G4Media.ro

Un film biografic animat despre Edith Piaf va fi dezvoltat cu ajutorul…

Photo 129803252 © ProductionPerig | Dreamstime.com

Un film biografic animat despre Edith Piaf va fi dezvoltat cu ajutorul inteligenţei artificiale

Un proiect pentru un film biografic animat despre Edith Piaf va fi dezvoltat cu ajutorul inteligenţei artificiale, au anunţat marţi Warner Music şi beneficiarii artistei, informează AFP, citată de News.ro.

Anunţul acestui „proiect tehnologic inovator şi revoluţionar, care utilizează inteligenţa artificială pentru a-i recrea vocea şi imaginea”, potrivit unui comunicat, intervine în contextul în care în 2023 se împlinesc 60 de ani de la moartea interpretei celebrei melodii „Non, je ne regrette rien”.

Deocamdată nu a fost stabilită o dată de lansare pentru această lucrare, care a fost numită „Edith”. Proiectul se află în prezent „în stadiul final de dezvoltare” şi se bazează pe unele secvenţe filmate pentru uz intern, au declarat pentru AFP surse din cadrul Warner Music France.

Filmul de 90 de minute, „a cărui acţiune va avea loc la Paris şi New York între anii 1920 şi 1960”, va fi „narat de vocea lui Piaf şi va dezvălui aspecte ale vieţii sale necunoscute până acum”, se precizează în comunicat.

Pentru „Edith”, tehnologia de inteligenţă artificială „antrenată pe sute de extrase vocale şi imagini, unele datând de peste 80 de ani, va da viaţă vocii şi imaginii distincte a lui Piaf pentru a spori autenticitatea şi impactul emoţional al poveştii sale”‘, adaugă comunicatul.

„A fost o experienţă specială şi emoţionantă să pot auzi din nou vocea lui Edith. Tehnologia ne-a dat impresia că ne aflam în cameră cu ea”, spun Catherine Glavas şi Christie Laume, moştenitoarele cântăreţei celebre pentru „La vie en rose” şi „Mon légionnaire”, în comunicat.

Acest film biografic promite să fie un nou punct de cotitură în utilizarea acestui procedeu. Până de curând, amatorii îl foloseau pentru a lansa versiuni pirat ale unor melodii mai mult sau mai puţin reuşite, fără acordul artiştilor ale căror voci erau reproduse.

Timbrul lui Frank Sinatra, decedat în 1998, a fost inclus într-o versiune a „Gangsta’s Paradise” al lui Coolio, iar un fals duet Drake-The Weeknd a făcut vâlvă.

Dar lansarea la începutul lunii noiembrie a unei piese oficiale The Beatles, regenerată de IA cu acordul deţinătorilor de drepturi, a reaşezat cărţile în joc.

„Now and Then” s-a născut dintr-un demo înregistrat de John Lennon în apartamentul său din New York la sfârşitul anilor 1970. După asasinarea sa în 1980, văduva sa, Yoko Ono, a predat caseta, cu voce şi pian, celorlalţi membri ai trupei în 1994.

Recent, inteligenţa artificială a făcut posibilă izolarea vocii lui Lennon şi mixarea acesteia cu înregistrări ale celorlalţi muzicieni, inclusiv ale lui George Harrison, înregistrate înainte de moartea acestuia, în 2001. Piesa a fost completată şi aprobată de cei doi membri supravieţuitori, Paul McCartney, în vârstă de 81 de ani, şi Ringo Starr, în vârstă de 83 de ani.

„Edith Piaf este una dintre cele mai mari artiste franceze din toate timpurile şi încă o sursă de mândrie pentru francezi. Este un exerciţiu de echilibru foarte delicat atunci când vine vorba de combinarea noilor tehnologii cu artiştii de legendă”, descrie Alain Veille, preşedintele Warner Music France, în comunicatul de presă.

Regizorul speră că „datorită acestui film” va ajunge la „un public cu totul nou şi va inspira o nouă generaţie de fani”.

Muzica lui Edith Piaf este încă vie: „Non, je ne regrette rien” şi „La vie en rose” au adunat peste 300 de milioane de ascultări pe Spotify, platforma numărul unu pe piaţa de streaming muzical.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...