G4Media.ro

Ministrul israelian de extremă-dreapta Itamar Ben-Gvir, polemici cu supermodelul american Bella Hadid…

sursa foto: captura video

Ministrul israelian de extremă-dreapta Itamar Ben-Gvir, polemici cu supermodelul american Bella Hadid pe tema drepturilor palestinienilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost nevoit să-l apere, vineri, pe ministrul său de extremă-dreapta pentru securitate naţională, Itamar Ben-Gvir, după ce acesta a făcut declaraţii care au provocat o dispută cu topmodelul american Bella Hadid şi au fost condamnate ca fiind rasiste de către palestinieni şi Washington, relatează Reuters conform news.ro

Într-un interviu televizat acordat miercuri, Itamar Ben-Gvir a declarat că dreptul la viaţă şi la călătorie în siguranţă al coloniştilor evrei din Cisiordania ocupată este mai presus decât dreptul la libertatea de mişcare a palestinienilor.

Bella Hadid, al cărei tată este palestinian, a răspuns o zi mai târziu, spunându-le celor aproape 60 de milioane de urmăritori de pe Instagram: „În niciun loc, în niciun moment, mai ales în 2023, nu ar trebui ca o viaţă să fie mai valoroasă decât alta” .

Palestinienii s-au revoltat de mult timp împotriva restricţiilor, inclusiv a punctelor de control şi a permiselor de călătorie, impuse de Israel în Cisiordania, unde ei exercită o autonomie limitată şi pe care o doresc ca parte a unui viitor stat. Organizaţia Naţiunilor Unite a documentat 645 de obstacole israeliene în calea circulaţiei în Cisiordania până în luna august, dintre care mai mult de jumătate au un impact grav asupra palestinienilor, potrivit acesteia.

Ben-Gvir, care locuieşte în aşezarea evreiască din Kiryat Arba, în apropiere de oraşul Hebron din Cisiordania, a declarat miercuri pentru N12 News: „Dreptul meu, al soţiei mele şi al copiilor mei de a călători pe drumurile din Iudeea şi Samaria este mai important decât dreptul de circulaţie al arabilor”, referindu-se la Cisiordania după numele biblic ebraic.

Vineri, el a răspuns la postarea Bellei Hadid, spunând că aceasta „urăşte Israelul” şi afirmând că a distribuit doar un segment din interviu pe contul ei de socializare pentru a-l prezenta ca fiind rasist.

Într-o declaraţie, Netanyahu a afirmat că Israelul „permite libertatea maximă de circulaţie” atât pentru israelieni, cât şi pentru palestinieni în Cisiordania, în timp ce implementează măsuri de securitate pentru a preveni atacurile palestiniene.

Ministerul palestinian de Externe a condamnat joi comentariile lui Ben-Gvir la N12 News ca fiind „rasiste şi odioase”, iar Departamentul de Stat al SUA a calificat vineri comentariile sale drept „incendiare” şi „rasiste”.

Violenţele din Cisiordania au crescut în ultimele 15 luni, cu raiduri militare israeliene frecvente, atacuri de stradă palestiniene şi atacuri ale coloniştilor evrei asupra satelor palestiniene. Din ianuarie, cel puţin 188 de palestinieni şi 35 de israelieni şi străini au fost ucişi în ostilităţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. nu e de vina Gvir. E de vina cine s-a bagat cu el in hora

  2. Doamna cu nume de caine din pacate nu comenteaza impotriva teroristilor palestinieni cand acestia isi plaseaza aruncatoarele de rachete in curtea gradinitelor palestiniene, de unde trag