna sălbatică. Totodată, infrastructura modernă a pădurilor-parc poate include trasee pentru plimbări şi ciclism, spaţii de recreere, facilităţi sanitare, precum şi locuri de joacă pentru copii. Un aspect determinant al acestui proiect este conservarea biodiversităţii. Chiar dacă interacţiunile umane sunt controlate, scopul principal rămâne protejarea şi menţinerea habitatelor naturale. În aceste zone nu trebuie introduse specii exotice, ci va trebui avută în vedere păstrarea caracterul autentic al florei şi faunei locale”, a declarat joi, într-un comunicat de presă, secretarul de stat Sorin Banciu.

Acesta a subliniat că implementarea acestui concept de pădure-parc în Braşov „reprezintă un exemplu remarcabil de adaptare la contextul local” iar iniţiativa „subliniază angajamentul Braşovului faţă de dezvoltarea durabilă şi responsabilă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează