G4Media.ro

Consilier al președintelui Ucrainei: Eliminarea spectaculoasă a lui Prigojin, un semnal al…

Sursa foto: president.gov.ua

Consilier al președintelui Ucrainei: Eliminarea spectaculoasă a lui Prigojin, un semnal al lui Putin către elitele ruse înainte de alegerile din 2024

Prăbuşirea unui avion în Rusia, în care Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner, figurează pe lista de pasageri, este un „semnal” trimis de preşedintele Vladimir Putin elitelor ruse, a apreciat miercuri un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, relatează AFP conform Agerpres.

„Eliminarea spectaculoasă a lui Prigojin şi a comandamentului Wagner la două luni după tentativa (lor) de lovitură de stat este un semnal al lui Putin către elitele ruse înainte de alegerile din 2024”, a afirmat pe X (fosta reţea Twitter) Mihailo Podoliak, apreciind că „Putin nu iartă pe nimeni”.

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari ruşi Wagner, se află pe lista pasagerilor unui avion prăbuşit în Rusia, a anunţat miercuri autoritatea aeronautică civilă rusă, conform agenţiei TASS, preluate de Reuters.

Prigojin a condus în iunie o rebeliune a mercenarilor Wagner împotriva conducerii militare ruse, însă în urma unei intervenţii a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi-a oprit după câteva ore subordonaţii care se îndreptau spre Moscova.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „Accidentul” e o lectie si pentru cei care vor mai incerca lovituri de stat in Rusia: o data ce ai inceput, mergi pana la capat.
    Prigojin a avut naivitatea ca poate ameninta si negocia fara consecinte. A avut o sansa reala sa reuseasca, dar a ezitat. Mare greseala.

    • Sansa aparea daca reuseau sa ajunga la Moscova. Era greu pentru Putin sa trimita armata sa lupte in zone urbane. Dar el a vrut doar sa faca un mic santaj la Putin. Deci omul era stupid sau poate credea ca ala nu uita serviciile facute si vechea prietenie.

    • Clar omul era stupid, toată „elita” rusească este selectată natural pe ticăloșie, nu pe aptitudini. Ca si in România, noi aici nu avem democrație, avem cleptocrație.
      Ai pornit la lovitură de stat lupți până mori sau invingi, nu există cale de mijloc cu Putin. Asta este o învățătură și pentru Vest. Nu va exista pace pe Pământ, până ce Rusia nu va elibera fiecare centimetru al Ucrainei!