G4Media.ro

Soros se retrage din UE sau ”termină mare parte din muncă” în…

Foto: Open Society Foundations

Soros se retrage din UE sau ”termină mare parte din muncă” în UE/ Fundația caritabilă, preluată de fiul miliardarului, se reorientează spre alte părți ale lumii

Reţeaua de fundaţii pentru o „societate deschisă” (Open Society Foundations, OSF), organizaţia caritabilă înfiinţată de miliardarul George Soros, intenţionează să se retragă sau să pună punct unei mari părţi din munca sa în Uniunea Europeană, pe măsură ce îşi redirecţionează atenţia spre alte părţi ale lumii, potrivit unui email intern consultat de Reuters, transmite Agerpres.ro.

În luna iunie, Open Society Foundations, ce susţine financiar diverse cauze în întreaga lume, de la reforme economice şi judiciare la drepturile minorităţilor şi refugiaţilor şi libertatea de exprimare, a anunţat că George Soros se pregăteşte să predea ştafeta unuia dintre fiii săi, Alexander, în vârstă de 37 de ani, iar în luna iulie a dezvăluit planuri care vizează concedierea a 40% din efectivele globale în cadrul unei modificări strategice.

„Noua direcţie strategică prevede retragerea sau terminarea unei mari părţi din munca noastră actuală din Uniunea Europeană, modificând accentul şi alocarea resurselor spre alte părţi ale lumii”, se precizează într-un email trimis angajaţilor OSF şi consultat de Reuters. „Această modificare nu reflectă muncă noastră trecută şi multele contribuţii ale personalului de-a lungul anilor, ci mai degrabă o decizie orientată spre viitor şi bazată pe oportunităţile viitoare pentru a avea un impact semnificativ”, se mai precizează în email.

În acest email intern nu sunt oferite detalii cu privire la modul în care Fundaţia îşi va schimba finanţarea dar un purtător de cuvânt a precizat că grupul va continua să sprijine organizaţiile dedicate societăţii civile din Europa şi de asemenea va menţine sprijinul pentru comunităţile de romi din Europa.

„Fundaţiile pentru o societate deschisă îşi schimbă modul în care lucrează, însă familia mea şi OSF au sprijinit mult timp, şi rămân constante în sprijinul pentru proiectul european”, susţine preşedintele OSF, Alex Soros într-un comunicat remis Reuters.

Organizaţia, care direcţionează anual aproximativ 1,5 miliarde de dolari la nivel global, va continua să finanţeze programe în Europa, inclusiv în Ucraina, Republica Moldova, Kârgâstan şi Balcanii de Vest prin fundaţiile naţionale, a precizat un purtător de cuvânt de la OSF. „Munca noastră în Europa a evoluat întotdeauna şi aceste noi modificări nu sunt o excepţie la acest trend pe termen lung”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...